Diete
faimoase, rezultate mai puţin célèbre
Probabil că jumătate din articolele şi
publicaţiile autointitulate generic „de sănătate“ sau „pentru femei“ (bărbaţii,
aparent, sunt interesaţi doar de fotbal, de maşini şi de femei) oferă cele mai
eficiente, mai miraculoase, mai sigure şi mai rapide metode de slăbit, de obţinere
a „siluetei perfecte“. Cealaltă jumătate a acestei maculaturi populare vine,
desigur, cu sfaturi pentru cum să te aranjezi sau în ce destinaţii exotice să
mergi odată ce metoda-minune şi-a făcut treaba. Chiar dacă în spatele acestor
sfaturi dietetice nu sunt şi dovezi ştiinţifice (cine mai are nevoie de dovezi
atunci când cine-ştie-ce-vedetă-sau-nutriţionist-închipuit îţi garantează că
metoda e bună?), ceva-ceva tot există: interesele financiare ale vânzătorilor
de iluzii. Industria dietelor este foarte lucrativă şi aşa se explică de ce, de
la mărunţeii care populează – cu dietele lor adesea hazlii – piaţa media din
România, până la celebrităţi precum Pierre Dukan (exclus din colegiul francez
al medicilor) sau Dr. Oz (luat la ţintă de membrii Congresului SUA pentru
promovarea unor diete fals „miraculoase“ în scopuri comerciale), competiţia
pentru portofelul persoanelor supraponderale este acerbă. Şi pe bună dreptate:
piaţa nord-americană a produselor de slăbit a fost estimată anul trecut la 66
de miliarde de dolari.
Cât de eficiente sunt însă toate aceste
diete? Şi cât de durabile efectele? O analiză sistematică1 publicată
săptămâna aceasta în Circulation. Cardiovascular
quality and outcomes, revistă editată de American Heart Association, şi-a
propus să investigheze eficienţa a patru astfel de metode foarte populare de slăbit,
în special în menţinerea scăderii ponderale dincolo de primul an. Au fost
incluse în analiză studiile clinice randomizate care au vizat următoarele
metode: Atkins (o dietă în patru faze, bazată pe aportul foarte scăzut de
carbohidraţi, cu aport nerestricţionat de proteine şi grăsimi), South Beach (o
dietă bogată în proteine şi săracă în carbohidraţi), Weight Watchers (un plan
care include dieta hipocalorică, activitatea fizică şi modificarea
comportamentului) şi Zone (cu restricţii de carbohidraţi, dieta permite
consumul de proteine în absenţa grăsimilor). La 12 luni, datele au arătat că, în
comparaţie cu persoanele care nu au urmat o dietă „faimoasă“, doar cele din
programul Weight Watchers au avut un beneficiu semnificativ în scăderea
ponderală, chiar dacă şi acela modest (3,5–6 kg vs. 0,8–5,4 kg). În schimb,
datele obţinute la 24 de luni de la iniţierea dietelor sugerează că beneficiul
se pierde, prin redobândirea surplusului ponderal iniţial.
Până la urmă, morala studiului citat este că
nu sumele mari cheltuite cu metodele celebre de slăbit sunt importante pentru
obţinerea efectului dorit, ci respectarea unor reguli dietetice pe o perioadă
lungă de timp, dublate de activitatea fizică. Exact aşa cum se specifică în
toate ghidurile elaborate de societăţile ştiinţifice. Nu însă şi în revistele
„pentru femei“.
Aliaţi
neaşteptaţi
Aşa cum socoteala de-acasă nu se potriveşte
cu cea din târg, nici situaţia din laborator nu este la fel cu aceea din...
vagin. Într-adevăr, efectul unei substanţe este cercetat în condiţii ideale,
controlate, fără intervenţii externe, care să „bruieze“ rezultatele. Ceea ce,
în viaţa reală, se poate traduce în variabilitatea efectului, care poate să
meargă în jos nu doar către zero, ci chiar către efecte inverse decât cele obţinute
iniţial în laborator. Complexitatea sistemelor biologice ne este amintită de
un studiu2 publicat miercuri (12 noiembrie) în Science Translational Medicine de un grup de la Universitatea din
Ulm (Germania). Cercetătorii lămuresc acum un mister
mai vechi: substanţele
microbicide s-au dovedit foarte eficiente în inhibarea HIV, însă toate studiile
clinice care au vizat protecţia împotriva virusului prin aplicarea topică a
respectivelor microbicide au dat greş. De ce? Se pare că ingredientul lipsă,
care schimbă complet jocul de forţe HIV–microbicide de la nivelul vaginului,
este sperma.
Sprijinul neaşteptat primit de virus vine de
la fibrilele amiloide din spermă, la care retrovirusul aderă (fig. 1) şi astfel îşi sporeşte
infectivitatea (fig. 2). Grupul
german a găsit însă şi un antiretroviral al cărui efect nu variază în funcţie
de prezenţa spermei: maravirocul.
Competiţia
antiinflamatoarelor
Un studiu3 publicat săptămâna
aceasta în PNAS cercetează modul în
care administrarea concomitentă de aspirină (pentru efectul antiplachetar) şi
alte antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, naproxen şi celecoxib) poate
avea efecte cardiovasculare severe (accidente trombotice). Cum? Prin competiţia
pentru acelaşi substrat de legare a ciclooxigenazei 1 (COX1) la nivelul
trombocitelor. Diferenţa dintre aspirină şi ceilalţi inhibitori COX1 este că
antiinflamatoarele de generaţie mai veche inhibă reversibil COX1. Situaţia este
diferită în cazul celecoxibului, un inhibitor selectiv COX2, care nu anulează
efectul antiagregant plachetar al aspirinei, spre deosebire de ibuprofen şi
naproxen.
