O bună parte din funcționarea noastră și din interacțiunile
sociale umane se bazează pe ochi și pe vedere. Pentru niște organe atât de
importante, pare destul de ciudat ca principala atenție să fie acordată doar
geometriei spațiale a ochiului și mai puțin sau aproape deloc irisului. Ba
chiar medicina clasică pare să-l fi cedat – prin non-combat – unui grup de
amăgiți-amăgitori, vânzători de iluzii și de pseudodiagnostice: ghicitorii în
iris. De la hărți amănunțite care, chipurile, îți dezvăluie problemele de
sănătate, la presupuse terapii foarte costisitoare pentru problemele bine
ascunse în ochi, iridologia se înscrie pe un loc de frunte între practicile de
falsă știință medicală care asaltează pacienții zilelor noastre.
Iată însă că un studiu1 publicat miercuri (13
ianuarie) în revista Royal Society Open Science de un grup din Toronto
cere înapoi, în numele științei, irisul – confiscat de credința nedovedită că
viitorul s-ar ascunde în ochi. Nu căutați boli închipuite în ochii celuilalt,
dar uitați-vă după cripte Fuchs, noduli Wolfflin, pete pigmentare, șanțuri de
contracție și melanoză conjunctivală (fig. 1).
Canadienii asta au făcut,
cu intenția de a identifica eventuale caracteristici în funcție de moștenirea
genetică. Au fost urmărite trei grupe populaționale, în funcție de originea
lor: Europa, Asia de Est (China, Mongolia, Japonia), respectiv Asia de Sud
(India, Pakistan, Afganistan). În populația europeană, s-a observat o asociere
semnificativă între criptele Fuchs, petele pigmentare și șanțurile de
contracție. De asemenea, autorii relatează posibila asociere a unor alele cu
anumite caracteristicii ale irisului. Speranța grupului canadian este că
studiul irisului în mai multe populații diferite ar putea furniza date
antropometrice, biomedicale, medico-legale și oftalmologice interesante.
Pentru țânțari și intestine
New England Journal of Medicine, adică tocmai cea mai
bună revistă de medicină clinică din lume, a publicat ieri un studiu2
deopotrivă insolit și interesant. De-a dreptul năstrușnic. Mai exact, un grup
de suedezi de la Umea și Karolinska, în parteneriat cu medici ugandezi din
Kampala, a cercetat care este cea mai eficientă plasă pentru repararea herniei
inghinale: cea tradițională sau (țineți-vă bine!) plasa de... țânțari! Medicii
au plecat de la realitatea tristă din Africa, unde pacienții nu au acces la
îngrijiri de sănătate, iar, atunci când acestea totuși există, accesul la
sănătate devine prohibit în absența resurselor financiare. Și atunci, în plină
improvizație, au apelat la o soluție aflată cumva la îndemână: plasele de
țânțari. Prin eforturile conjugate ale Organizației mondiale a sănătății și ale
donatorilor internaționali, în regiunile sărace din Africa, afectate de
malarie, plasele de țânțari sunt una dintre cele mai ieftine și mai eficiente
metode de control al paludismului.
Mai în glumă, mai în serios, existau deja dovezi oarecum
anecdotice privind utilizarea unor plase de plastic pentru țânțari, sterilizate
în prealabil, la cura chirurgicală a herniei. Lipseau însă dovezile furnizate
de un studiu clinic randomizat și tocmai asta a realizat grupul
suedezo-ugandez. Ei au înrolat 302 pacienți adulți cu hernie inghinală
unilaterală primară reductibilă, care au fost randomizați apoi să fie operați
prin procedeul anterior cu plasă (Lichtenstein); jumătate au primit o plasă
ușoară 100% din polipropilenă, de producție franceză, la o valoare de
aproximativ 125 de dolari americani bucata (grupul de control), iar pentru
cealaltă jumătate s-a utilizat o bucată de plasă de țânțari, produsă în acest
scop în India, 100% din polietilenă, cu o valoare mai mică de un dolar bucata (fig.
2).
Din cei 302 pacienți operați, 97,3% au revenit la control după
două săptămâni, iar 95,6% și după un an de la intervenție. S-a înregistrat o
singură recurență a herniei, în grupul cu plasa de țânțari, dar diferențele
statistice nu au fost semnificative între cele două grupuri. De asemenea, și
complicațiile postoperatorii (în special hematom sau edem inghinal/scrotal) au
fost similare în loturile studiate, ceea ce îi face pe autorii cercetării să
conchidă că nu au existat diferențe semnificative între pacienții care au
primit o plasă din comerț și cei care au primit o plasă ieftină, în ce privește
complicațiile postoperatorii sau recurența herniei.
Nu vă grăbiți încă să dați jos plasele de țânțari de pe geamuri,
studiul nu și-a propus să falimenteze producătorii de consumabile chirurgicale,
ci să găsească o alternativă ieftină pentru acele zone sărace în care
alternativa nu sunt produsele comerciale, ci absența lor completă. De altfel,
rezultatele publicate săptămâna aceasta în NEJM au fost primite cu
rezerve și de chirurgii români. „Apreciem preocupările cercetătorilor în cauză,
dar lăsăm ca timpul să certifice sau să infirme rezultatele comunicate“, a
declarat pentru „Viața medicală“ prof. dr. Mircea Beuran, președintele
Societății Române de Chirurgie, directorul Departamentului de chirurgie din
cadrul UMF „Carol Davila“ București și șeful Clinicii de chirurgie din Spitalul
Clinic de Urgență București.
Moartea
neagră și persistentă
Un studiu3 publicat miercuri (13 ianuarie) în PLOS ONEvine cu informații interesante despre molima care a ucis
undeva între un sfert și peste jumătate din populația medievală a Europei:
ciuma bubonică. S-a considerat că al doilea val de ciumă (secolele XIV–XVII) ar
fi fost continuu reintrodus în Europa prin migrație din Asia Centrală. Analiza
ADN-ului extras din rămășițe ale unor victime răpuse de infecția cu Yersinia
pestis în diverse momente ale celui de-al doilea val (care a durat peste
300 de ani) a arătat aceleași mutații bacteriene (nu mai puțin de 16 SNP-uri),
ceea ce alimentează o nouă ipoteză, anume că Y. pestis nu ar fi părăsit,
de fapt, continentul european de-a lungul celor trei secole, existând
posibilitatea ca bacteria să fi persistat într-un rezervor rămas până acum
neidentificat.
1. Edwards M et al. Analysis of iris surface features in populations of diverse ancestry. R Soc Open Sci. 2016 Jan 13;3(1):150424
2. Löfgren J et al. A randomized trial of low-cost mesh in groin hernia repair. N Engl J Med. 2016 Jan 14;374(2):146-53
3. Seifert L et al. Genotyping Yersinia pestis in historical plague: evidence for long-term persistence of Y. pestis in Europe from the 14th to the 17th century. PLoS One. 2016 Jan 13;11(1):e0145194
Abonează-te la Viața Medicală!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
