Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

O industrie fără perspective

Viața Medicală
Richard H. CLARKE vineri, 6 septembrie 2013
   Heliul este vital pentru lumea de astăzi, bazată pe tehnologie. Răceşte cu precizie bobinele supraconductoare ale aparatelor de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM), precum şi siliciul utilizat la fabricarea circuitelor electronice miniaturizate pentru aparate precum telefoanele inteligente sau sticla utilizată pentru fibrele optice. Pentru rachetele alimentate prin presiune şi chiar pentru baloanele folosite la petreceri, nu există niciun înlocuitor realist al heliului.
   Până recent, aprovizionarea aparent abundentă cu heliu a întregii lumi se baza exclusiv pe heliu ca produs secundar al producţiei de gaze naturale, din de-abia două duzini de terenuri de exploatare bogate în heliu. Însă restrângerea globală a producţiei de heliu a determinat o creştere anuală de minimum 10% a preţului heliului şi a generat o nelinişte crescândă în rândul comunităţii ştiinţifice. În momentul de faţă, prospectorii din Statele Unite – cel mai mare exportator de heliu din lume – testează terenurile, căutând exclusiv heliu.
   Lipsa heliului a generat, inevitabil, dezbateri în privinţa metodelor de producţie şi de conservare. De la Decretul de privatizare a heliului (HPA) din Statele Unite, promulgat în 1996 – care impunea ca guvernul să vândă rezervele sale de heliu la un preţ redus, calculat pe baza unei formule rigide, pentru a rambursa datoria acumulată în urma unei cumpărări masive de heliu în anii ’60 – au fost înregistrate trei astfel de deficite.
   Dat fiind că HPA stipulează că vânzările de heliu vor înceta odată ce datoria este rambursată, adică în octombrie 2013, comunitatea ştiinţifică, cea medicală şi cea tehnologică au devenit tot mai îngrijorate vizavi de o posibilă penurie masivă de heliu şi o creştere exorbitantă a costurilor de producţie a baloanelor pe bază de heliu. Este posibil ca acest aspect, alături de faptul că heliul susţine numeroase locuri de muncă în State Unite, să fi contribuit la eforturile recente ale Congresului american de a păstra în circulaţie o treime din volumul de heliu la nivel mondial, însă la un preţ mai mare.
   Decizia este oportună, deoarece retragerea obligatorie a unui asemenea volum de heliu din rezerva naţională de heliu a Statelor Unite în ultimii 15 ani a scos de pe piaţă mulţi producători de heliu din zona central-nordică a Statelor Unite şi a întârziat implementarea proiectelor în alte zone (v. graficul). Într-adevăr, prin limitarea artificială a preţului heliului, HPA a redus interesul companiilor de a investi în procesele de separare a heliului de gazele naturale. Ca rezultat, mii de tone de heliu au fost pur şi simplu lăsate să se disperseze în atmosferă la sursă sau în momentul arderii gazelor naturale.
   Pentru a pune capăt acestei risipe regretabile de heliu, este nevoie de o schimbare radicală a modului de gândire din industria gazelor naturale. Cum heliul este un produs secundar al corespondentului său energetic mult mai abundent, este evident că heliul care nu este utilizat nu va fi păstrat.
    Astăzi, piaţa din amonte a heliului este slabă, structural vorbind. Hugoton, terenul cel mai bogat în gaze naturale cu conţinut de heliu din America, este pe punctul de a fi epuizat. Iar susţinerea marii capacităţi de producţie a rezervei naţionale de heliu a Statelor Unite, care le permitea să facă faţă dispariţiei heliului la nivel mondial, nu mai este viabilă, din punct de vedere geologic. În plus, răspândirea rapidă a gazelor de şist în Statele Unite, care nu conţin heliu recuperabil economic, a pus la zid rezervele convenţionale marginale de gaz. De exemplu, terenul Keyes din Oklahoma, bogat în gaze naturale, care a contrabalansat un deficit acut de heliu chiar în momentul în care guvernul american a început să cumpere gaz de la producătorii privaţi în timpul cursei spaţiale, nu mai este exploatat în momentul de faţă. Iar extragerea heliului nu este rentabilă în lipsa producţiei de gaze naturale.
