Boehringer Ingelheim nu a spus întreaga poveste a dabigatranului

Nouă clasificare a cancerului gastric

  Nature a publicat ieri un foarte interesant studiu⁵ privind o posibilă nouă clasificare a cancerului gastric. Studiul genomic a fost realizat de peste o sută de cercetători de pe patru continente, care au efectuat analiza moleculară a 295 de adenocarcinoame gastrice primare. Ei au identificat patru subtipuri, fiecare cu caracteristici etiologice şi moleculare specifice (fig. 1). Cel mai frecvent (50%) a fost cancerul „instabil cromozomial“, în care celulele conţin tot felul de modificări genetice şi cromo­zomiale; acest subtip este foarte frecvent în cancerul joncţiunii gastroesofagiene. Unul din cinci cancere s-a caracterizat prin afectarea mecanismelor de reparare ADN, reflectată prin rata mare de mutaţii. Tot 20% a fost şi ponderea tumorilor „stabile genomic“, exprimate fenotipic prin tumori de tip difuz. În fine, 10% din adenocarcinoamele gastrice conţin virusul Epstein-Barr, precum şi mutaţii ale genei PIK3CA, hipermetilare extremă a ADN şi copii suplimentare ale genelor PD-L1 şi PD-L2 (proteine imunosupresoare).

Micro-ARN şi apoptoza neuronală

   Un grup de la departamentul de ATI al Universităţii din Maryland publică un studiu⁶ interesant despre mecanismele implicate în inducerea apoptozei neuronilor corticali în urma unui traumatism cerebral. Rezultatele experimentale au apărut în Journal of Neuroscience, revista prestigioasei Societăţi pentru Neuroştiinţe. Cercetătorii au identificat o scădere marcată a micro-ARN 23a şi 27a (două mici fragmente ARN cu rol non-codant, care reglează expresia genică după transcripţie), în urma căreia familia proapoptotică Bcl-2 este stimulată, având ca rezultat moartea neuronală.

Trezirea din anestezia generală

  Un studiu⁷ publicat în numărul din august al revistei Anesthesiology aduce date interesante privind posibilitatea de a stimula electric nucleii dopaminergici pentru a induce reanimarea în urma anesteziei generale. Cercetările anterioare au demonstrat posibilitatea de activare chimică prin administrarea unui agonist al receptorilor dopaminergici D1. Într-un studiu la animale, un grup de la Harvard demonstrează că acelaşi efect se poate obţine prin stimularea electrică directă a ariei tegmentale ventrale. Interesant însă, nu acelaşi lucru este valabil pentru stimularea electrică a substanţei negre, deşi aceasta face, de asemenea, parte din nucleii dopaminergici. Concluzia studiului este deci că stimularea selectivă a neuronilor dopaminergici din aria tegmentală ventrală este cea care produce trezirea din anestezia generală.

Dietă hiposodată pentru DZ2

      Cu toate că opinia generală este că pacienţii cu diabet zaharat tip 2 ar trebui să urmeze un regim dietetic hiposodat, nu există dovezi privind relaţia dintre aportul de sodiu şi incidenţa complica­ţiilor diabetice. Iată însă că un studiu⁸ japonez, publicat marţea aceasta (22 iulie) în Journal of Clinical Endocrino­logy and Metabolism, furni­zea­ză tocmai aceste dovezi: într-o cohortă ce a inclus pacienţi cu vârste între 40 şi 70 de ani, cu Hb A1c de minimum 6,5%, cu un consum mediu zilnic de sare variind între 2,8 şi 5,9 grame, riscul de boli cardio­vasculare a fost net crescut la pacienţii al căror consum de sare îi situa în cuartilele 2, 3 şi 4, în comparaţie cu acei 25% din pacienţi cu consumul de sare cel mai redus. Mai mult, la pacienţii la care hemoglobina glicozilată depăşea 9%, riscul cardiovascular al diabeticilor cu consum mare de sare a fost de circa nouă ori mai mare decât al celor cu consum mic de sare.

Originea canalului Schlemm

  Într-un studiu⁹ publicat marţi (22 iulie) în PLOS Biology, un grup american lămureşte originea canalului Schlemm. Acesta a fost descris la începutul secolului 19 de anatomistul german Friedrich Schlemm. Canalul, situat la nivelul ochiului, face legătura dintre umoarea apoasă din camera anterioară şi venele ciliare anterioare (fig. 2). Astfel, canalul Schlemm se dezvoltă din vasele sanguine printr-un proces ce nu a mai fost descris anterior, de canalogeneză: diviziune celulară urmată de formarea unor lanţuri celulare. Editorialul¹⁰ care însoţeşte studiul opinează că descifrarea modului în care se dezvoltă canalul ar putea conduce la o mai bună înţelegere a funcţiei acestuia, ceea ce ar permite, eventual, manipularea sa pentru controlul glaucomului.

Fumatul nu e doar un suicid pe termen lung

  Relaţia dintre fumat şi suicid nu este una evidentă. Fumătorii au un risc mai mare, însă nu se cunoaşte în ce fel acesta ar putea fi redus prin intervenţii de re­nun­ţare la fumat. Un studiu¹¹ publicat în Nicotine & Tobacco Research, revista oficală a Societăţii pentru cercetarea nico­tinei şi a tutunului, a urmărit însă corelaţia dintre politicile de sănă­tate – de reducere a fumatului şi de creştere a accizelor la tutun – şi riscul de sinucidere. Studiul a com­pa­rat situaţia din statele americane cu politici severe împotriva fuma­tului cu cea din statele tolerante la acest capitol. Rezultatele sunt sur­prin­zătoare: pe o perioadă de 15 ani (1990–2004), statele din pri­ma categorie au înregistrat con­stant rate mai mici ale suicidului; în statele cu politici laxe însă, s-au înregistrat creşteri faţă de media naţională (fig. 3).