Cu sau fără proteine?
Nutriţia
este unul din domeniile biomedicale la care toată lumea pare să se priceapă,
oricât de inginer, de chimist sau de fizician ar fi. Cu toţii mâncăm, mai bine
sau mai prost, iar când, cum, cât şi ce mâncăm ne afectează sănătatea şi speranţa
de viaţă. Dacă adăugăm aici şi faptul că mai toate informaţiile de care
dispunem provin din studii observaţionale la om şi din experimente pe animale,
apare firesc ca, acolo unde ştiinţa dă din umeri, să apară tot felul de
impostori, care să pozeze în mari specialişti, dispuşi oricând să ofere un sfat
sau o indicaţie preţioasă. Cu un tarif sănătos, desigur. Dar nu la nutriţioniştii
care sufocă spaţiul public de la noi vrem să ne referim aici.
Două
studii publicate săptămâna aceasta în Cell
Metabolism furnizează câteva indicaţii interesante asupra felului în care
alimentele pot influenţa sănătatea şi durata de viaţă. De această dată nu este
vorba de carbohidraţi şi nici de grăsimile saturate, ci de proteine.
Prima
cercetare1 pleacă de la constatările anterioare privind rolul important
pe care diverşi factori ce generează deficienţe ale receptorului hormonului de
creştere (GHR) şi ale IGF-1 (insulin-like growth factor) îl joacă în reducerea
unor afecţiuni legate de înaintarea în vârstă. Unul dintre aceşti factori este
restricţia proteică, astfel că un grup californian pigmentat cu italieni şi cu
un ecuadorian a investigat efectul dietelor hipo- şi hiperproteice asupra
mortalităţii. Au fost incluşi în studiu 6.381 de americani din sondajul NHANES
III (National Health and Nutrition Examination Survey), iar datele au fost apoi
completate cu studii pe animale şi pe culturi celulare. Rezultatele obţinute în
urma unei supravegheri de 18 ani sunt cel puţin interesante: persoanele cu
vârsta între 50 şi 65 de ani, cu un consum ridicat de proteine, au avut o rată
a mortalităţii cu 74% mai mare şi un risc de cancer de 4,33 ori mai mare faţă
de persoanele cu o dietă hipoproteică. În schimb, aceste asocieri nu s-au
confirmat sau au fost reduse la persoanele cu dietă hiperproteică în care
proteinele erau de origine vegetală. Tot interesant este şi faptul că la
persoanele peste 65 de ani, asocierea a fost pe dos: aportul crescut de
proteine s-a asociat cu mortalitate şi risc de cancer mai scăzute. Rezultatele
au fost apoi confirmate de studii la şoareci, unde dieta hiperproteică şi
semnalizarea crescută GHR/IGF-1 s-au corelat cu incidenţa crescută a cancerului
de sân şi a melanomului, în vreme ce dieta hipoproteică a avut efecte negative
la animalele în vârstă. Concluzia studiului este că dieta optimă ar trebui să
fie hipoproteică la vârsta adultă, urmată de un consum moderat sau crescut de
proteine la vârstnici, pentru a creşte durata vieţii sănătoase şi longevitatea.
A
doua cercetare2 din Cell
Metabolism este un studiu realizat în Australia pe şoareci cărora li s-au
administrat unul din 25 de tipuri de dietă, fiind lăsaţi să mănânce după voie.
Optimizarea longevităţii şi a sănătăţii s-au obţinut în regimul în care
proteinele au fost înlocuite cu carbohidraţi, în vreme ce regimurile alimentare
înalt proteice şi hipocalorice nu au avut efecte benefice asupra speranţei de
viaţă.
Angiofagia: mecanismul de extravazare a
embolilor
După
ce, în 2010, publica în Nature un
studiu3 despre extravazarea embolilor ca metodă alternativă de
recanalizare a microvascularizaţiei cerebrale, mecanism pe care tot el avea să-l
definească drept „angiofagie“ într-un articol4 din revista Stroke, Jaime Grutzendler, profesor
asociat şi directorul centrului de neuroimagistică experimentală de la
Universitatea Yale revine săptămâna aceasta cu un studiu5 publicat
în Science Translational Medicine,
care contribuie la mai buna înţelegere a mecanismului angiofagiei. Cu ajutorul
imagisticii bifotonice in vivo de
înaltă rezoluţie şi al microscopiei confocale şi electronice, cercetarea condusă
de medicul de origine columbiană este un exemplu foarte bun al utilităţii
tehnicilor imagistice de mare performanţă în descrierea şi înţelegerea unor
mecanisme fiziologice prea puţin sau deloc cunoscute anterior.
Pe
lângă mecanismul clasic de eliminare a embolilor, prin efectul presiunii
hemodinamice şi al sistemului fibrinolitic, angiofagia constituie un mecanism
alternativ, prin care embolii sunt acoperiţi de endoteliu şi apoi translocaţi
prin peretele microvasului. La câteva ore de la producerea ocluziei, lamelopode
endoteliale cuprind embolul, reducând marcat fluxul circulator şi fibrinoliza
mediată de TPA. Într-un interval de până la câteva zile, embolul este complet
înconjurat de endoteliu şi apoi extravazat în spaţiul perivascular, rezultând
astfel recanalizarea vasului şi restabilirea fluxului circulator (fig. 1). Mai mult, prin această
cercetare recentă se demonstrează că mecanismul angiofagiei nu este limitat la
nivelul creierului (fig. 2), el fiind
dovedit şi la nivel pulmonar, cardiac, renal (fig. 3) sau retinian. Experimentele realizate în modele murinesunt confirmate indirect la om, indicând astfel că angiofagia ar putea fi un
mecanism ubicuitar, care ar putea deci să devină o ţintă terapeutică.
Problemele
ridicate de recunoaşterea angiofagiei vizează caracterul bifazic al acestui
mecanism: iniţial, prin acoperirea embolului de către endoteliu, obstrucţia
vasului este accentuată şi activitatea fibrinolitică redusă, în vreme ce, odată
cu extravazarea embolului, se produce recanalizarea. Cu alte cuvinte, intervenţia
terapeutică ar putea viza fie inhibarea, fie accelerarea primei faze, cu
eventuala protecţie a ţesutului irigat de vasul în cauză. Din editorialul6
care însoţeşte studiul, reţinem ca viitoare temă de cercetare necesitatea de a
stabili bazele moleculare ale angiofagiei, pentru a putea realiza o intervenţie
terapeutică ţintită.
Diagnosticul imagistic IRM 7 T în boala
Parkinson
Semnalăm
apariţia unui studiu7 interesant privind rolul diagnostic pe care
imagistica de mare performanţă l-ar putea juca în diagnosticul bolii Parkinson.
Astfel, în revista Radiology, un grup
din Pisa descrie modul în care utilizarea unui aparat de imagistică prin
rezonanţă magnetică de 7 tesla a putut selecta pacienţii cu boală Parkinson (pe
baza arhitecturii substanţei negre) de subiecţii sănătoşi, cu o sensibilitate
de 100% şi o specificitate de 96,2%.
Fructele mâniei
Vă
uitaţi la politicienii români şi apoi răbufniţi? Nu e bine. Întâi pentru că vă
pierdeţi timpul degeaba şi apoi pentru că riscaţi să faceţi un infarct
miocardic, un accident vascular cerebral sau o tulburare de ritm. Conform unei
metaanalize8 publicate în European
Heart Journal, accesele de furie se însoţesc de o rată crescută a
evenimentelor cardiovasculare în următoarele două ore. Morala? Închideţi
televizorul, veţi trăi mai mult.