„Schimbarea regilor,
bucuria nebunilor“. O afirmaţie care se poate aplica şi pentru această nouă
schimbare de politică, anunţată cu surle şi trâmbiţe, pe plan mondial, de o
companie farmaceutică şi care, în România, ar trebui să intre în funcţiune din
2016.
Câţiva jurnalişti
s-au şi grăbit să felicite respectiva companie farmaceutică care a luat decizia
de a nu mai susţine participarea medicilor la congrese şi conferinţe. Titluri
de genul: „O companie farmaceutică nu va mai plăti medicii pentru participarea
la congrese şi conferinte“, au apărut şi la noi. Aceste serii de schimbări la
nivel global în activităţile de vânzări şi marketing, inclusiv în România, ale
acestei companii printre care şi faptul că, în premieră, va stopa plăţile către
profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru angajamentele acestora ca lectori în
beneficiul companiei şi pentru participarea la conferinte şi congrese medicale,
a făcut vâlvă pentru acea categorie de oameni de presă care nu cunosc realităţile
medicale, dar a lăsat mută acea parte a „mass-mediei“ care este familiarizată
cu aspectele care ţin de motivarea medicilor şi a personalului medical.
Proiectul prin care
vor fi stopate plăţile către profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru
angajamentele acestora ca vorbitori şi pentru participarea la conferinţe şi
congrese medicale, care va demara în România, începând de anul viitor, din păcate,
nu va rămâne fără consecinţe. Sigur că imediat se va pune pe tapet „turismul“
medical. De fapt, această reacţie pentru care suntem acum toţi penalizaţi a apărut
după o serie de greşeli care s-au făcut, într-adevăr, prin sponsorizări
neadecvate, false, nemotivate, în mai multe ţări de pe mapamond, inclusiv în
România. „Trendul“ este să se renunţe, în general, la astfel de sponsorizări.
Sigur că în ţările vestice sau în SUA, unde venitul lunar al unui medic cu
vechime fluctuează între 5.000 şi 10.000 de euro sau dolari, această decizie
nu-i afectează foarte mult. În România, unde, în medie, un medic primar cu
vechime câştigă 500 de euro, iar un rezident 200, lucrurile vor căpăta însă o
turnură dramatică. Un simplu calcul este suficient. Participarea la un congres
de talie mondială al „American Thoracic Society“, „CHEST“ sau „European
Respiratory Society“ (pentru a le aminti doar pe cele tradiţionale din zona
pneumologiei) costă, în medie, între 2.000 şi 3.000 de euro (sunt incluse taxa
de participare, cazarea şi drumul), adică, în medie, patru-şase salarii ale
unui medic primar sau 10–15 ale unui rezident. Oare câţi vor mai putea să
participe la astfel de manifestări? Cum mai pot avea acces la informaţia
medicală actualizată? Cum vor mai ţine pasul cu noutăţile? Cum îşi vor obţine
creditele pe care le cere Colegiul Medicilor, unde congresele internaţionale
sunt mult mai bine creditate decât cele naţionale? Cum vor mai obţine spitalele
acreditările, în condiţiile în care prezenţa şi participarea medicilor la
manifestări internaţionale este un capitol important?
Orice încercare de a
fi la curent cu ultimele noutăţi (foarte numeroase în aria medicală) pentru un
medic va fi stopată şi în alt sens, dacă mă gândesc că primirea unei reviste
sau taxa de membru al unei societăţi internaţionale presupune, din start,
achitarea unor sume ce fluctuează, de obicei, între 200 şi 500 de euro. Accesul
la literatura de circulaţie internaţională va fi şi acesta diminuat. Cărţile de
referinţă pot costa de la 200 de euro până la 800–1.000 de euro.
Şi alte ţări au trecut prin astfel de procese, dar au
găsit rezolvări; în continuare, delegaţiile sunt bine reprezentate şi
sponsorizate de companii farmaceutice, speakerii de renume pot face expuneri de
mari maeştri, fiind şi recompensaţi în consecinţă, cu condiţia de a declara
conflictele de interese. În schimb, nouă, cu un minister al sănătăţii sărac,
care nu poate sponsoriza medici la congrese, cu facultăţi care, de asemenea,
nu-şi pot permite acest lux, ni se va cere să ne autosponsorizăm orice iniţiativă
ştiinţifică. Unde se va resimţi
acest lucru? În absenţa totală sau diminuarea
marcantă a prezenţelor româneşti cu postere, prezentări orale în străinătate,
deoarece practic, România va fi exclusă ca participare cu lucrări la aceste
manifestări, pentru că nimeni nu acceptă lucrările decât după ce se plăteşte
taxa de participare. Un alt element puţin cunoscut este şi o altă penalizare,
care poate apărea din acest cerc vicios creat pe viitor: dacă medicul care este
prim autor nu se prezintă, după acceptarea lucrării la congresul respectiv, ca
să o susţină, el va fi exclus de la manifestarea anuală următoare. Paradoxul însă
tocmai acum apare: pe de o parte, nu mai încurajăm prezenţele medicilor români
la manifestările internaţionale, dar, pe de altă parte, promovările pe linie
universitară pentru cei care aleg acest drum şi acreditarea unor instituţii
medicale se vor face şi pe baza articolelor susţinute, a prezentărilor
realizate în străinătate. Să nu uităm că o publicare de articol la o revistă
bine cotată în străinătate presupune şi o plată anterior trimiterii articolului
şi este posibil ca şi aici să se creeze un handicap medicilor români, nu de puţine
ori susţinuţi şi în acest domeniu de companiile farmaceutice. În final mă întreb
ce vor face rezidenţii? Cu salariile lor simbolice, participarea şi prezenţa
lor la manifestări de marcă în străinătate fără un suport financiar va fi şi
mai dramatică. Va fi o altă încurajare a participării acestora la „târgurile de
halate albe“ şi a „exportului“ de tineri capabili şi doritori de a evolua. Sper
pe viitor că acest „exemplu pozitiv“ nu va fi copiat şi de alte companii
farmaceutice. 
