Newsflash

Noutăţi în cercetare

de Dr. A. M. - feb. 19 2015
Noutăţi în cercetare

Cancer bine văzut

   Una dintre problemele principale ale neurochirurgiei tumorilor cerebrale, pe lângă aceea a accesului operator, o constituie delimitarea imagistică pre- şi intraoperatorie a marginilor tumorale, ceea ce duce adesea la rezecţii incomplete şi recidivă. Două studii publicate săptămâna aceasta în Science Translational Medicinepromit însă rezolvări ingenioase, care să permită vizualizarea cât mai bună tocmai a celor mai invazive tumori cerebrale – glioamele.
    Primul studiu1, realizat de un grup din Statele Unite, pleacă de la faptul că, deşi celulele maligne de la nivelul creierului folosesc glucoza şi glutamina ca principali nutrienţi, utilizarea PET-CT cu fluorodeoxiglucoză (FDG) nu este tocmai utilă, deoarece şi ţesutul cerebral normal captează trasorul marcat cu fluor radioactiv. Noutatea studiului constă în utilizarea unui trasor radioactiv analog al glutaminei – fluoroglutamina (FGln). Aceasta, după cum o demonstrează cercetarea, este puternic captată de glioame, dar slab de ţesutul cerebral indemn, facilitând astfel o delimitare tumorală clară (fig. 1). Mai mult, captarea trasorului nu creşte în alte situaţii, precum permeabilizarea membranei hematoencefalice sau în neuroinflamaţie, iar utilizarea sa în vizualizarea tumorilor este nu doar calitativă, ci şi cantitativă, scăzând după chimio- şi radioterapie. Astfel, PET-CT cu FGln este utilă în evaluarea metabolică a glioamelor şi poate fi folosită inclusiv la evaluarea efectelor terapiei.
   Cel de-al doilea studiu2, realizat la Montreal, propune o metodă de vizualizare intraoperatorie a tumorilor cerebrale cu ajutorul spectroscopiei Raman (fig. 2). Astfel, o sondă manevrată manual identifică live, la contactul cu ţesutul cerebral, celulele canceroase din creierul uman rămase în urma rezecţiei iniţiale datorită infiltrării maligne a ţesutului cerebral. Din 161 de testări realizate la 17 pacienţi cu glioame de grad 2–4, metoda a demonstrat o sensibilitate diagnostică de 93% şi o specificitate de 91%, reuşind să diferenţieze ţesutul cerebral normal de cel malign propriu-zis, dar şi de cel invadat de celule canceroase.
 
 
 

Milioane de sarcini nedorite ar putea fi evitate

 

   Un studiu3 realizat de Organizaţia mondială a sănătăţii, publicat miercurea aceasta (11 februarie) în revista Human Reproduction, a realizat o analiză foarte interesantă privind subutilizarea metodelor moderne de contracepţie în 35 de ţări cu venituri scăzute sau medii. Datele din diverse anchete statistice realizate în perioada 2005–2012 au fost puse laolaltă, comparându-se apoi utilizarea contracepţiei la 12.874 de femei care au rămas însărcinate fără să fi dorit acest lucru şi la 111.301 femei active sexual care nu au rămas însărcinate şi nici nu şi-au dorit acest lucru.
   În comparaţie cu metodele contraceptive moderne (contraceptive orale, implantabile sau injectabile, dispozitive intrauterine, prezervative, proceduri de sterilizare şi contacte sexuale neprotejate în perioada de amenoree lactaţională), metodele tradiţionale (retragerea partenerului înainte de finalizarea actului sexual şi metoda calendarului) au crescut de 2,7 ori riscul unei sarcini nedorite. Neutilizarea vreunei metode contraceptive a crescut de 14,5 ori riscul unei sarcini nedorite.
   Extrapolând rezultatele la populaţia cercetată, se estimează că anual se înregistrează 16,7 milioane de sarcini nedorite (în cele 35 de ţări), din care nu mai puţin de 15 milioane ar putea fi prevenite prin folosirea contracepţiei moderne. Rezultatele sunt importante mai ales pentru că utilizarea contracepţiei a fost cea mai redusă tocmai la grupul cel mai vulnerabil de femei: cele mai sărace şi mai puţin educate; acestea au un viitor sumbru în urma unor sarcini nedorite, de la oportunităţi de educaţie şi angajare reduse, până la boală, dizabilitate şi moarte, mai ales că rata de avorturi autoinduse este foarte mare în acest grup. Este deci nevoie de conceperea unor intervenţii de sănătate publică în special în grupurile vulnerabile din ţările sărace ale lumii.

