Cezarienele
politicienilor români
Au trecut exact doi ani de când „Viaţa
medicală“ a publicat un amplu dosar prin care documentam amploarea la care a
ajuns „fenomenul“ cezarienelor în România. În 2013, aproape jumătate din naşterile
din ţara noastră se făceau prin cezariană, iar lucrurile nu s-au schimbat cu
nimic de atunci până astăzi. Chiar dacă dosarul nostru a stârnit dezbateri
aprinse şi a însufleţit diverse forumuri de discuţii, oficialii de sănătate
publică au rămas în ofsaid. În frunte cu ministrul de atunci al sănătăţii,
Eugen Nicolăescu, care avea să declare fălos că nu vor mai fi acceptate la
decontare cezarienele la cerere, fără să aibă habar că niciuna dintre operaţiile
elective nu era codificată astfel şi că, oficial, nu există cezariene la cerere
în sistemul public.
Dincolo de umorul involuntar al politicienilor
români, problema cezarienelor este reală şi cu ea se confruntă – chiar dacă
într-o măsură mai mică – ţări cu sisteme de sănătate mult mai bine aşezate
decât al nostru. Numai că acolo se caută soluţii. Guvernul Canadei, de pildă, a
finanţat, prin Canadian Institutes of Health Research, studiul QUARISMA
(QUAlité des soins, gestion du RISque obstétrical et du Mode d’Accouchement au
Québec), un program prin care medicii şi asistentele din 32 de maternităţi
publice din Quebec au primit o instrucţie la zi în cele mai bune practici
clinice bazate pe dovezi, au trecut apoi printr-o serie de auditări ale
activităţii clinice şi au fost ajutaţi să implementeze cele mai bune practici,
totul cu scopul de a reduce rata de naşteri prin cezariană (mai mare de 17% în
toate maternităţile incluse în studiu; de notat că 17% e considerată o rată
ridicată – în România ajunge aproape de 50%!). Intervenţia propriu-zisă a durat
un an şi jumătate şi a fost precedată şi urmată de câte un an de urmărire.
Rezultatele, publicate1 joia
aceasta (30 aprilie) în New England Journal of Medicine au fost cele aşteptate,
însă amploarea efectului obţinut lasă de dorit. Prin intervenţie s-a reuşit obţinerea
unei scăderi uşoare a ratei cezarienelor (de la 22,5% la 21,8%), în vreme ce
proporţia a crescut în grupul de control (de la 23,2% la 23,5%). Reducerea s-a
făcut în special în grupul femeilor cu risc obstetrical redus (scădere medie de
1,8%).
Efectele intervenţiei au fost relativ
modeste, dar asta şi pentru că ratele de la care s-a plecat nu sunt cu mult mai
mari decât cele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (10–15%). În
Canada, în deceniul anterior studiului citat, ratele au crescut constant de la
17,5% în 1994–1995 la 23,7% în 2002–2003. Faptul că intervenţia asupra profesioniştilor
din sănătate nu a obţinut un efect spectaculos ar putea fi o bună indicaţie a
necesităţii unei mai bune informări a gravidelor în privinţa raportului
riscuri/beneficii pe care naşterea prin cezariană îl are faţă de o naştere pe
cale naturală. Până acolo însă, ar fi interesant de văzut ce efect ar avea o
intervenţie similară într-o ţară în care rata cezarienelor a depăşit demult şi
cu mult orice recomandări. Cum ar fi România. Dar e cineva interesat?
Analfabeţii
în ale sănătăţii mor mai devreme
Alfabetizarea în domeniul sănătăţii nu
trebuie confundată cu alfabetizarea propriu-zisă. Poţi fi absolventul celor mai
înalte studii postuniversitare şi să rămâi analfabet (medical vorbind). Avem la
îndemână exemple notorii, reprezentanţi „de frunte“ ai mişcării antivaccinare,
care îşi vor susţine inepţiile până în pânzele albe, în pofida oricăror dovezi
aduse de medicină. La fel, şi diverse practici aşa-zise medicale sau aşa-zise
terapii alternative/complementare/holistice îşi găsesc adepţi chiar şi în rândul
oamenilor cu şcoală, analfabeţi însă în ale medicinii. Nici medicii nu sunt
scutiţi de un astfel de analfabetism în ale sănătăţii, de la practicienii care
recomandă diverse practici alternative (e drept, adesea pentru a capitaliza pe
seama credulităţii pacienţilor), la reprezentanţi ai medicilor care declară că
vaccinurile nu ar fi bune, confundând ştiinţa cu credinţa şi spitalul cu
biserica.
