Cancerul la copii şi CT-urile în exces
Orice progres poate avea şi efecte nedorite,
atunci când riscurile nu sunt suficient de bine cântărite. Acestea par să fie
concluziile unui foarte interesant studiu1 publicat lunea aceasta
(10 iunie) în JAMA Pediatrics.
Studiul, extrem de amplu, care va deveni probabil unul de referinţă, a urmărit
corelaţiile dintre expunerea copiilor la radiaţii în urma efectuării
tomografiilor computerizate şi riscul de cancer asociat. Studiul retrospectiv a
inclus şapte sisteme de sănătate din SUA, în cadrul cărora au fost evaluaţi
copiii cu vârsta sub 15 ani, în intervalul 1996–2010. Totalul acestei evaluări
a ajuns la peste 4,85 milioane de ani de viaţă luaţi în calcul. În plus, în
perioada 2001–2011, au fost calculate dozele de radiaţie emise în timpul a 744
de examinări CT.
Prima observaţie: frecvenţa utilizării
imagisticii CT, în deceniul 1996–2005, s-a dublat la copiii sub 5 ani şi s-a
triplat la copiii cu vârste între 5 şi 14 ani.
Analiza a relevat că riscul de tumori
maligne solide, de-a lungul vieţii, atribuibile expunerii pediatrice la radiaţia
investigaţiei CT, a fost mai mare la pacienţii mai tineri şi la fete, spre
deosebire de copiii cu vârste mai avansate şi de băieţi. De asemenea, riscul
este mai mare la CT abdomino-pelvin sau spinal, spre deosebire de alte tipuri
de tomografii computerizate. În cifre, se pare că ne putem aştepta, la fete, la
o tumoră malignă solidă indusă de radiaţie la fiecare 300–390 de CT-uri
abdomino-pelvine, la fiecare 330–480 de CT-uri toracice, şi la fiecare 270–800
de examinări ale coloanei vertebrale (variaţiile frecvenţei depind de vârstă).
Riscul de leucemie a fost maxim la copiii sub 5 ani care au fost investigaţi
prin CT craniocerebral (1,9 cazuri la 10.000 de investigaţii).
Se estimează că la patru milioane de
investigaţii CT (cap, torace, coloană vertebrală, sau abdomen şi pelvis)
realizate anual în SUA la copii, vor apărea 4.870 de cazuri de cancer.
Important însă, autorii consideră că reducerea vârfului de 25% din cazurile de
expunere, la valorile medii, ar putea preveni 43% din aceste cazuri de cancer.
Într-un editorial2 publicat în
acelaşi număr al revistei citate, prioritatea este explicit exprimată:
„Minimizarea expunerii la radiaţii prin eliminarea investigaţiilor de care nu
este nevoie şi prin utilizarea dozei minime necesare pentru obţinerea unei
imagini satisfăcătoare atunci când este nevoie de investigaţie“. Mai mult, se
reafirmă rolul important al medicinii clinice, către care medicii sunt sfătuiţi
să revină, renunţând la imagistica prin care adesea doar se confirmă
diagnosticul clinic şi la mentalitatea „un test în plus nu strică“.
Incertitudinea ar fi, cred autorii, preţul mic pe care trebuie să-l plătim
pentru a ne proteja pe noi şi copiii noştri de mii de cancere ce pot fi astfel
prevenite.
