Necunoscutele creierului
O avalanşă de studii publicate în revistele
internaţionale de vârf ne reaminteşte că neuroştiinţele rămân unul din
principalele domenii de cercetare către care se îndreaptă nu doar speranţele
pacienţilor şi interesul oamenilor de ştiinţă, dar şi o mare parte din
fondurile – publice sau private – investite în R&D.
Duminică (4 august), două studii apărute în Nature Neuroscience descriu rolul pe
care topoizomeraza 3β (Top3β) ar putea să-l joace în funcţionarea neuronilor.
Top3β se leagă de ARN mesager codificat de gene ale căror funcţii neuronale au
fost asociate cu schizofrenia şi autismul, promovând, prin interacţiunea cu
proteina FMRP, expresia ARNm crucial pentru dezvoltarea neurologică şi pentru sănătatea
mintală1. Studiul unei regiuni din nord-estul Finlandei, unde
incidenţa schizofreniei este ridicată, a relevat faptul că în mai multe cazuri
există microdeleţia regiunii 22q11.22, locusul genei Top3β, mutaţie care creşte
riscul afectării cognitive şi al schizofreniei2. Practic, ipoteza
lansată este că ar exista o legătură genetică între intelectul redus,
schizofrenie şi autism.
„Seria“ a continuat marţi, cu un studiu3
din Nature Communications, vizând
impactul privării de somn asupra apetitului. Interesant, cu ajutorul
imagisticii funcţionale, cercetătorii de la University of California, Berkeley,
au observat că, în absenţa somnului, ariile cerebrale superioare implicate în
evaluarea alimentelor au avut o activitate semnificativ scăzută (faţă de
normal), reacţie dublată de amplificarea activităţii de la nivelul amigdalei.
Rezultatul? La subiecţii privaţi de somn, s-a înregistrat o dorinţă crescută de
a consuma alimente bogate în calorii, proporţional cu severitatea oboselii. Iată,
deci, că epidemia de obezitate din ţările dezvoltate îşi găseşte o (nouă)
explicaţie în stilul de viaţă. Şi, dacă ne gândim că România stă cel mai bine
în Europa la capitolul obezitate, nu putem să nu corelăm datele cu PIB-ul
minuscul, semn că nu sacrificăm odihna pentru muncă.
Miercuri, deja lucrurile au devenit mai
complicate. Pe de o parte, un studiu4 din Neurology, realizat la Harvard, şi-a propus să investigheze relaţia
dintre cuplarea metabolismului neuronal cu fluxul sanguin cerebral (cuplarea
neurovasculară) şi funcţia cognitivă, la vârstnici, dar şi dacă această relaţie
poate fi modificată de consumul de cacao (ciocolată). Rezultatele confirmă
ipoteza unei corelaţii metabolico-vasculare şi cognitive semnificative, dar şi
că parametrii pot fi amelioraţi de includerea în alimentaţie a două ceşti de
cacao zilnic (indiferent dacă aceasta este sau nu bogată în flavanol – acest
parametru pur şi simplu nu a avut vreo semnificaţie statistică). Un comentariu5
publicat odată cu studiul citat apreciază tehnica utilizată, de evaluare simplă,
non-invazivă a cuplării neurovasculare, nefiind nevoie de tehnici mult mai
scumpe, precum IRM funcţional. Şi acum vine reversul medaliei. Abia aflăm
despre beneficiile consumului de cacao că, înainte de a da fuga la raionul de
ciocolată, un studiu6 publicat în New England Journal of Medicine ne readuce la realitate: glicemia
crescută, chiar şi în absenţa diabetului zaharat, poate fi un factor de risc
pentru demenţă. Rămânem deci cu ceaşca de cacao, şi păstrăm doar plimbarea până
la magazin – ciocolata poate rămâne pe raft. Asta ca să ne păstrăm cogniţia
intactă, pentru un interesant articol7 din revista Neuron, din care aflăm de ce nu facem
Alzheimer în mod fiziologic: pentru că proteina precursoare a amiloidului (APP)
şi enzima BACE-1, a căror convergenţă este necesară pentru a declanşa calea amiloidogenezei,
sunt depozitate separat, la nivel neuronal, cu toate că sunt puternic
exprimate. Astfel, în neuroni hipocampici din cultură, s-a observat că BACE-1
ajunge în endozomi, în vreme ce APP este cuprinsă în vezicule la nivelul
aparatului Golgi. Cu toate acestea, în anumite circumstanţe, veziculele de APP
sunt îndreptate către endozomi şi este stimulată producţia de amiloid beta.
