Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Noutăţi în cercetare

Viața Medicală
Dr. A. M. vineri, 17 octombrie 2014

Obezitate cu antibiotice

 

   A devenit practică obişnuită pentru părinţii ajunşi cu copiii în consult la medicul de familie sau la pediatru, pentru orice afecţiune banală, să întrebe: „Dar nu îi daţi şi un antibiotic? Ca să fim siguri...“. Tot obişnuinţă a devenit şi faptul că medicii adesea acceptă să facă acest compromis: antibioticul prescris într-o infecţie cel mai probabil virală nu va trata copilul, ci anxietatea părintelui. Ce rău poate să facă?
   Nimica toată. Să ducă la selecţia de tulpini bacteriene rezistente, de exemplu, şi, în timp, la reducerea diferenţelor dintre germenii din comunitate şi cei multiplu rezistenţi din spital. Sau, după cum aflăm dintr-un studiu1 publicat în JAMA Pediatrics, să crească riscul de apariţie a obezităţii la copii. Asocierea descoperită de un grup din Philadelphia este importantă, aşa că vom detalia rezultatele. Într-o cohortă de 64.580 de copii cu vârsta sub 2 ani, internaţi în perioada 2001–2013 în reţeaua de pediatrie din oraşul american, nu mai puţin de 69% au primit tratament antibiotic, în medie 2,3 cure de copil. Expunerea cumulativă s-a asociat ulterior (până la vârsta de 5 ani) cu obezitatea (risc relativ 11%), iar efectul a fost mai puternic în cazul antibioticelor cu spectru larg (16%). Antibioticele cu spectru îngust, în schimb, nu s-au asociat cu obezitatea la nicio vârstă, indiferent cât de mult au fost administrate. Una dintre sugestiile autorilor este să se evite administrarea antibioticelor cu spectru larg la copil, pentru infecţii banale, fiind de preferat un medicament care să acţioneze ţintit.

 

Boala celiacă şi introducerea glutenului în alimentaţie

 

   Cu tot progresul realizat în medicină, în descifrarea mecanismelor genetice şi moleculare implicate în fiziopatologie, rămân suficiente afecţiuni, unele chiar frecvente, pentru care nu pot fi suficient de clar explicate căile de producere şi modul în care factorii de risc acţionează asupra cursului bolii. Un exemplu în acest sens este boala celiacă, o afecţiune enterică autoimună care apare la persoanele predispuse genetic, după vârsta de 6 luni, putând însă să se declanşeze şi mai târziu în cursul vieţii, inclusiv la adulţi. Diagnosticul bolii se pune în prezenţa enteropatiei şi a anticorpilor antitransglutaminază tip 2 (TG2A) şi antigliadină, reactivi la enzima vilară activată de gluten (o proteină din cereale). Prevalenţa bolii în populaţia generală este estimată la 1–3%, ajungând până la 10% în familiile pacienţilor cu boală celiacă. Peste 95% din pacienţi prezintă complexul major de histocompatibilitate HLA-DQ2 (heterodimer) în configuraţie cis sau trans, iar ceilalţi au heterodimerul HLA-DQ8. Important este însă că aceste alele sunt prezente la aproximativ un sfert din populaţia generală, ceea ce înseamnă că factori adiţionali sunt implicaţi în declanşarea bolii.
   Rezultatele studiilor anterioare au indicat că una dintre metodele de a evita declanşarea bolii celiace ar fi iniţierea precoce a expunerii la gluten, în intervalul de vârstă 4–6 luni, la copiii cu HLA-DQ2 sau DQ8 şi cu cel puţin o rudă de gradul I cu boală celiacă (factor de risc important). Această ipoteză a fost recent testată într-un studiu2 clinic publicat ieri (2 octombrie) în New England Journal of Medicine. Dintr-un lot de 944 de sugari, de la 16 la 24 de săptămâni, 475 au primit zilnic 100 mg de gluten activ imunologic, iar 469 au primit placebo. Aceştia au fost apoi testaţi periodic pentru anticorpi (TG2A şi antigliadină), iar la vârsta de 3 ani, diagnosticul de boală celiacă a fost confirmat prin biopsie intestinală. Nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între cele două loturi, nici în privinţa diagnosticului la 3 ani (5,9% vs. 4,5%) şi nici în privinţa prezenţei anticorpilor (7% vs. 5,7%). În plus, nici alăptatul nu a influenţat în vreun fel apariţia bolii celiace. Introducerea precoce a glutenului în alimentaţia sugarului nu s-a dovedit eficientă în prevenţia bolii celiace la vârsta de trei ani.
   Un alt studiu3 clinic, cu un design uşor diferit, a cercetat dacă vârsta la care este introdus glutenul în alimentaţie are vreo importanţă pentru declanşarea bolii celiace până la vârsta de 5 ani. Comparaţia s-a făcut între un grup de sugari la risc care au primit gluten începând cu vârsta de 6 luni şi un grup la care glutenul a fost introdus în alimentaţie la vârsta de 1 an. Interesant este că, deşi la vârsta de 2 ani grupul cu administrare mai precoce de gluten a prezentat mai frecvent boală celiacă (12% vs. 5%) şi autoimunitate (16% vs. 7%), diferenţa a dispărut până la vârsta de 5 ani (21% vs. 20%). Din nou, alăptarea nu a influenţat în vreun fel apariţia bolii celiace. Cel mai important predictor al dezvoltării bolii a fost haplotipul genetic de mare risc (prezenţa a două alele DQB1*02).
   Chiar dacă aceste două studii îmbogăţesc cunoştinţele pe care le avem despre boala celiacă şi probabil că vor schimba indicaţiile terapeutice preventive la sugarii la risc, ele sunt doar un (nou) început al cercetărilor în domeniu, se afirmă într-un editorial4 publicat, de asemenea, în NEJM. Într-adevăr, rămâne neexplicată creşterea de patru sau chiar cinci ori în 50 de ani a numărului de cazuri de boală celiacă, în condiţiile în care prevalenţa alelelor de risc a rămas aceeaşi în populaţia generală, iar conţinutul în gluten al făinii de grâu nu s-a schimbat. Ce factori de mediu intervin în etiopatogenia bolii? Probabil flora intestinală, dar răspunsul cert va fi dat de cercetările viitoare.

