Am revenit după o vacanță de două săptămâni petrecute într-o mică insulă din apele neasemuit de albastre ale Mediteranei. Este acolo atâta liniște, pace sub măslini, poezie și miros de iasomie, de zici că ești într-o stațiune pentru neurastenici. Când am revenit acasă, am găsit același vacarm politicianist, ură și dezbinare, de care avem parte de ani buni.
În tableta de astăzi nu veți citi despre un pacient anume, ci despre bolnava noastră țărișoară, la 100 de ani de la Marea Unire.
Am călătorit suficient prin lume ca să știu că nicăieri nu curge permanent miere pe șosele, lapte la chiuveta din bucătărie și șampanie la robinetul de la cadă. Covrigi sunt peste tot, dar nu și maidanezi care să umble pe străzi pline de gropi cu ei în coadă. Sunt pretutindeni oameni săraci și bolnavi, politicieni corupți și mincinoși, prostituate și homosexuali, hoți și inundații. Totuși! Parcă nicăieri nu există atâta tristețe, balamuc permanent, sărăcie, dezbinare, prost-gust, devălmășie legislativă, evaziune fiscală și furăciune, sub deviza „După noi... potopul!”. Suntem o țară anormală, necoaptă și un popor cu imense probleme sociale și de sănătate. Și de comportament. Ducem lipsă de politicieni remarcabili, de o societate civilă unită, de câteva modele pilduitoare. La noi, exagerat de mulți conaționali sunt mai presus de lege, nimic nu este gândit pe termen lung, totu-i un heirupism și un miserupism conjunctural, în scopuri personale sau de grup. Îmbogățirea cu orice preț nu are limite. S-au vândut bogățiile subsolului și flota, e un jaf în munți unde s-au defrișat sălbatic sute de mii de hectare de pădure. Cu ce ne-am ales în anii de după ʼ89? Cu benzinării și supermarketuri, covrigării și Florin Salam, cu o corupție hidoasă, cu Bianca Drăgușanu și cu praful de pe toba în care se bate în permanență campanie electorală.