Cum
cheltuim banii din sănătate?
De multe pot fi acuzaţi cei care decid felul
în care se distribuie fondurile alocate sănătăţii românilor, dar nu de viziune
pe termen lung, de cost-eficienţă, de inteligenţă. De ce? Pentru că toate
acestea trebuie dovedite. Problema însă nu este a decidenţilor din sănătate, ci
a unei ţări întregi. Cea mai bună dovadă o constituie dificultatea cu care sunt
câştigate finanţările europene, iar explicaţia este simplă: pentru orice finanţare
se cere un proiect bine gândit, o planificare a resurselor şi activităţilor,
raportări periodice şi obţinerea unor rezultate. Transpuneţi acum, imaginar,
acest model în sănătate şi veţi vedea că mai toate deciziile sunt luate prin
negocieri (târguieli? înţelegeri?) între diverşi factori-cheie, justificările
sunt de tipul sic volo (argument
irefutabil, nu?), iar efectele le resimţim cu toţii.
Dar să dăm câteva exemple. Programul naţional
de evaluare a stării de sănătate a populaţiei nu s-a bazat pe un studiu-pilot,
care să probeze că se pot obţine rezultatele scontate. Programul de fertilizarein vitro a fost instituit fără a se
cunoaşte şi a se face publice ratele de succes ale procedurii în clinicile
româneşti acreditate. Programul de vaccinare pneumococică a fost decis „la masa
verde“, fără măcar a se documenta prevalenţa serotipurilor de pneumococ în
populaţia pediatrică din România. La fel, s-a decis intempestiv vaccinarea
anti-HPV fără a se şti ce tipuri de virus sunt mai des întâlnite la noi şi nici
proporţia populaţiei purtătoare. Sunt doar câteva exemple de decizii importante
pentru sănătatea publică, luate de miniştri de diverse culori şi afilieri
politice, dar lipsite de fundamentarea necesară.
De cealaltă parte, la categoria „aşa da“,
este suficient să citim literatura de specialitate pentru a vedea cum înţeleg
alţii să justifice, să evalueze şi să urmărească pe termen lung intervenţiile
de sănătate publică. Pentru că – aţi înţeles deja – orice fel de rezultat există
doar dacă este publicat într-o revistă ştiinţifică; afişarea unor ciorne sau a
unor slide-uri pe un site instituţional nu înseamnă (aproape) nimic. Iată de ce
este important să semnalăm două cercetări publicate săptămâna aceasta în Pediatrics, revista Academiei Americane
de Pediatrie, care evaluează eficienţa pe termen mediu şi lung a două intervenţii
de sănătate publică.
Primul studiu1 şi-a propus să
evalueze impactul vaccinării asupra epidemiologiei varicelei în intervalul
1995–2009. Incidenţa anuală a varicelei a scăzut cu 90–95% la diversele grupe
de vârstă, dublată de o reducere similară a internărilor cu acest diagnostic.
Meritul acestei cercetări este acela că documentează absenţa unei modificări a
grupelor de vârstă principal afectate de infecţie, către adolescenţi şi adulţi,
cum se temeau unii experţi în sănătatea publică, la momentul introducerii
vaccinării, în 1995.
Al doilea studiu2 din Pediatrics a cercetat corelaţia dintre
vaccinarea antirotavirus şi cazurile de diaree care au necesitat îngrijiri
medicale. Astfel, au fost comparate două loturi de copii cu vârsta de cinci ani
din perioada pre-, respectiv postvaccinare. Acoperirea vaccinală a ajuns la 58%
pentru vaccinul pentavalent şi 5% pentru cel monovalent. La aceşti copii, rata
spitalizării cu un diagnostic legat de infecţia cu rotavirus a scăzut cu 75% în
primii doi ani de vaccinare (2007–2008), 60% în perioada 2008–2009, 94% în
2009–2010 şi 80% în 2010–2011. Este interesant că, deşi acoperirea vaccinală nu
a depăşit două treimi, s-a înregistrat şi un efect de cohortă, ratele de
internare scăzând semnificativ la copiii nevaccinaţi, în comparaţie cu perioada
prevaccinare.
Desigur, trebuie înţeles că un studiu
epidemiologic este valabil doar pentru populaţia studiată şi nu poate fi
generalizat – din SUA, de pildă, la populaţia din România. Însă rezultatele pot
fi replicate în studii pe loturi mai mici, care apoi să justifice medical şi
economic o eventuală decizie de includere a vaccinului respectiv în schema de
imunizare obligatorie. Data viitoare când auziţi pe cineva pledând pentru
utilitatea acestor vaccinuri, rugaţi-l să va dea link-ul din PubMed către studiul care justifică
utilitatea acelui vaccin în populaţia României.
Oxitocina
şi regenerarea musculară
Căutările elixirului tinereţii continuă. Săptămâna
aceasta, un grup de la Berkeley (California) a publicat în Nature Communications un interesant studiu3 privind
rolul oxitocinei în regenerarea muşchiului striat. Numeroase cercetări recente
se concentrează asupra efectului pe care acest hormon îl are în special pe
comportamentul social, dar şi în crearea legăturii afective dintre mamă şi
copil, dincolo de ceea ce se cunoaşte deja despre oxitocină în sarcină şi alăptare.
Nivelurile plasmatice ale oxitocinei scad fiziologic cu vârsta. Grupul american
a demonstrat întâi cum inhibarea căii de semnalizare a oxitocinei reduce, la
animale tinere, regenerarea musculară, în vreme ce administrarea sistemică a
hormonului ameliorează rapid procesul regenerativ, prin creşterea activării şi
proliferării celulelor stem în muşchiul adult/vârstnic (fig. 1). Mai mult, experimentele în care a fost eliminată genetic
oxitocina nu au arătat defecte de dezvoltare musculară, ci sarcopenie prematură.
