Pentru medicii pensionari din România care
fac parte din asociaţia ce poartă numele evanghelistului Luca, luna iunie
reprezintă pe ecranul memoriei un moment de dureroasă amintire, dar şi un
îndemn de verticalitate şi tenacitate în afirmarea ideilor şi idealurilor
profesiei noastre. Ne referim la reperul pe care-l constituie cea care a
fondat, în urmă cu mai bine de un deceniu, generoasa asociaţie voluntară,
nonguvernamentală şi nonprofit care şi-a propus ab initio să apere şi să promoveze drepturile celor ce-au slujit sănătatea
comunităţii, dr. Virginia Ioan.
Cei ce-am avut şansa de a o cunoaşte şi a-i
fi în preajmă până pe 13 iunie 2011, când ne-a părăsit, au admirat modelul
clasic de medic şi coleg cu educaţie aleasă, deferenţă şi răbdare în relaţiile
interumane, opus oricărui tip de intoleranţă, gata să se sacrifice pentru omul
în suferinţă. Dintre toate calităţile cu care a fost înzestrată, am spune că
definitorie era infatigabilitatea, care n-a părăsit-o până în ultimele clipe
ale vieţii.
În fond, care erau doleanţele legitime ale
asociaţiei cu care şi-a contopit anii ultimului deceniu de viaţă? Mai întâi, ieşirea
din marginalizare a medicilor pensionari şi primirea respectului cuvenit prin
accesul la unităţile sanitare: prioritatea la consultaţii, tratamente, medicamente,
internări în secţii de spital, ca şi la materiale sanitare şi proceduri de
recuperare. Apoi, găsirea unui sediu în care să se poată desfăşura activităţile
culturale atât de râvnite la această vârstă. Posibilitatea continuării activităţii,
în unităţi tip policlinic, a celor de vârsta a treia care-şi doresc acest
lucru, principiu atât de actual în întreaga lume, i-a stat permanent în atenţie.
Acestea sunt doar câteva din ideile promovate pentru conturarea unei existenţe
active pe termen lung. Să nu uităm, de asemenea, pledoaria pentru un aşezământ
de retragere a medicilor pensionari rămaşi singuri în viaţă şi fără sprijin,
pentru un sfârşit uman demn.
Doctor Virginia Ioan s-a luptat neobosit
pentru toate acestea, din păcate cu rezultate modeste faţă de eforturile sale.
Răspunsul autorităţilor medicale şi nemedicale solicitate s-a oprit la
demagogia promisiunilor fără acoperire faptică. Cu toate acestea, n-a renunţat
nicio clipă de a pleda pentru drepturile inalienabile ale celor peste 15.000 de
medici pensionari pe care-i reprezenta. Principiile şi ideile sale îşi păstrează,
cu valoare testamentară morală, întreaga actualitate. Cei învestiţi să le
continuăm avem un model şi un reper, odată cu credinţa că lupta cu morile de
vânt poate face totuşi lumea mai umană şi dreaptă.
