Newsflash

Nu toate sindicatele au negociat

de Dr. Dan PEREŢIANU, Dr. Sorin ŞUBA - sept. 10 2015
Nu toate sindicatele au negociat
     În numărul 35 al „Vieții medicale“ (27/28 august), a fost publicat un interviu intitulat „Sindicate de casă + Colegiul absent Alianța medicilor“, acordat de dr. Letiția Coriu, membră a Alianței medicilor. În cursul interviului se fac unele afirmații care trădează o lipsă de cunoaștere a fenomenului sindical din sistemul nostru de sănătate.
     La afirmația dnei Coriu „(…) toate sindicatele, care până acum au fost somnolente, tăcute, au participat la aceste negocieri. Noi n-am știut și n-am auzit în spațiul nostru medical despre activitatea acestor sindicate“, dorim să se știe că sindicatul „Esculap“, al medicilor din București și Ilfov, parte a Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR), nu este „un sindicat de casă“, nici al Guvernului, nici al Ministerului Sănătății (MS). Nici Camera Federativă nu este un astfel de sindicat. CFSMR nu a fost invitată la discuțiile care au avut loc la MS și Guvern, privind inițiativa ministerului de a crește salariile în sistemul de sănătate. Din cunoștințele noastre, la Guvern au fost chemați doi directori de spitale (prof. dr. Irinel Popescu și prof. dr. Șerban Bubenek), precum și un șef de secție (dr. Florin Chirculescu).
     Reprezentanți ai CFSMR și sindicatului „Esculap“ au publicat numeroase articole de analiză a sistemului de sănătate, inclusiv în „Viața medicală“, în care au arătat care trebuie să fie salariile medicilor români, plecând de la comparații internaționale. Este de mirare că dna doctor Coriu nu a auzit de dr. Chirculescu (unul dintre negociatori), chirurg care operează în Spitalul Universitar București, unde este angajată și dsa.
     O altă afirmație a intervievatei se referă la faptul că o organizație profesională – Colegiul Medicilor din România – „(…) prin statutul ei, ar trebui să ne apere interesele“. Colegiul Medicilor din România și Colegiul Medicilor Dentiști din România NU îi reprezintă pe medici! Colegiul Medicilor reprezintă statul român. Colegiul este o autoritate a statului care are ca sarcină să îi înregistreze pe medici într-un registru special (al medicilor), precum Consiliul Superior al Magistraturii îi înregistrează pe judecători și procurori. Colegiul are ca scop să controleze buna exercitare a profesiei de medic de cei îndrituiți. Colegiul nu este chemat să apere niciun interes al medicilor (chiar dacă legea este prost scrisă la acest pasaj). Colegiile peste tot în lume, acolo unde ele există, sunt organisme ale statului (vezi decizia din 1983 a Curții Europene a Drepturilor Omului vs. medicii din Belgia). Ele nu trebuie să fie chemate la discuții cu privire la salarii, cum de altfel nici nu sunt chemate în Marea Britanie, Franța, Belgia, Spania etc.
     De peste 15 ani cerem Parlamentului României schimbarea textului legii. Banii plătiți de medici Colegiului NU sunt cotizații, ci taxe. Cotizațiile se plătesc la un organism voluntar, unde te înscrii ca să devii membru. Colegiul este un organism obligatoriu, pentru că, dacă nu ești înregistrat, nu poți profesa. Un astfel de organism nu percepe cotizații, ci taxe, căci este organism al statului.
       În altă ordine de idei, este greșită afirmația dnei doctor potrivit căreia „ca organizație nonguvernamentală, (…) putem face dialog social (…)“. Conform legii (62/2011), dialogul social presupune un sindicat. Un ONG nu poate participa la dialog social instituționalizat, la nivelul unui minister.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe