Recent, la conducerea Agenţiei Naţionale
de Transplant, a fost numit – în funcţia de director executiv – profesorul Radu
Deac, „având în vedere obiectivul major al Ministerului Sănătăţii de a îmbunătăţi
activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant, astfel încât această instituţie să-şi
recapete prestigiul recunoscut în lumea medicală“. În condiţiile în care 2013 a
fost anul cel mai bun pentru transplant în România, iar ţara noastră a fost
prima din Europa ca ritm de creştere al donării de organe (conform anunţurilor
oficiale), cum poate fi explicată schimbarea unui medic de 38 de ani cu un
profesor consultant în vârstă de 74 de ani, la conducerea executivă a unei
instituţii publice? (Dr. A. M.)
Un lucru pe care-l cunosc bine din realităţile
României acestor ani este formularul numit Europass.
Am citit, fără exagerare, sute de asemenea curricula
vitae ale universitarilor din medicină, în 2011, când am încercat, la
rubrica „Per ardua ad alta“, din
acest colţ de pagină, să prezint cititorilor o parte din oamenii pe care am
ajuns să-i admir şi respect pentru talentul, abnegaţia şi perseverenţa care le
permit să intre în circuitul valorilor din cercetarea clinică. Sunt multe date
inutile în Europass (versiunea
folosită în România): adresa privată, starea civilă, numele soţiei/soţului/copiilor,
tipul permisului de conducere (!), liste de cursuri de educaţie medicală, unele
având o durată de una-două zile, pomelnicele prezentărilor la tot felul de
conferinţe, enumerarea cursurilor şapirografiate. Nu e clar la ce folosesc
aceste detalii, pentru că singurele lucruri care contează, de fapt, sunt
certificarea specializării, traiectoria profesională, experienţa clinică,
academică şi administrativă, lucrările ştiinţifice incluse în Pubmed şi numărul de citări în
articolele altor cercetători.
Din CV-ul meu lipseşte data naşterii, un
detaliu care nu este obligatoriu în Statele Unite, pentru a se evita
discriminarea pe bază de vârstă. De altfel, vârsta nu este luată în consideraţie
pentru nicio funcţie din cele trei ramuri ale guvernului, executivă, legislativă
şi judiciară. Din cei nouă judecători numiţi pe viaţă la Curtea Supremă a SUA,
patru* (Ruth Bader Ginsburg, Anthony Kennedy, Antonin Scalia şi Stephen Breyer)
au peste 75 de ani, iar influenţa lor în deciziile majore care afectează viaţa
fiecăruia dintre noi este imensă. La fel, 24 din cei 100 de membri ai Senatului
SUA au împlinit deja 70 de ani. În legislativul Statelor Unite a activat, până
la vârsta de 100 de ani, senatorul Strom Thurmond din Carolina de Sud. În reţeaua
de spitale în care lucrez sunt zeci de medici care practică exemplar, deşi au
peste 80 de ani. Exemple sunt uşor de găsit şi în România; vom pomeni numai
faptul că cel mai activ cercetător în diabetologie este profesorul Constantin
Ionescu-Tîrgovişte, membru corespondent al Academiei Române, care continuă, la
peste 75 de ani, o prodigioasă activitate ştiinţifică, mult mai importantă şi
mai apreciată în lume decât a oricărui lider (rector sau decan) al medicinii
universitare din România ultimilor 50 de ani.
Ca grup, medicii sunt mai sănătoşi decât
restul populaţiei şi au resurse care le permit o viaţă mai îndestulată şi acces
la îngrijire mai rapidă şi mai bună pentru boli acute şi degenerative. Anumite
specialităţi duc însă la uzură fizică şi emoţională, mai ales când sunt
practicate în zone rurale sau subdezvoltate, în condiţii stresante (medicină de
urgenţă, adictologie, reanimare, traumatologie). Pe măsură ce înaintează în
vârstă, medicii riscă să fie afectaţi de „cei patru D“: „drink, drugs, depression, dementia“ (Skowronski şi Peisah – Med J Aust, 2012). Chiar şi atunci când
niciunul dintre aceşti patru factori de risc nu atinge severitatea unui sindrom
clinic, singuri sau împreună pot duce la alterări subtile ale dexterităţii
manuale, performanţei video-spaţiale, discriminarea culorilor, reducerea gamei
frecvenţelor percepute auditiv (din acest motiv am acum probleme să aud galopul
protodiastolic al ventriculului stâng) şi tulburări „benigne“ ale memoriei (nu
îmi mai amintesc numele multora dintre sutele de studenţi şi rezidenţi de care
am fost apropiat în ultimii 40 de ani, deşi realizez că ne cunoaştem atunci
când ne încrucişăm pe coridoarele spitalelor).
Cât despre profesorul Radu Deac, tot ce ştiu,
de la oameni care îl cunosc foarte bine, este că e un om deştept, experimentat şi
integru. Şi intuiesc că este cineva, ca Robert Browning, care ne poate spune: „Grow old along with me! The best is yet to
be, the last of life, for which the first was made. Our times are in his hand
who saith, ‘A whole I planned, youth shows but half; Trust God: See all, nor be
afraid!“.
*Cei patru seniori au fost numiţi în funcţie
la vârstele de 60 (R. Bader-Ginsberg), 51 (A. Kennedy), 50 (A. Scalia) şi,
respectiv, 56 de ani (S. Breyer), în mandatele preşedinţilor Ronald Reagan şi
Bill Clinton (n.n., A. M.)
Aequanimitas este titlul unui
discurs rostit în 1889 de Sir William
Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică
virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.