 

Progres major în terapia AVC ischemic

 

   New England Journal of Medicine a publicat miercuri, online, rezultatele obţinute de două studii clinice care au cercetat efectul tratamentului endovascular la pacienţii cu accident vascular ischemic. Cele două studii au în comun nu doar metoda terapeutică, ci şi faptul că ambele au fost oprite prematur datorită eficacităţii lor, ceea ce făcea ca neoferirea intervenţiei tuturor cazurilor eligibile să devină o serioasă problemă etică.
   Primul studiu4 clinic este EXTEND-IA (Extending the Time for Thrombolysis in Emergency Neurological Deficits – Intra-Arterial) şi a cercetat efectul trombectomiei endovasculare cu stentul Solitaire FR la pacienţii cu AVC ischemic care au primit alteplază în primele patru ore şi jumătate de la debutul AVC. Toţi pacienţii aveau ocluzie a carotidei interne sau a arterei cerebrale medii, dovezi imagistice ale existenţei ţesutului cerebral încă viabil (penumbră ischemică) şi un volum al infarctului mai mic de 70 ml la CT de perfuzie. După includerea în studiu a doar 70 de pacienţi, la cei 35 care au suferit intervenţia endovasculară s-a observat o reperfuzie vasculară net superioară la 24 de ore (100% faţă de doar 37% la pacienţii care au primit doar alteplază). Tratamentul endovascular iniţiat în medie la 210 minute de la debutul AVC a crescut ameliorarea neurologică la trei zile (80% vs. 37%) şi a îmbunătăţit rezultatul funcţional la 90 de zile, mai mulţi pacienţi atingând stadiul de independenţă funcţională (scor Rankin modificat 0–2) – 71% vs. 40%. Nu au fost diferenţe semnificative în ce priveşte mortalitatea sau hemoragia cerebrală simptomatică.
   Al doilea studiu5 clinic, ESCAPE (Endovascular Treatment for Small Core and Anterior Circulation Proximal Occlusion with Emphasis on Minimizing CT to Recanalization Times), a evaluat tratamentul endovascular rapid (în primele 12 ore), adăugat terapiei standard, la pacienţii cu AVC ischemic acut, cu un nucleu al infarctului relativ mic, cu ocluzie arterială intracraniană proximală şi cu circulaţie colaterală moderat-bună. În cele 22 de centre participante, au fost înrolaţi 316 pacienţi, din care 238 au primit tratament intravenos cu alteplază. Dintre aceştia, 120 au primit şi tratamentul endovascular. Rata de independenţă funcţională la 90 de zile a fost net mai mare în grupul cu intervenţie endovasculară (53% vs. 29,3%), şansele de reabilitare fiind de 2,6 ori mai mari în grupul cu intervenţia endovasculară. Mai mult, aceasta s-a asociat cu o mortalitate mai mică (10,4% vs. 19%). Hemoragia intracerebrală simptomatică a fost înregistrată la 3,6% din cazurile cu intervenţie, faţă de 2,7% din pacienţii din grupul de control, dar diferenţa nu a fost semnificativă statistic.
   Rezultatele celor două studii clinice confirmă, la cazurile de AVC ischemic acut atent selectate şi prezentate în fereastra terapeutică, rolul favorabil al intervenţiei endovasculare precoce, cu efecte pozitive nete în reabilitarea neurologică a pacienţilor.

Notă autor:

1. Venneti S et al. Glutamine-based PET imaging facilitates enhanced metabolic evaluation of gliomas in vivo. Sci Transl Med. 2015 Feb 11;7(274):274ra17

2. Jermyn M et al. Intraoperative brain cancer detection with Raman spectroscopy in humans. Sci Transl Med. 2015 Feb 11;7(274):274ra19

3. Bellizzi S et al. Underuse of modern methods of contraception: underlying causes and consequent undesired pregnancies in 35 low- and middle-income countries. Hum Reprod. 2015 Feb 3

4. Campbell BCV et al. Endovascular therapy for ischemic stroke with perfusion-imaging selection. N Engl J Med. 2015 Feb 11

5. Goyal M et al. Randomized assessment of rapid endovascular treatment of ischemic stroke. N Engl J Med. 2015 Feb 11

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe