Newsflash

Noutăţi în cercetare

de Dr. A. M. - mar. 30 2015
Noutăţi în cercetare

Contribuţii româneşti la genetica epilepsiei

 

   Secvenţierea ADN a schimbat profund felul în care înţelegem şi practicăm medicina, elucidând cauzele ascunse ale multor boli despre care doar se bănuia că ar avea cauze genetice. Proiectul genomului uman a produs prima secvenţiere completă a materialului genetic şi a deschis drumul spre identificarea implicării mai puţin evidente a unora din cele aproximativ 20.000 de gene care codifică proteine în diverse patologii complexe.
   Epilepsia este una dintre aceste patologii, în care variabilitatea genotipului este dublată de aceea a fenotipului, diversele sisteme moleculare neuronale sunt afectate diferit dar au expresie clinică similară sau discret variabilă, iar răspunsul la medicaţia antiepileptică este aproape imposibil de anticipat înainte de administrarea sa îndelungată. Au fost descrise mult peste 200 de gene ale căror mutaţii pot fi întâlnite la pacienţii cu epilepsie, majoritatea implicând canalele ionice. Chiar şi aşa, sunt încă destule cazurile în care nu a fost încă identificat vreun defect genetic, ceea ce se poate explica prin interacţiunile complexe dintre mai multe defecte genetice şi diverşi factori de mediu. După excluderea cauzelor de epilepsie secundară unor traumatisme cerebrale, infecţii la nivelul sistemului nervos central, tumori etc., cazurile încă rămase fără diagnostic etiologic sunt, cel mai probabil, urmarea unor mutaţii genetice care aşteaptă să fie descrise şi asociate cu epilepsia. Pentru elucidarea lor este însă nevoie de analize genetice aprofundate, de cercetarea unui număr mare de cazuri şi de colaborări extinse.
   Un studiu1 publicat săptămâna aceasta în Nature Genetics a urmat această cale şi a reuşit să identifice astfel implicarea unei noi gene în encefalopatia epileptică (grup fenotipic şi genetic heterogen de forme severe de epilepsie însoţite de dizabilitate intelectuală). Cercetarea a fost una foarte laborioasă şi a plecat de la secvenţierea a 265 de gene cunoscute şi 220 de gene candidate la 33 de pacienţi cu epilepsie; la 16 din ei au fost identificate mutaţii în una sau mai multe din genele cunoscute, dar studiul a continuat la ceilalţi 17 pacienţi. Într-unul din cazuri, a fost descoperită o mutaţie heterozigotă de novo a genei KCNA2 (locus cromozomial 1p13.3), care codifică proteina canal de potasiu Kv 1.2. Prof. dr. Dana CraiuCăutarea acestei gene în alte trei cohorte a dus la identificarea a încă şase cazuri cu diverse mutaţii ale aceleiaşi gene. Raportat la cohortele cercetate, mutaţiile de novo ale genei KCNA2 au fost întâlnite la aproximativ 1,7% din cazurile de encefalopatie epileptică moderat-severă.
   Studiul din Nature Genetics nu ar fi fost posibil fără o largă colaborare europeană, realizată în cadrul consorţiului EuroEPINOMICS, care reuneşte reprezentanţi din 16 ţări, printre care şi România. Proiectul de genetica sindroamelor epileptice rare (RES) o include, între investigatorii principali, pe prof. dr. Dana Craiu, şefa Clinicii de neurologie pediatrică din Spitalul Clinic „Alexandru Obregia“ Bucureşti. De altfel, medicul român este unul dintre autorii studiului din Nature Genetics şi parte a proiectului EuroEPINOMICS RES.
   După cum ne-a declarat prof. dr. Dana Craiu, prin contribuţia românească la acest proiect – un efort colectiv al membrilor Clinicii de neurologie pediatrică de la „Obregia“ – s-a reuşit identificarea a trei noi gene determinante ale encefalopatiilor epileptice, prin cazurile incluse pentru cercetare, alături de partenerii din Europa. În plus, în urma acestei colaborări au rezultat peste 20 de publicaţii, prezentări la congrese, postere, comunicări avându-i autori sau coautori pe medicii cercetători ai colectivului de la Spitalul „Obregia“. Proiectul a avut şi un efect benefic pentru neurologia pediatrică din România: „Am realizat o reţea de colaborare naţională pentru studiul epilepsiilor genetice, cu colegi din alte centre de neurologie pediatrică şi neurologie adulţi din ţară şi am dezvoltat o bancă ADN pentru epilepsie şi alte cazuri neuropediatrice cu determinism genetic. Multe cazuri dificile au fost rezolvate prin diagnosticarea etiologică în cadrul acestui proiect“, explică prof. dr. Dana Craiu.