În plus, în România, nu există o preocupare
instituţională pentru alfabetizarea populaţiei în domeniul sănătăţii. Copiii nu
învaţă la şcoală nici minime noţiuni de dietă sau igienă şi nici cum să
efectueze o manevră salvatoare în cazul în care sunt martorii unei situaţii-limită.
S-a discutat (prea) mult despre rolul şi locul orei de religie în şcoli, fără
să mai conteze că este neglijată alfabetizarea pentru sănătate. Nu contează că
românii trăiesc mai prost şi mor mai devreme decât mai toţi ceilalţi europeni,
măcar când mor se pot ruga... dumnezeieşte.
De ce e importantă alfabetizarea în
domeniul medical? Pentru că pacienţii care şi-au însuşit ABC-ul sănătăţii
trăiesc mai mult. Aceasta este concluzia unui studiu2 publicat
miercuri (29 aprilie) în Journal of the American Heart Association.
În cazul de faţă, au fost urmăriţi în medie
20,7 luni după externare 1.379 de pacienţi internaţi pentru insuficienţă
cardiacă acută. Riscul de deces în acest interval a fost cu o treime mai mare
la pacienţii care au avut un scor de cel mult 9 la testul de apreciere a
alfabetizării în domeniul sănătăţii (Brief Health Literacy Test), chiar dacă el
nu s-a corelat cu numărul de reinternări în primele trei luni de la internarea
iniţială.
BPOC
creşte riscul de moarte subită
European Heart Journal a publicat
miercuri (29 aprilie) un nou articol3 rezultat din studiul Rotterdam,
pornit în 1990, prin alcătuirea unei cohorte de aproape 15.000 de persoane cu
vârsta de 45 de ani sau mai mult. De această dată, a fost cercetată asocierea
dintre boala pulmonară cronică obstructivă (BPOC), bolile cardiovasculare şi
moartea subită cardiacă.
Din cohorta studiului Rotterdam, au fost
identificate 1.615 cazuri de diagnostic de BPOC, respectiv 551 de cazuri de
moarte subită cardiacă. Riscul pentru aceasta din urmă a fost, în medie, cu 34%
mai mare la pacienţii cu BPOC, în comparaţie cu celelalte persoane din aceeaşi
cohortă. Interesant, evoluţia în timp a riscului de moarte subită nu a fost una
liniară, acesta dublându-se după mai bine de cinci ani de la diagnosticul iniţial
de BPOC şi ajungând mai mult decât triplu (3,58) la pacienţii cu exacerbări
frecvente ale bolii pulmonare.
Imagistica
avansată a cancerului bazocelular
JAMA Dermatology a publicat de curând un interesant studiu4
privind utilizarea unei metode imagistice neinvazive – microscopia
multifoton – în diagnosticul in vivo al cancerului bazocelular. La
nouă pacienţi, leziunile suspecte de cancer bazocelular au fost analizate in
vivo înaintea efectuării biopsiei, rezultatele obţinute fiind apoi
comparate cu cele de la examenul histopatologic, considerat „standard de aur“ (v.
fig.). Identificarea imagistică a cuiburilor de celule bazaloide la nivelul
dermului papilar şi reticular s-a corelat foarte bine cu examenul histopatologic,
demonstrând potenţialul utilizării metodei în scop diagnostic, fără a fi
nevoie de adăugarea vreunei coloraţii şi în absenţa manevrelor invazive.
Prim autor al studiului, prezentat simultan
cu publicarea la conferinţa anuală a American Society for Laser Medicine &
Surgery, este Mihaela Balu (foto), cercetător la Beckman Laser
Institute, University of California – Irvine, absolventă (în urmă cu 15 ani) a
Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. 
