Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Noutăţi în cercetare

Viața Medicală
Dr. A. M. miercuri, 11 martie 2015
Paradoxul facerii de bine
 
   Profesia de medic nu este una dintre cele mai uşoare. Pe lângă o instrucţie îndelungată, de vreo trei ori mai extinsă decât cea a unui contabil, de pildă, medicul trebuie adesea să fie un bun comunicator, să aibă o memorie bine organizată (în sistemul românesc de educaţie medicală, memoria este chiar singura calitate care condiţionează alegerea specialităţii), să raţioneze după o logică impecabilă şi să citească mai tot timpul. Dar asta nu este de ajuns, în sisteme de sănătate prost organizate, cum este şi cel românesc, medicul trebuie să-şi păzească spatele, pentru că e singur în faţa eventualelor agresiuni, să ţină adesea locul unor tehnicieni, pe care sistemul e prea sărac ca să îi angajeze, şi, mai presus de toate, să fie creativ, să improvizeze acolo unde mijloacele pe care le are la îndemână îl împiedică să respecte ghidurile şi recomandările de diagnostic şi tratament.
   Pe lângă toate acestea, există şi pericole specifice, unele mortale. Îngrijirea pacienţilor cu boli infecţioase cu evoluţie fatală – cum a fost recenta epidemie de Ebola din Africa de Vest – decimează personalul medical, expunerea profesională la radiaţii creşte riscul apariţiei neoplasmelor, iar excesul de empatie al psihiatrilor sau al oncologilor duce la apariţia rapidă a sindromului burnout. Un studiu1 publicat săptămâna aceasta în Journal of the American College of Cardiology adaugă pe lista personalului cu risc de boli profesionale pe angajaţii din laboratoarele de cardiologie şi radiologie intervenţională.
   Cateterismul cardiac a schimbat radical prognosticul afecţiunilor cardiovasculare acute, programe precum cel de implantare a stenturilor în infarctul miocardic acut reducând drastic mortalitatea imediată şi prognosticul unor afecţiuni care obişnuiau să facă multe victime. Laboratoarele de cardiologie şi de radiologie intervenţională au devenit un loc comun până şi în ţări cu sisteme de sănătate vetuste, precum România. Odată cu înfiinţarea de noi astfel de laboratoare, au apărut şi problemele specifice ale personalului angajat, care este expus vreme îndelungată la radiaţii X (în timpul fluoroscopiei), trebuie să se protejeze întreaga zi cu şorţuri grele din plumb şi este obligat să stea în picioare pe tot parcursul intervenţiei.
   Studiul din JACC a fost realizat prin implicarea personalului din laboratoarele de cardiologie şi radiologie intervenţională cuprinse în reţeaua clinicilor Mayo. Au răspuns la chestionare 1.543 de angajaţi, din care 1.042 erau implicaţi în proceduri care folosesc radiaţii. În comparaţie cu restul personalului, aceştia au acuzat mai frecvent dureri legate de activitatea prestată (54,7% vs. 44,7%). Durerile musculoscheletice au fost prezente la 62% din tehnicieni, 60% din asistente, 44% din medici, dar la numai 19% din medicii aflaţi în pregătire (probabil datorită numărului mic de ani de lucru în condiţiile respective). În schimb, prevalenţa cazurilor de cancer nu a variat între cele două loturi (9%), însă studiul nu a urmărit personalul pe termen lung.
   Comentând rezultatele studiului de la clinicile Mayo, editorialul2 publicat în acelaşi număr al revistei vorbeşte despre paradoxul medicinii intervenţionale: să faci bine altora în timp ce suferi o serie de efecte nocive, prin expunerea la radiaţii. Soluţia ar putea să vină din progresul dispozitivelor de protecţie împotriva radiaţiilor, echipamentele purtate de personal putând fi înlocuite de ecrane suspendate de tavanul sălii de intervenţie, iar expunerea directă ar putea fi evitată prin dezvoltarea unor dispozitive robotice de chirurgie vasculară.
   Trebuie menţionat şi faptul că unul dintre autorii studiului din JACC este Sorin V. Pîslaru, profesor asociat la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota. Cardiologul de origine română a absolvit Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila“ în 1992 şi s-a specializat în cardiologie la Institutul „C. C. Iliescu“, înainte de a părăsi România pentru un doctorat la Leuven (Belgia) şi o carieră de succes la Clinica Mayo.

Cui pe cui se scoate

 

