La
rubrica „Punctul pe i“ din nr. 2/2014 al săptămânalului nostru, Dan Lăzărescu a
publicat, sub titlul „Studii în obezitate“, o serie de informaţii cu privire la
obezitate şi eforturile cercetătorilor în a înţelege mai bine mecanismele
generatoare de hiperfagie. Radu M. Olinescu,
doctor în biochimie şi cercetător ştiinţific principal gr. 1, consideră că
informaţiile amintite „merită un comentariu de larg interes“, pe care îl
reproducem în continuare. (D. D. M.)
Din
ultimele decenii ale secolului trecut, obezitatea, cu toate consecinţele ei
patologice – în frunte cu sindromul metabolic – continuă să fie un subiect de
top atât în lumea medicală, cât şi în mass-media. Discuţiile şi studiile au
început în SUA, unde populaţia supraponderală atinsese proporţii alarmante;
existenţa unei opinii publice active a determinat, cel puţin în rândul populaţiei
cultivate, iniţierea unei largi campanii de promovare a efortului fizic
(jogging) şi a dietelor bazate pe un
consum excesiv de fructe. În prezent însă, după cum arăta şi dl Lăzărescu, SUA
nu mai este pe primul loc ca frecvenţă a obezităţii, fruntaşe fiind ţări precum
Mexic, Arabia Saudită şi China (cu rezerve), cunoscute drept mari consumatoare
de fructe, dar care au adoptat cu entuziasm şi fast-food-ul.
Cu
toate studiile şi reclamele ce ridicau în slăvi beneficiile regimurilor de slăbit
bazate pe fructe, rezultatele nu sunt la înălţimea aşteptărilor; (…) moda
acestor regimuri a primit o lovitură decisivă prin cazul medical al lui Steve
Jobs, unul din pionerii informaticii.
Creatorul
Apple a murit în 2011, după o lungă şi crâncenă bătălie cu cancerul pancreatic
în forma cea mai agresivă (…). Deşi boala fusese evidenţiată într-un stadiu nu
prea avansat, în 2003, S. Jobs a început lupta cu ea în condiţii surprinzătoare
– prin terapii alternative, în special bazate pe o dietă bogată în fructe. De
fapt, el continua o veche pasiune a sa din tinereţe – regimul vegetarian
exclusiv, bazat pe fructe. Abia în 2004, după ce cancerul deja ajunsese la
metastază, Jobs a acceptat o intervenţie chirurgicală, dar tardivă. (…) După
cinci ani de luptă continuă, Jobs a apelat la arsenalul medical, o ultimă armă
fiind terapia cu peptide receptor marcate radioactiv, care permite accesul
radiaţiilor ionizante, selectiv, la ţinta tumorală. Zadarnic însă! După un
transplant, de asemenea eşuat, Steve Jobs, se stingea la 5 octombrie 2011, la numai
56 ani. (…)
Cazul
lui S. Jobs a declanşat o revizuire, chiar revoluţionară, a cunoştinţelor
despre fructe, astfel (…) s-a aflat şi adevăratul vinovat – fructoza. Se ştie că
glucidele, cum sunt glucoza şi fructoza, sunt combustibilii de bază ai organismelor
vii, dar în anumite limite de concentraţii, bine reglate în special de insulină,
hormon sintetizat în pancreas. Dar s-a descoperit că şi în cazul insulinei sunt
multe necunoscute (…), că, în cazul lui Jobs, prin suprasolicitarea sintezei,
insulina în concentraţie mare a favorizat dezvoltarea cancerului pancreatic.
Zahărul
obişnuit este format dintr-o moleculă de glucoză şi una de fructoză. Aşa cum se
ştia încă din anii ’50 ai secolului trecut, ambele glucide cu şase atomi de
carbon se scindează prin glicoliză în două molecule de gliceraldehid-3-fosfat.
Se credea că ambele glucide au etape comune în cursul glicolizei anaerobe. Or,
abia acum s-a observat că fructoza, beneficiind de enzima fosfofructokinază,
trece preferenţial în glicerol-3-fosfat şi mai departe spre formarea de grăsimi/trigliceride.
Bineînţeles că nivelul cantitativ al glucidelor este determinant. Din acest
moment, rolul malefic al fructozei în concentraţii mari devine evident şi
explică multe eşecuri nutriţionale.
Consumul
crescut de fructe, respectiv fructoză, favorizează formarea de grăsimi, deci
creşterea greutăţii, a LDL colesterolului, tensiunii arteriale şi a glicemiei
(prin rezistenţa la insulină). De asemenea, creşte concentraţia acidului uric
din sânge, nivelul acestui parametru pare să constituie un indice al rezistenţei
la insulină. Fructoza în concentraţie mare pare să stimuleze şi hormonul
apetitului numit grelina, determinând o senzaţie de foame permanentă. Dar cel
mai terifiant rol al fructozei a fost descoperit recent – celulele canceroase
folosesc preferenţial fructoza drept combustibil şi ca iniţiator al diviziunii
celulare crescute. Astfel se favorizează dezvoltarea tumorii şi răspândirea ei
prin metastază.
Aceste
roluri nefaste ale fructozei impun revizuirea drastică a conceptelor nutriţioniste.
Astfel, pentru omul sănătos, în limite normale de greutate, se recomandă un
consum de fructe moderat, cu maximum 25 g de fructoză pe zi. Însă, în cazul
persoanelor care au simptome ale sindromului metabolic, mai ales supraponderalii,
aportul de fructoză nu trebuie să depăşească 15 g/zi. (…)
După
conţinutul de fructoză, fructele se pot împărţi în mai multe grupe. Cele sărace
în fructoză (sub 3 g/porţie) sunt: lămâile, prunele, pepenii, afinele, merişorul,
fructul pasiunii, guava. Un conţinut mediu de fructoză (3–7 g/porţie) au:
zmeura, clementinele, murele, fragii, cireşele, grapefruitul, ananasul,
nectarinele, piersicile, portocalele, curmalele, papaya. Fructele cu conţinut
ridicat de fructoză (peste 7 g/porţie) sunt: curmalele, perele, strugurii,
mango, caisele şi smochinele. De menţionat conţinutul foarte ridicat de fructoză
al strugurilor (12,4 g), caiselor (16,5 g) şi smochinelor (23 g).
Datele
prezentate în acest scurt eseu sunt destinate unei revizuiri a cunoştinţelor medicale şi nutriţioniste.
(…) În încheiere, ţinând seama că mărul are un conţinut remarcabil în fructoză
(9,5 g/porţie), brandul Apple nu i-a fost de bun augur lui S. Jobs. De
asemenea, (…) consumul unui măr pe zi nu totdeauna goneşte doctorul din casă.
La unii chiar îl invită.