Segregarea APP de BACE-1 ar putea fi, cred autorii studiului, o cale de
intervenţie farmacologică promiţătoare.
Cezariana vs. naşterea vaginală: beneficiul copilului
Atunci când Viaţa medicală a tras – printr-un amplu dosar de presă – un semnal
de alarmă asupra numărului tot mai mare de naşteri prin cezariană, în România,
o mare parte din răspunsurile venite din afara sau de la periferia lumii
medicale au încercat fie să transforme discuţia într-una fals „pro choice“, fie
să banalizeze implicaţiile intervenţiei chirurgicale. Beneficiile naşterii pe
cale naturală, pentru copil, sunt însă numeroase şi încă multe sunt în curs de
documentare. Se ştie, de pildă, că microbiota intestinală diferă la copii născuţi
prin cezariană, faţă de cei născuţi vaginal, printr-o întârziere a colonizării
cu genul Bacteroides. De altfel,
colonizarea intestinală este implicată în dezvoltarea sistemului imun şi a reglării
imune, iar mai multe studii au descris dezvoltarea de boli alergice la copiii născuţi
prin cezariană. Un studiu suedez8, publicat miercuri în revista Gut, şi-a propus să documenteze modul în
care este afectată dezvoltarea microbiotei la nou-născuţi, după felul în care
s-a produs naşterea, în corelaţie şi cu maturizarea unui răspuns imun Th1/Th2
echilibrat. Cercetarea a demonstrat o diversitate scăzută a microbiotei
intestinale, în primii doi ani de viaţă, la copiii născuţi prin cezariană, cu
mai puţine specii (şi în cantitate mai scăzută) de Bacteroidetes faţă de copiii născuţi vaginal, iar markerii serici
caracteristici pentru Th1 au fost scăzuţi la nou-născuţii veniţi pe lume în
sala de operaţii.
Leacuri cancerigene
În vremea în care medicina bazată pe dovezi
nu mai este de mult un moft, mai toate practicile medicale alternative sau
complementare se încăpăţânează să-şi clameze beneficiile şi chiar presupuse
superiorităţi bazate pe... anecdote. „Cunosc eu pe cineva care s-a vindecat!“.
Ridicolul este deplin atunci când diverşi afacerişti, fără studii medicale,
unii şi fără să fi absolvit liceul, promit să vindece de toate bolile pe
oricine e dispus să plătească. Dar situaţia frizează absurdul şi aminteşte de
bancurile cu Radio Erevan, de pe vremuri: „E adevărat că medicina tradiţională
chineză (la ea ne vom referi acum, n.n.) vindecă de cancer?“/„Da, e perfect
adevărat, doar că nu vindecă, îmbolnăveşte“.
Science Translational Medicine, în numărul
de săptămâna aceasta, dedică un spaţiu amplu unor interesante studii privind
acidul aristolochic. Substanţa, un carcinogen de grup 1, ce are ca efecte
nefrotoxicitate şi carcinom urotelial al tractului urinar superior, este
principalul produs al unui grup de plante – Aristolochia– utilizate pentru multă vreme în remedii din plante şi suplimente
nutritive. Una dintre cercetări9 vizează posibilitatea de utilizare
ca test de screening a semnăturilor mutaţiilor produse de acidul aristolochic.
Un alt studiu10 se concentrează asupra semnăturii mutaţionale a
expunerii la acid aristolochic, revelate de secvenţierea întregului exom. În
fine, editorialul11 semnat de doi medici newyorkezi vorbeşte nu doar
despre un incident din Belgia şi despre situaţia produsă în Taiwan, din cauza
uzului larg al produselor vegetale bogate în acid aristolochic, ci şi despre
nefropatia endemică balcanică, boală apărută prin contaminarea recoltelor cu
buruiana Aristolochia.