   După cum se vede, companiile de gaze naturale nu sunt prea interesate să îşi adapteze operaţiunile astfel încât să faciliteze extragerea heliului. În Algeria, un zăcământ de gaz imens, bogat în heliu, Hassi R’Mel, alimentează cu gaz şi regiunea sahariană. Conţine un amestec de filoane bogate şi secătuite, ceea ce reduce concentraţia de heliu şi îngreunează exploatarea.
   În mod evident, problema nu constă în insuficienţa heliului, ci în constrângerile de ordin economic, legal şi fizic impuse resurselor de heliu. Statul Arizona, de pildă, conţine suficient heliu pentru a alimenta Statele Unite timp de zece ani. Însă zăcământul de gaze naturale St. John’s Dome este dominat de CO2, pe care corporaţia petrolieră Ridgeway Arizona doreşte să îl utilizeze pentru a îmbunătăţi proiectele de recuperare a petrolului din zonă. Dat fiind că CO2 nu este încă inclus în vreo producţie şi nu va fi evacuat, heliul din zonă rămâne inaccesibil.
   În ciuda acestor impedimente, companiile de gaze industriale încep să aibă acces la heliul din sursele de gaz de o calitate mai slabă. Deşi unii producători au evacuat odată CO2 rezidual în atmosferă, în momentul de faţă construiesc instalaţii de captare a carbonului, pentru a reduce sau elimina emisiile. În plus, azotul, un gaz care poate fi evacuat fără consecinţe, este întotdeauna prezent alături de heliu. Întâmplător, prima descoperire a unei abundente cantităţi de heliu în Statele Unite, în 1903, a avut loc la un puţ de gaze în curs de testare din Dexter, Kansas, puţ care s-a dovedit a conţine un amestec gazos cu peste 70% azot şi 1,84% heliu. Pe măsură ce preţul heliului creşte, sursele bogate în azot devin profitabile.
   Însă aceste tentative la scară redusă nu vor putea acoperi imensa cerere de heliu din Asia. Pentru aceasta, companiile ar trebui să se orienteze către gazul natural lichefiat (GNL), precursorul gazelor de şist, care permite producerea de heliu din gazele naturale cu un conţinut de doar 0,04% heliu. Prima uzină GNL producătoare de heliu a fost dată în folosinţă în 1994 în Algeria. Qatarul deţine o rafinărie de heliu funcţională şi tocmai a inaugurat o alta. Împreună, ar trebui să producă 25% din heliul global pe durata lui 2014.
   În următorii zece ani, industria heliului va trece printr-o transformare radicală. Având în vedere rezervele din Orientul Mijlociu, precum şi noile rezerve importante din Rusia, care domină piaţa mondială, este posibil ca Statele Unite să fie nevoite să importe heliu. Dat fiind că o mare parte din volumul de heliu va fi direcţionată către Asia, Uniunea Europeană, care consumă peste 20% din heliul disponibil pe piaţa mondială, trebuie să acţioneze acum pentru a pune la punct o politică a heliului care să asigure furnizarea viitoare a acestui bun strategic.
   Deşi industriile de înaltă tehnologie din Europa depind de o alimentare constantă cu heliu, gazul a fost în mare parte ignorat în această regiune. În 2011, Marea Britanie, un centru al producţiei de IRM, a exclus heliul de la o dezbatere parlamentară ce viza elementele de importanţă strategică, deoarece se afla „în afara scopului discuţiei“.
   Între timp, peste jumătate din moleculele de heliu ale Algeriei se îndreaptă spre nord, nerecuperate, în conductele de gaz, prin Spania şi Italia. Dată fiind importanţa Algeriei pentru Europa ca alternativă la furnizarea de gaze din Rusia, UE ar trebui să se concentreze asupra punerii la punct a unei politici adecvate aplicabile heliului.

 

Traducere din limba engleză de Sorana Graziella Cornea
 

Richard H. Clarke este consultant de procese şi resurse la Oxford. Este coeditorul lucrării The Future of Helium as a Natural Resource.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.