 

DBS minim invaziv

 

   Un studiu2 publicat ieri (12 martie) pe site-ul revistei Science descrie un interesant procedeu inovator care ar putea înlocui tehnica clasică de stimulare cerebrală profundă (DBS) cu una minim invazivă, care combină administrarea de nanoparticule magnetice şi stimularea magnetică externă. Exemplul propus a utilizat nanoparticule magnetice care au activat termic specific receptorul de capsaicină (TRPV1) din neuroni de la nivelul ariei tegmentale ventrale (fig. 1). După administrare, nanoparticulele au persistat în creier timp de peste o lună, ceea ce a permis stimularea cerebrală profundă cronică, fără a mai fi nevoie de implanturi şi conectori.

 
 

Sigilări inovatoare

 

   Plecând de la dezavantajele materialelor existente, utilizate de-a lungul timpului în obturaţia endodontică, o echipă din Copenhaga şi-a propus să găsească un material cât mai aproape de ideal – adică să nu conţină mercur (ca amalgamul), să nu necesite adeziv pentru fixareade dinte (ca materialele compozite), dar să aibă o microstructură puternică şi durabilă. Rezultatele de etapă au fost publicate3 în Scientific Reports.   Danezii au decis să-şi concentreze atenţia asupra cimentului ionomer de sticlă (CIS), ale cărui proprietăţi biologice constituie deja avantaje (nu este necesar adeziv, eliberează local fluor, se întăreşte fără lampă UV), cu excepţia structurii mai puţin rezistente. Ce conferă rezistenţă CIS? Pentru a răspunde la această întrebare, cercetătorii au folosit mai multe „reţete“ de preparare a amestecului final. Astfel, au observat că rezistenţa cea mai slabă a fost înregistrată atunci când cimentul era premixat cu acid şi trebuia adăugată doar apă. În schimb, rezistenţa a fost superioară atunci când cimentul a fost amestecat cu apă în care a fost diluat acidul. Explicaţia constă în legarea mai rapidă şi mai puternică a lichidului de CIS, rămânând mai puţină apă în porii materialului (fig. 2). Chiar şi aşa însă, cel puţin deocamdată, cantitatea de lichid din pori este încă prea mare, astfel că următorul pas va fi identificarea unor materiale suplimentare (minerale) care să fie adăugate în ciment.

 

Biotehnologii pentru extracţia de gaze

 

   Un grup australian propune, într-un articol4 publicat ieri (12 martie) în Trends in Biotechnology, două metode interesante de determinare în timp real a unui biomarker cel puţin la fel de interesant: gazul intestinal produs de bacteriile de la acest nivel. Cele două tehnologii inovatoare (fig. 3) sunt prezentate principial: fermentarea in vitro şi sistemul de capsulă cu gaz.
   Conform autorilor, întrucât ambele metode sunt neinvazive, ele au un impact potenţial semnificativ, facilitând astfel realizarea unui diagnostic şi în afara laboratoarelor supraspecializate, permiţând totodată aplicarea rapidă a unor terapii dietetice sau medicamentoase în bolile gastrointestinale.

Notă autor:

1. Syrbe S et al. De novo loss- or gain-of-function mutations in KCNA2 cause epileptic encephalopathy. Nat Genet. 2015 Mar 9

2. Chen R et al. Wireless magnetothermal deep brain stimulation. Science. 2015 Mar 12

3. Benetti AR et al. How mobile are protons in the structure of dental glass ionomer cements?Sci Rep. 2015 Mar 10;5:8972

4. Ou JZ et al. Human intestinal gas measurement systems: in vitro fermentation and gas capsules. Trends Biotechnol. 2015 Mar 12

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe