O uncie de prevenire valorează cât o livră
de tratament, spune un citat faimos* din Benjamin Franklin. Dar, atunci când
vorbim de cercetare în domeniul bolilor infecţioase, zicala nu este întotdeauna
adevărată. Deşi oamenii de ştiinţă au tendinţa să se concentreze, în mod obişnuit,
fie pe prevenire, fie pe tratamentul curativ, victoria în lupta cu HIV/SIDA va
solicita o colaborare între cercetători – şi finanţatorii lor – pentru
abordarea problemei din ambele direcţii.
Progresele în domeniul prevenirii şi
tratamentului au redus incidenţa anuală a infecţiilor HIV cu o treime în
ultimul deceniu, iar decesele prin SIDA – cu 30% în ultimii cinci ani. Şi totuşi,
35 de milioane de oameni trăiesc în continuare cu virusul. Anul trecut, 2,1
milioane s-au infectat cu HIV şi 1,5 milioane au murit din cauze asociate SIDA.
Chiar şi în cel mai bun scenariu existent de maximizare a prevenirii şi
tratamentului, cel puţin o jumătate de milion de oameni din ţările cu venituri
mici şi mijlocii s-ar infecta cu HIV anual până în 2050.
Lumea are nevoie de un vaccin şi de un tratament curativ pentru a depăşi
boala, iar ambele domenii înregistrează progrese importante. Însă, deşi cercetările
în aceste zone distincte încep să se suprapună, prea mulţi oameni de ştiinţă
continuă să se considere ca operând strict într-un domeniu ori în celălalt.
Mecanismele
de finanţare a cercetării HIV/SIDA consolidează această separare, deoarece rar
permit – şi, cu atât mai rar, stimulează – genul de abordări interdisciplinare
inovatoare care vor fi necesare pentru a translata recentele descoperiri în
produse testabile. Divizarea este evidentă şi în rândul activiştilor şi lobbyştilor
pentru cercetare în domeniul HIV/SIDA.
Deoarece HIV/SIDA este deja cea mai studiată
boală infecţioasă din lume, diagnosticul de infecţie HIV nu mai reprezintă o
condamnare la moarte. Totuşi, suntem încă departe de a învinge virusul. Rata
infectării continuă să crească în unele regiuni şi populaţii, şi peste jumătate
din cei care trăiesc cu HIV la nivel mondial nici măcar nu ştiu că au virusul.
Trei din cinci persoane seropozitive nu primesc încă terapie antiretrovirală.
Mai mult, tratamentul pe termen lung nu este echivalent cu vindecarea şi niciun
instrument de sănătate publică (în afară de consumul de apă potabilă) nu a avut
vreodată o putere similară celei a unui vaccin.
HIV este un virus extrem de complex. Suferă
rapid mutaţii la nivelul individului şi la nivel geografic, realizând
rezervoare latente în celule, care îi permit replicarea după luni sau chiar
ani. Eludează sistemul imunitar, astfel că abilităţile naturale ale
organismului de a-l contracara sau elimina sunt limitate.
Deşi nu există precedente care să ne poată
ghida spre un vaccin ori un tratament curativ, în ultimii cinci ani am învăţat
mult despre modalitatea de acţiune a virusului HIV – şi despre punctele sale
slabe. În 2009, de exemplu, cercetătorii au descoperit aşa-numita „validare a
conceptului“ atunci când un studiu clinic a arătat că un vaccin ar putea
preveni infectarea HIV la om, iar Timothy Ray Brown, cunoscut sub numele de
„pacientul Berlin“, a fost vindecat de HIV printr-un transplant de măduvă osoasă.
Cercetătorii află mult din răspunsurile obţinute
pe trei grupuri de pacienţi. Primul grup, „de control posttratament“, este cel
în care tratamentul timpuriu a permis controlul pe termen lung al infecţiei
chiar şi după ce s-a oprit administrarea terapiei antiretrovirale. Al doilea
grup – „de control de elită“, format din persoane care pot purta HIV pe o
perioadă de zece ani sau mai mult fără tratament sau fără să se îmbolnăvească.
Al treilea grup – „neutralizatori de elită“ –, include pacienţi care produc în
mod natural anticorpi împotriva unei varietăţi mari de tulpini HIV.
Cu informaţiile obţinute din urmărirea
acestor pacienţi, cercetătorii încep să recunoască tot mai mult că aceeaşi ştiinţă
ne poate duce spre găsirea şi a vaccinului, şi a tratamentului curativ. Cele
două căi de cercetare, îndelung urmate în laboratoare separate şi în cadrul
unor proiecte individuale, s-au intersectat în câteva zone interesante.
De exemplu, oamenii de ştiinţă care lucrează
la crearea unui vaccin ce va induce producerea de anticorpi cu spectru larg de
neutralizare, pentru a proteja populaţia de infecţia HIV, au descoperit că aceşti
anticorpi obţin controlul şi chiar eliminarea infecţiei produse de versiunea
simiană a virusului la maimuţe. Un rezultat similar, dublat de o „vindecare
funcţională“, a fost obţinut cu un vaccin simian menit să inducă un răspuns
prin intermediul celulelor T killer ale maimuţelor, o altă armă din arsenalul
sistemului imunitar. Între timp, studiile pentru găsirea unui tratament curativ
realizate pe grupul de control de elită oferă indicii asupra secvenţelor din
virus care suferă mai puţine mutaţii, ceea ce s-ar putea transforma în lecţii
importante pentru cercetătorii vaccinului.
Pe măsură ce ştiinţa avansează
interdisciplinar, în moduri inimaginabile în urmă cu cinci ani, zidurile ce
despart cele două cercetări – pentru prevenire, respectiv pentru găsirea
tratamentului curativ – trebuie să cadă. Trebuie să încetăm să comparăm
kilograme cu grame, trebuie să colaborăm pentru a dezvolta instrumentele
necesare pentru a elimina, odată pentru totdeauna, calamitatea HIV/SIDA.
An
ounce of prevention is worth a pound of cure
©
Project Syndicate, 2014. www.project-syndicate.org
Traducere din limba engleză de Mariana Minea
Françoise
Barré-Sinoussi, câştigătoare a Premiului Nobel pentru fiziologie
şi medicină în 2008 pentru descoperirea HIV şi fostă preşedintă a Societăţii
Internaţionale SIDA, este director de cercetare la Inserm şi profesor la
Institutul Pasteur, unde conduce departamentul de cercetare privind controlul
infecţiilor virale.
Margie McGlynn este preşedinte şi
CEO al International AIDS Vaccine Initiative (IAVI). |