Puterea minţii
Zâmbiţi cu îngăduinţă atunci când cineva vă
spune că poate muta munţii numai cu puterea minţii? Poate că aveţi dreptate să
reacţionaţi astfel, dar poate că tot ce-i lipseşte respectivului este un montaj
electric bine realizat. Cum este, de pildă, cel prezentat într-un articol4
publicat marţea aceasta (11 noiembrie) în Nature
Communications de un grup din Zürich. Cercetătorii elveţieni au gândit un
foarte ingenios montaj, prin care un dispozitiv computerizat procesează
înregistrarea electroencefalografică şi, atunci când recunoaşte un anumit tipar
(în acest caz specific unei stări de concentrare), activează luminos un mic
dispozitiv implantabil (fig. 3), care
conţine celule modificate pentru a secreta o anumită enzimă după activarea
optogenetică.
Studiul de faţă este doar unul care
demonstrează conceptul, căci dispozitivul a fost implantat deocamdată la şoarece,
iar gena activată duce doar la secreţia de fosfatază alcalină. Chiar şi aşa însă,
puterea minţii umane poate fi un bun dispozitiv de control al unui montaj care
combină electronica şi bioingineria, având ca efect final secreţia unui produs
biologic direct în locul dorit. Până la mutat munţii mai este ceva, dar nu
foarte mult.
HTA cu explozie
Un grup din Mainz (Germania) a publicat5
luni (10 noiembrie), în revista Hypertension,
rezultatele unui experiment interesant. Exploziv chiar. Pentru că a fost
utilizat pentaeritritolul tetranitrat (PETN), un nitrat organic puternic
exploziv, care nu dezvoltă toleranţă şi nici nu prezintă toxicitate pentru
produsul de concepţie, la animale. De această dată, PETN a fost administrat la şobolani
hipertensivi spontan (un model de HTA determinată genetic) în perioada sarcinii
şi alăptării, fără a fi administrat puilor rezultaţi din aceste sarcini. Chiar
dacă tratamentul nu a avut niciun efect asupra TA la mame şi nici la puii de
sex masculin, la fiice s-a observat reducerea persistentă a TA la şase şi la
opt luni, cel mai probabil ca urmare a unor modificări epigenetice. Rămâne,
desigur, de verificat efectul pe termen lung al acestui medicament administrat
în timpul sarcinii la om, deoarece nu s-a realizat încă translatarea modelului
animal.
Oligodendrocitele şi
mielinizarea
Cercetători
de la Institutul Karolinska şi-au îndreptat atenţia, într-un studiu6
publicat în revista Cell, asupra
oligodendrocitelor (fig. 4), populaţia
celulară cerebrală responsabilă cu mielinizarea axonilor. Una dintre teoriile
privind aceste celule era că modularea oligodendrocitelor se face prin experienţă,
astfel fiind mediată neuroplasticitatea, prin optimizarea circuitelor
neuronale. Studiul suedez arată însă că, deşi mielina (de la nivelul corpului
calos) se schimbă într-un ritm foarte ridicat, populaţia celulară este stabilă
din adolescenţă, variabilitatea anuală fiind de 1/300 de celule. Prin urmare,
nu multiplicarea oligodendrocitelor este responsabilă de modularea mielinei
cerebrale, ci activarea celulelor mature existente.
Bacterii
antirotavirus
Numărul de astăzi (14 noiembrie) al revisteiScience ne propune7 un
foarte interesant model prin care activarea imunităţii locale poate avea ca
efect prevenţia sau vindecarea unei infecţii intestinale grave – cu rotavirus.
Administrarea intraperitoneală, într-un model murin, a flagelinei bacteriene
(principala componentă a flagelului bacterian) a indus activarea receptorilor
TLR5 de pe celulele dendritice şi a stimulat astfel producerea locală a
interleukinei 22. Aceasta, mai departe, a indus expresia unei gene protectoare
la nivelul enterocitului (prevenind astfel infecţia cu rotavirus). Mai mult,
flagelina a indus şi producţia de interleukină 18 (prin activarea receptorilor
NLRC4), care a dus la eliminarea imediată a celulelor infectate cu rotavirus.
Administrarea de IL-22 şi IL-18, la şoareci, a avut ca efect reproducerea
efectelor antirotavirale induse de administrarea flagelinei. Există astfel
premisele creării unui agent antiviral cu spectru larg.
1. Atallah R et al. Long-term effects of 4 popular diets on weight loss and cardiovascular risk factors. A systematic review of randomized controlled trials. Circ Cardiovasc Qual Outcomes. 2014 Nov 11
2. Zirafi O et al. Semen enhances HIV infectivity and impairs the antiviral efficacy of microbicides. Sci Transl Med.
2014 Nov 12;6(262):262ra157
3. Li X et al. Differential impairment of aspirin-dependent platelet cyclooxygenase acetylation by nonsteroidal antiinflammatory drugs. Proc Natl Acad Sci USA. 2014 Nov 10
4. Folcher M et al. Mind-controlled transgene expression by a wireless-powered optogenetic designer cell implant.
Nat Commun. 2014 Nov 11;5:5392
5. Wu Z et al. Maternal treatment of spontaneously hypertensive rats with pentaerythritol tetranitrate reduces blood pressure in female offspring. Hypertension. 2014 Nov 10
6. Yeung MSY et al. Dynamics of oligodendrocyte generation and myelination in the human brain. Cell.
2014 Nov 6;159(4):766-74
7. Zhang B et al. Prevention and cure of rotavirus infection via TLR5/NLRC4–mediated production of IL-22 and IL-18. Science. 2014 Nov 14;346(6211):861-5