Riscuri
posibile
Mai multe studii publicate săptămâna aceasta
vin cu date noi privind asocierea unor factori cu riscul crescut de cancer de
sân. Trebuie spus din capul locului însă faptul că asocierea nu înseamnă relaţie
cauzală şi că ea constituie cel mult o indicaţie pentru o ipoteză interesantă,
al cărei mecanism trebuie apoi dovedit şi experimental, şi la om.
PLOS
Medicine a publicat două studii, unul american4 şi unul francez5,
ambele vizând asocierea dintre prezenţa nevilor pigmentari cutanaţi şi riscul
de cancer de sân. Fără a elucida mecanismele acestei asocieri, ambele articole
relatează o asociere pozitivă. În studiul american, concluzia este că numărul
nevilor cutanaţi ar putea reflecta nivelurile circulante ale hormonilor şi ar
putea prezice riscul de cancer de sân independent de alţi factori de risc
cunoscuţi. Şi francezii au găsit o corelaţie aparentă între numărul nevilor şi
riscul de cancer de sân premenopauză (dar şi cu riscul de tumori benigne ale
sânului şi cu istoricul familial de cancer de sân).
Şi British Medical Journal a publicat un
astfel de studiu6, vizând însă asocierea dintre provenienţa
proteinelor din alimentaţie şi riscul de cancer de sân. Concluzia acestei
cercetări este că aportul alimentar ridicat de carne roşie (excluzând carnea de
pui şi de peşte) ar putea fi un factor de risc pentru cancerul de sân.
Imagistică oncologică şi radioterapie
Un studiu7 publicat în Science Translational Medicine descrie
utilitatea unei întregi clase de compuşi – analogii de alchil-fosfocolină (APC)
– pentru imagistica oncologică (fig. 2).
Compuşii APC radioiodinaţi pot fi utilizaţi la PET-CT (I 124), dar şi în
radioterapie (I 131). Compusul cu care s-au obţinut cele mai bune rezultate,
CLR1404, a avut retenţie prelungită în celulele tumorale in vivo şi in vitro. În
plus, acesta s-a dovedit eficace radioterapeutic în mai multe cazuri în care
celule tumorale umane au fost transplantate la animale.
Paşi pe numărate
Cele mai multe telefoane inteligente lansate
în prezent dispun de o mulţime de senzori a căror utilitate nu este mereu
aparentă. La ce ar putea folosi un accelerometru, un altimetru sau un senzor
luminos pentru puls? Probabil că nu la mare lucru. Sunt situaţii însă când
poate fi salutară prezenţa vreunui app
pe telefonul mobil. Cum ar fi, de pildă, a unuia care să îţi numere paşii. Cel
puţin aşa reiese dintr-un studiu8 publicat ieri (12 iunie) în Arthritis Care & Research, revistă a
Colegiului American de Reumatologie. Acesta a căutat să determine pragul de
activitate fizică, la pacienţii cu osteoartrita genunchiului, de la care mişcarea
are un efect protector faţă de limitarea funcţională ce ţine de evoluţia
naturală a bolii. Astfel, mai mult de şase mii de paşi pe zi scad semnificativ
riscul de limitare funcţională la pacienţii cu osteoartrită. Iată că, dincolo
de orice modă, gadgeturile din prezent pot avea aplicaţii utile pentru sănătate.
Calea spre uitare: anestezia generală
Un foarte interesant studiu9
publicat în Neuropsychopharmacology
aduce date importante în ecuaţia anestezie generală – memorie, două variabile
despre care nu se ştie suficient de bine dacă şi în ce fel se afectează
reciproc. Comparând două loturi de copii (de 6–11 ani), unii care au suferit o
procedură chirurgicală necesitând anestezie generală înainte de vârsta de un
an, cu alţii care nu au trecut prin nicio anestezie, cercetătorii au observat că
primul grup a înregistrat scoruri semnificativ mai scăzute la testele de
memorie, comparativ cu grupul de control. În schimb, testele de comportament şi
cele de inteligenţă nu au fost modificate.
1. Baxter R et al. Impact of vaccination on the epidemiology of varicella: 1995-2009. Pediatrics. 2014 Jun 9
2. Leshem E. Rotavirus vaccines and health care utilization for diarrhea in the United States (2007-2011). Pediatrics. 2014 Jun 9
3. Elabd C et al. Oxytocin is an age-specific circulating hormone that is necessary for muscle maintenance and regeneration. Nat Commun. 2014 Jun 10;5:4082
4. Zhang M et al. Association between cutaneous nevi and breast cancer in the Nurses’ Health Study: a prospective cohort study. PLoS Med. 2014 Jun 10;11(6):e1001659
5. Kvaskoff M et al. Association between melanocytic nevi and risk of breast diseases: the French E3N prospective cohort. PLoS Med. 2014 Jun 10;11(6):e1001660
6. Farid MS et al. Dietary protein sources in early adulthood and breast cancer incidence: prospective cohort study.
7. Weichert JP et al. Alkylphosphocholine analogs for broad-spectrum cancer imaging and therapy. Sci Transl Med. 2014 Jun 11;6(240):240ra75
8. White DK et al. Daily walking and the risk of incident functional limitation in knee OA: an observational study.
Arthritis Care Res (Hoboken). 2014 Jun 12
9. Stratmann G et al. Effect of general anesthesia in infancy on long-term recognition memory in humans and rats. Neuropsychopharmacology. 2014 Jun 9