Violenţa domestică din garda de ortopedie
Interesant dar cu potenţial pentru
controverse este studiul3 publicat miercurea aceasta (12 iunie) în
revista britanică Lancet. Mai exact,
este vorba de rezultatele studiului PRAISE, care a urmărit prevalenţa
leziunilor produse prin violenţă de partenerul intim al femeii ce se prezintă
la camera de gardă de ortopedie. O echipă ce a inclus nu mai puţin de 80 de
investigatori, a realizat un studiu multicentric (12 clinici din SUA, Canada,
Olanda, Danemarca şi India), în care au fost incluse aproape 3.000 de cazuri
consecutive de femei. Rezultatele sunt surprinzătoare şi scot la lumină faţa
mai puţin văzută a unui fenomen, iată, amplu: violenţa domestică. Una din şase
femei (455 din 2.839) a fost victima violenţei domestice în ultimele 12 luni şi
una din trei pe tot parcursul vieţii. 49 de femei s-au prezentat la camera de
gardă ortopedie ca urmare directă a violenţei domestice, însă dintre acestea
doar şapte (14%) fuseseră întrebate dacă sunt victime ale violenţei domestice.
Comparativ cu femeile din SUA şi Canada, se
pare că femeile din Olanda şi Danemarca au avut un risc semnificativ mai scăzut
de a fi supuse la un abuz fizic de către partenerii de viaţă. Autorii studiului
PRAISE, cea mai amplă cercetare de prevalenţă din ortopedie, subliniază faptul
că, din şase femei care se prezintă la camera de gardă ortopedie, una are sigur
un istoric de victimă a violenţei domestice şi că din 50 de femei cu leziuni ce
necesită asistenţă ortopedică în urgenţă, una se prezintă ca urmare directă a
violenţei partenerului intim.
Serul fiziologic, la fel de eficient ca adrenalina
Un studiu clinic4 publicat
vinerea aceasta în New England Journal of
Medicine încearcă să găsească răspunsuri la întrebarea: ce tratament
inhalator este indicat în bronşiolita acută, la sugari? Trialul randomizat,
dublu-orb, desfăşurat în opt centre, a comparat administrarea inhalatorie a
adrenalinei racemice cu serul fiziologic, dar şi rezultatele schemei fixe, cu
cele ale administrării la cerere, la sugarii cu vârsta sub 1 an, cu bronşiolită
acută moderat-severă. Studiul, desfăşurat în Norvegia, a inclus 404 sugari
(vârsta medie – 4,2 luni). Nu au fost găsite diferenţe semnificative între
adrenalină şi serul fiziologic, administrate prin aerosoli. Schema de
administrare însă a relevat că aerosolii făcuţi la nevoie şi nu după o schemă
fixă (la intervale regulate) au avut ca rezultat nu doar reducerea duratei
internării (47,6 ore faţă de 61,3 ore), ci şi nevoia de administrare a
oxigenului pe mască sau a suportului ventilator mecanic. Mai mult, tratamentul
la nevoie s-a făcut cu semnificativ mai puţine administrări de aerosoli. Putem,
deci, reţine că aerosolii cu ser fiziologic, administraţi la nevoie, sunt de
preferat în bronşiolita acută moderat-severă a sugarului.
Valorile mici ale tensiunii diastolice duc la atrofie
cerebrală
Mai semnalăm,
în acest spaţiu, şi rezultatele5 unui alt studiu clinic, date
publicităţii săptămâna aceasta, în JAMA
Neurology. Se pare că valorile scăzute ale tensiunii arteriale diastolice
ar fi asociate cu atrofia cerebrală la pacienţii cu afecţiuni arteriale.
Studiul, realizat la Utrecht (Olanda), a inclus 663 de pacienţi (vârsta medie
57 de ani, predominant bărbaţi) cu diverse afecţiuni circulatorii (coronariene,
cerebrovasculare, boli ale arterelor periferice sau anevrism al aortei
abdominale). În acest grup, s-a observat că valorile mai scăzute ale TAd sau
ale TA medii s-au asociat pozitiv cu progresia mai avansată a atrofiei
subcorticale (evaluate la distanţă, prin IRM). Concluzia studiului SMART-MR
este că, deşi scăderea TA este benefică la pacienţii cu afecţiuni circulatorii
asociate cu HTA, o grijă specială trebuie acordată pacienţilor care au deja
valori scăzute ale TA diastolice, la care reducerea în continuare a acestor
valori poate accelera progresul atrofiei corticale.