Notă autor:
1. Xu D, Shen W, Guo R, Xue Y, Peng W, Sima J, Yang J, Sharov A, Srikantan S, Yang J, Fox D 3rd, Qian Y, Martindale JL, Piao Y, Machamer J, Joshi SR, Mohanty S, Shaw AC, Lloyd TE, Brown GW, Ko MS, Gorospe M, Zou S, Wang W. Top3b is an RNA topoisomerase that works with fragile X syndrome protein to promote synapse formation. Nat Neurosci. 2013 Aug 4
2. Stoll G, Pietiläinen OP, Linder B, Suvisaari J, Brosi C, Hennah W, Leppä V, Torniainen M, Ripatti S, Ala-Mello S, Plöttner O, Rehnström K, Tuulio-Henriksson A, Varilo T, Tallila J, Kristiansson K, Isohanni M, Kaprio J, Eriksson JG, Raitakari OT, Lehtimäki T, Jarvelin MR, Salomaa V, Hurles M, Stefansson H, Peltonen L, Sullivan PF, Paunio T, Lönnqvist J, Daly MJ, Fischer U, Freimer NB, Palotie A. Deletion of TOP3b, a component of FMRP-containing mRNPs, contributes to neurodevelopmental disorders. Nat Neurosci. 2013 Aug 4
3. Greer SM, Goldstein AN, Walker MP. The impact of sleep deprivation on food desire in the human brain. Nat Commun. 2013 Aug 6;4:2259
4. Sorond FA, Hurwitz S, Salat DH, Greve DN, Fisher NDL. Neurovascular coupling, cerebral white matter integrity, and response to cocoa in older people. Neurology. 2013 Sep 3
5. Rosenberg PB, Tan CO. Cocoa, neurovascular coupling, and neurodegeneration. The good, the bad, and the ugly. Neurology. 2013 Sep 3
6. Crane PK, Walker R, Hubbard RA, Li G, Nathan DM, Zheng H, Haneuse S, Craft S, Montine TJ, Kahn SE, McCormick W, McCurry SM, Bowen JD, Larson EB. Glucose levels and risk of dementia. N Engl J Med 2013;369:540-8
7. Das U, Scott DA, Ganguly A, Koo EH, Tang Y, Roy S. Activity-induced convergence of APP and BACE-1 in acidic microdomains via an endocytosis-dependent pathway. Neuron. 2013 Aug 7;79:447-60
8. Jakobsson HE, Abrahamsson TR, Jenmalm MC, Harris K, Quince C, Jernberg C, Björkstén B, Engstrand L, Andersson AF. Decreased gut microbiota diversity, delayed Bacteroidetes colonisation and reduced Th1 responses in infants delivered by Caesarean section. Gut. 2013 Aug 8
9. Poon SL, Pang ST, McPherson JR, Yu W, Huang KK, Guan P, Weng WH, Siew EY, Liu Y, Heng HL, Chong SC, Gan A, Tay ST, Lim WK, Cutcutache I, Huang D, Ler LD, Nairismägi ML, Lee MH, Chang YH, Yu KJ, Chan-on W, Li BK, Yuan YF, Qian CN, Ng KF, Wu CF, Hsu CL, Bunte RM, Stratton MR, Futreal AP, Sung WK, Chuang CK, Ong CK, Rozen SG, Tan P, Teh BT. Genome-wide mutational signatures of aristolochic acid and its application as a screening tool. Sci Transl Med. 2013 Aug 7;5(197):197ra101
10. Hoang ML, Chen CH, Viktoriya S. Sidorenko, He J, Dickman KG, Yun BH, Moriya M, Niknafs N, Douville C, Karchin R, Turesky RJ, Pu YS, Vogelstein B, Papadopoulos N, Grollman AP, Kinzler KW, Rosenquist TA. Mutational signature of aristolochic acid exposure as revealed by whole-exome sequencing. Sci Transl Med. 2013 Aug 7;5(197):197ra101
11. Lee W, Ladanyi M. Genomics traces carcinogen fingerprints. Sci Transl Med. 2013 Aug 7;5(197):197fs31