Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Noutăți în cercetare

Viața Medicală
Dr. Aurel F. MARIN luni, 31 iulie 2017
Un robot foarte inteligent

 

     Neuroreabilitarea după accidentul vascular cerebral ori după un traumatism craniocerebral sau spinal rămâne, deocamdată, un proces pentru care dovezile existente sunt insuficiente. Procedurile indicate au demonstrat empiric că pot da rezultate, fără să fie foarte clar cum pot fi dozate și personalizate pentru a maximiza efectele în funcție de deficitul pacientului și de configurația defectului neuronal restant. Scriam, acum aproape șase ani, tot în „Viața medicală”, despre rezultatele obținute la MIT cu dispozitivul robotic de neuroreabilitare MIT-Manus. Creatorul sistemului respectiv, Hermano Igo Krebs, unul dintre pionierii domeniului și printre cei mai citați cercetători din neuroreabilitarea robotică, a condus, câțiva ani mai târziu, un amplu studiu clinic, ale cărui rezultate au rămas însă neconcludente, tocmai din cauza variabilității mari a leziunilor cerebrale cauzatoare de deficit neurologic.
     Soluția ar putea să vină însă dintr-o abordare inovatoare a felului în care este gândit procesul de neuroreabilitare, prin adaptarea acestuia cât mai mult la pacient. Un astfel de sistem inovator a fost gândit de cercetătorii de la Institutul federal de tehnologie din Lausanne (EPFL), iar primele rezultate au fost publicate miercurea aceasta (19 iulie) înScience Translational Medicine. Articolul1 descrie un sistem ai cărui senzori colectează nu mai puțin de 120 de variabile legate de mișcarea corpului, pe care le interpretează cu ajutorul unei rețele neuronale artificiale, care apoi acționează, printr-un ham complex atașat pacientului, cu forță de susținere și de înaintare (fig. 1). Forțele aplicate sunt individualizate pentru fiecare pacient, în funcție de deficitul înregistrat de senzori, permițând persoanelor cu deficit neurologic să capete un echilibru stabil și să efectueze mișcări de care nu erau altfel capabili (fig. 2). Astfel, pacienții care nu erau în stare să se deplaseze au putut merge normal cât timp au purtat hamul robotic, iar cei capabili să meargă și-au îmbunătățit echilibrul, coordonarea membrelor, plasarea picioarelor și întoarcerile.
     Efectele obținute după reprize de o oră de antrenament cu hamul robotic au fost evidente și după înlăturarea acestuia, performanțele locomotorii fiind ameliorate imediat după exerciții. În comparație, un program de o oră la banda rulantă (folosită în mod obișnuit în programele de neuroreabilitare) nu numai că nu a avut aceleași efecte, dar chiar a dus la o afectare a locomoției la un pacient.
     Deocamdată, rezultatele comunicate au fost obținute după testarea lor pe doar 26 de pacienți, iar încercarea de a măsura impactul exercițiilor cu durata de o oră s-a realizat la doar cinci pacienți, însă autorii scriu că dispozitivul robotic este deja testat clinic pentru neuroreabilitarea pacienților cu leziuni spinale. Rămâne de văzut dacă algoritmul utilizat va confirma și pe loturi mai mari.

 

Copiii fără tată au telomerele mai scurte

 

     Sunt multe studiile care arată că lipsa tatălui din viața copilului are efecte negative semnificative pentru dezvoltarea ulterioară, care merg de la evidentele probleme psihologice și psihiatrice, la probleme somatice și imunologice, cu răsunet îndelungat în viața ulterioară de adult. Iată că un studiu2 publicat marți (18 iulie) în Pediatrics, revista Academiei americane de pediatrie, aduce noi dovezi ale consecințelor pe care absența tatălui le are asupra copilului. Și dovezile sunt cu adevărat surprinzătoare, deoarece markerul biologic cercetat de grupul de la universitățile Ann Arbor, Princeton și Columbia a fost lungimea telomerelor (determinată dintr-o probă de salivă). Telomerele sunt secvențe ADN localizate la extremitățile cromozomilor, care scad în dimensiuni progresiv, cu fiecare diviziune celulară. Odată ce scurtarea telomerelor atinge un prag critic, celula intră într-o stare de senescență și nu se mai poate divide. Scurtarea telomerelor este, în fapt, un proces de îmbătrânire.
     În studiu au fost incluși 2.420 de copii din douăzeci de orașe americane mari. Rezultatele obținute sunt foarte interesante: la vârsta de 9 ani, copiii rămași fără tată (prin separarea sau divorțul părinților, deces patern sau încarcerare) au prezentat telomere semnificativ mai scurte decât ceilalți copii (o reducere cu 14%). Asocierea cea mai importantă a fost cu decesul patern (16%). În plus, prezența unor alele favorizând inflamația s-a corelat cu o scurtare mai importantă a telomerelor. Nu a contat, în schimb, vârsta la care s-a produs pierderea tatălui și nici etnicitatea copilului.

 

Transplant bilateral de mână la copil

 

  Un articol3 publicat miercuri (19 iulie) în revista Lancet Child & Adolescent Health (lansată în aprilie 2017) prezintă rezultatele obținute la 18 luni de la alotransplantul bilateral de mână la copil. În vreme ce procedura este mai clar și mai ușor de aplicat la adult, la copil nu au fost comunicate până acum cazuri cu succes la distanță. Copilul prezentat în articol avea opt ani la data la care s-a practicat transplantul bilateral de mână și antebraț și suferise anterior nu doar amputații ale celor patru membre, ci și un transplant renal (de la donator înrudit).
Pregătirea intervenției s-a făcut timp de doi ani, iar internarea în spital s-a prelungit luni bune după transplantul de membre. Intervenția propriu-zisă a durat zece ore și 40 de minute, după care a mai fost nevoie de o reintervenție pe artera ulnară, la câteva ore postoperator. În primul an de la intervenție, au apărut mai multe episoade de reject, care însă au fost reversibile prin intervenții medicamentoase.
  La șase luni de la intervenție, s-a constatat prezența sensibilității la atingere ușoară, iar la șapte-zece luni s-a confirmat prezența inervației musculare intrinseci a mâinii (fig. 3). La 18 luni de la operație, băiatul este capabil să scrie și să mănânce, să meargă singur la toaletă și să se îmbrace cu mai multă independență decât înainte de transplant. Copilul continuă să primească tratament imunosupresor combinat (patru medicamente), iar studiile neuroimagistice funcționale arată reorganizare corticală motorie și somatosenzitivă.
1. Mignardot JB et al. A multidirectional gravity-assist algorithm that enhances locomotor control in patients with stroke or spinal cord injury. Sci Transl Med. 2017 Jul 19;9(399):eaah3621

2. Mitchell C et al. Father loss and child telomere length. Pediatrics. 2017 Jul 18

3. Amaral S et al. 18-month outcomes of heterologous bilateral hand transplantation in a child: a case report. Lancet. 2017 Jul 19

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.