 

Acupunctură cu efect zero

 

   Nu mai departe de săptămâna trecută, o anchetă publicată în „Viaţa medicală“ arăta cum comercianţii unei saltele care emite un slab puls magnetic la un preţ neruşinat de mare spuneau despre produsul lor că „ajută în mai toate bolile, cu excepţia cancerului“. Acesta este, de fapt, unul dintre simptomele escrocilor: generalizarea, lipsa informaţiilor specifice, vânzarea de pseudotratamente bune la toate (şi, în fapt, la nimic). Puneţi acest simptom în opoziţie cu rezultatele unui studiu clinic şi veţi vedea că suntem, practic, în situaţia de a scoate piatra aruncată în apă de propovăduitorii uneia sau alteia dintre terapiile complementare nu cu zece, ci cu o sută de studii clinice randomizate. Şi, probabil, fără a descuraja pe nimeni să afirme că piatra e încă în apă.
   Acupunctura intră în categoria terapiilor alternative şi complementare global considerată a avea efecte, chiar şi minimale, în anumite patologii. De pildă, în durerile de genunchi la pacienţii peste 50 de ani. Un studiu5 australian publicat miercuri (1 octombrie) în JAMA demonstrează însă că efectul acupuncturii asupra durerii de genunchi este aproape nul. Zero. Indiferent că vorbim de acupunctură cu ac sau cu laser, efectul ei asupra durerii de genunchi nu a reuşit să fie statistic mai bun decât absenţa tratamentului sau decât un laser fals.

 

Un cititor atent ne semnalează o eroare apărută la această rubrică – în numărul trecut: la figura 1, cultura de micobacterii era, desigur, pe mediu Löwenstein-Jensen. Mulţumim pentru mesaj şi facem pe această cale cuvenita rectificare.

1. Bailey LC et al. Association of antibiotics in infancy with early childhood obesity. JAMA Pediatr. 2014 Sep 29

2. Vriezinga SL et al. Randomized feeding intervention in infants at high risk for celiac disease. N Engl J Med. 2014 Oct 2;371(14):1304-15

3. Lionetti E et al. Introduction of gluten, HLA status, and the risk of celiac disease in children. N Engl J Med. 2014 Oct 2;371(14):1295-303

4. Ludvigsson JF, Green PHR. The missing environmental factor in celiac disease. N Engl J Med. 2014 Oct 2;371(14):1342-3

5. Hinman RS et al. Acupuncture for chronic knee pain: a randomized clinical trial. JAMA. 2014 Oct 1;312(13):1313-1322

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.