   Două studii aparent contradictorii, din care unul de senzaţie, au fost publicate săptămâna aceasta în două din cele mai importante publicaţii ştiinţifice din lume, pe un subiect pe care credeam că l-am fi înţeles demult. Din observaţii clinice, se ştie că anumiţi copii au o predispoziţie către reacţii alergice, adică au un aşa-numit „teren atopic“. Logica simplă spune că metoda cea mai bună de a evita o alergie este de a restricţiona contactul cu alergenul respectiv la persoanele cu risc alergic. Aşa s-a ajuns, de pildă, ca pe ambalajele alimentare să fie trecut avertismentul că produsul în cauză poate conţine urme de ou, alune, soia etc. Ghidurile de practică recomandă ca alimentele cu potenţial alergogen – alunele, căpşunile etc. – să fie introduse cât mai târziu în alimentaţia copiilor, cu cât mai târziu, cu atât mai bine. Din dorinţa de a evita orice fel de probleme, unele linii aeriene au interzis consumul de arahide (Arachis hypogaea) la bordul avioanelor şi au eliminat complet orice alimente care ar putea conţine urme din aceste legume.
Dar să începem cu începutul. Într-o amplă cercetare3 ale cărei rezultate au fost publicate marţi în Nature Communications, un grup internaţional a căutat determinismul genetic al alergiilor alimentare. Astfel, într-un lot de 2.759 de americani (1.315 copii şi 1.444 de părinţi) cu alergii alimentare bine definite, s-au realizat secvenţieri ale întregului genom pentru a identifica loci şi regiuni cromozomiale asociate cu anumite alergii (la arahide, lapte, respectiv ouă). La 2.197 din persoanele studiate s-au găsit asocieri între variante specifice ale regiunii 6p21.32 (HLA-DR şi HLA-DQ) şi alergia la arahide, ceea ce semnifică un important risc genetic pentru alergia la arahide.
Surpriza de proporţii vine însă dintr-un articol4 publicat online lunea aceasta în New England Journal of Medicine (abonaţii îl vor regăsi în ediţia în print de joi, 26 februarie), care face publice rezultatele studiului clinic LEAP (Learning Early about Peanut Allergy). Rod al cercetărilor şi observaţiilor clinice conduse de autorul principal George Du Toit, de la King’s College din Londra, studiul LEAP a inclus 640 de copii cu risc alergic ridicat (eczeme severe, alergie la ou sau ambele), la care intervenţia a constat în introducerea în alimentaţie a arahidelor înainte de vârsta de 11 luni, respectiv evitarea acestora până la vârsta de 5 ani. Din 530 de copii, câţi nu prezentau sensibilitate preexistentă la extractul de arahide la includerea în studiu (evaluată prin test prick cutanat), la vârsta de 5 ani dezvoltaseră alergie la arahide nu mai puţin de 13,7% din copiii din grupul de evitare, în vreme ce – atenţie! – doar 1,9% din copiii care au primit arahide înainte de vârsta de un an au dezvoltat alergie la vârsta de 5 ani. Rezultatele au fost similare şi la copiii care prezentaseră iniţial sensibilitate la testul cutanat: 35,3% din grupul de evitare şi doar 10,6% din grupul de consum de arahide au dezvoltat alergie la vârsta de 5 ani.
Concluzia este contraintuitivă pentru logica simplă, dar este în ton cu observaţiile din ultimele decenii: introducerea precoce a alimentului alergogen în alimentaţia copilului mic a dus la scăderea frecvenţei de apariţie a alergiei la arahide la copiii cu risc de alergii, modulând astfel răspunsul imun la arahide. Studiul confirmă astfel bănuiala că tocmai protejarea excesivă a copiilor şi neexpunerea lor la diverşi factori de mediu, precum antigenele cu potenţial alergogen sau diverse microorganisme, ar fi responsabile de frecvenţa tot mai mare cu care apar afecţiunile alergice şi, mai târziu în viaţă, cele autoimune.
Într-un editorial5 care comentează rezultatele studiului LEAP, doi universitari americani îşi exprimă opinia că ghidurile şi recomandările privind introducerea arahidelor în alimentaţia copiilor cu teren atopic vor trebui să se schimbe cât mai curând. Până atunci însă, autorii recomandă ca, pentru copiii la risc şi în absenţa reacţiei cutanate de sensibilitate, între vârsta de 4 şi cea de 8 luni să fie iniţiată administrarea unui regim alimentar care să includă 2 g de proteine din arahide de trei ori pe săptămână timp de cel puţin trei ani, ulterior cu examene suplimentare şi cu decizii luate în funcţie de rezultatul acestora.

 

Gena creierului evoluat

    Ce face ca specia umană să fie vârful evoluţiei? Cu ce suntem superiori celorlalte mamifere? Fără nicio îndoială, structurile cerebrale evoluate, care permit funcţii avansate, sunt cele care au făcut diferenţa între om şi celelalte specii. Iar un studiu6 publicat joi (26 februarie) în Science pare să fi identificat şi gena responsabilă de evoluţia speciei umane: ARHGAP11B. Experimentele realizate pe animale au arătat că expresia acestei gene în neocortexul embrionar de şoarece promovează generarea celulelor progenitoare şi autoreînnoirea acestora, dar poate duce la mărirea suprafeţei corticale, inducând formarea de giruri.


1. Orme NM et al. Occupational health hazards of working in the interventional laboratory. A multisite case control study of physicians and allied staff. J Am Coll Cardiol. 2015 Mar 3;65(8):820-6

2. Goldstein JA. Orthopedic afflictions in the interventional laboratory. Tales from the working wounded. J Am Coll Cardiol. 2015 Mar 3;65(8):827-9

3. Hong X et al. Genome-wide association study identifies peanut allergy-specific loci and evidence of epigenetic mediation in US children. Nat Commun. 2015 Feb 24;6:6304

4. Du Toit G et al. Randomized trial of peanut consumption in infants at risk for peanut allergy. N Engl J Med. 2015 Feb 23

5. Gruchalla RS, Sampson HA. Preventing peanut allergy through early consumption - ready for prime time? N Engl J Med. 2015 Feb 23

6. Florio M et al. Human-specific gene ARHGAPllB promotes basal progenitor amplification and neocortex expansion. Science. 2015 Feb 26

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.