Nu
doar o dată, la rubrica „Jurnalul unui medic cosmopolit“, am publicat reflecţii
despre o situaţie dintr-un sistem medical, inclusiv din cel românesc, aşa cum
am făcut şi în articolul „Odiseea cardurilor“ (apărut în „Viaţa medicală“ nr.
32, din 9 august 2013, acum online pe site-ul ziarului). În replică, a fost
publicat articolul „Odiseea cardurilor:
adevăr şi aparenţe“ („Viaţa medicală“ nr. 34, din 23 august 2013) semnat de dr.
Rodica Tănăsescu, preşedinta în exerciţiu a Societăţii Naţionale de Medicina
Familiei (SNMF), care reprezintă opinia celor „peste 7.000 de membri“ şi
presupun că a fost conceput de biroul de presă al organizaţiei.
Deoarece în
articolul-replică se fac afirmaţii care nu corespund întru totul realităţii,
formulez, pentru buna informare a cititorilor, un răspuns în nume personal. Menţionez
că am fost, cu un timp în urmă, medic de familie în România şi preşedinta SNMF,
o asociaţie profesională la dezvoltarea şi consolidarea căreia am contribuit şi
căreia îi respect principiile.
În primul
rând, am constatat că articolul meu „Odiseea cardurilor“ nu a fost bine citit şi
citat (am considerat citat textul pus între ghilimele). Iată câteva exemple: • nu
am susţinut ca medicii de familie să distribuie carduri; ca să rămân în
spiritul metaforei din articolul-replică, nu este nicio ruşine pentru un
arhitect să facă mortarul, fie şi numai pentru a arăta celor din jur cum
trebuie făcut – important este să nu crape şi să nu se surpe construcţia • nu
am afirmat că „CNAS are dreptul să le ceară medicilor acest lucru“, ci am scris
că „deşi prin lege CNAS ar avea dreptul să le ceară acest lucru“ • nu regăsesc
în articolul meu fraza „ce se va întâmpla dacă vor fi forţaţi să distribuie
cardurile după ce s-au opus vehement şi cum va evolua relaţia cu Casa“; am
scris: „Şi ceea ce poate nu au luat în considerare societatea şi patronatul
medicilor de familie este ce se va întâmpla dacă până la urmă vor trebui să
distribuie acele carduri, cu toate că s-au opus cu vehemenţă, şi ce va însemna
acest lucru în relaţia pe mai departe cu Casa“ • comentariul despre
„inflexibilitate“, exemplificat cu referirea la reţetele electronice (care nu
fac subiectul articolului meu), răstălmăceşte înţelesul; eu am scris că
„Indiferent cine va distribui până la urmă cardurile, un lucru este sigur – toţi
cei implicaţi au avut de pierdut până acum timp, bani şi mai ales imagine. CNAS
şi-a manifestat încă o dată poziţia dictatorială şi de monopol, iar organizaţiile
medicilor de familie şi-au manifestat lipsa de flexibilitate“.
În al doilea rând, consider nefondate afirmaţiile
referitoare la SNMF de pe vremea când eram preşedintă: „SNMF este astăzi
departe de firava SNMF pe care a părăsit-o doamna doctor acum mulţi ani. Acum
deciziile nu se mai iau de un singur om şi reprezintă mii de medici de
familie“. O formulare elegantă şi mult mai aproape de adevăr ar fi fost că SNMF
era – pe vremea mea – altfel. Medicii
de familie erau reuniţi într-o organizaţie naţională, independentă juridic, cu
statut şi reguli de funcţionare; astăzi sunt câteva (SNMF, patronat, centre de
studii, societate academică). Structura organizatorică era mai simplă, în
comparaţie cu „societatea complexă“ de azi, pe care o descrie dna preşedintă,
dar cu toate acestea deciziile nu se luau „de un singur om“, ci în echipă şi în
consens, de către reprezentanţii filialelor judeţene, după consultarea
membrilor, la fel de mulţi ca şi azi.
Luând în considerare cele menţionate mai
sus, mă întreb care este scopul şi cum de a fost posibil ca ceea ce am scris cu
bune intenţii să fie atât de prost înţeles şi răstălmăcit, inclusiv cu citate
ce nu se regăsesc în text? Articolul pe care l-am publicat sper să deschidă
calea spre o platformă de dezbatere şi schimb de idei pentru părţile implicate
în dosarul cardurilor de sănătate, care să ajute la deblocarea unei situaţii
care nu este în folosul nimănui – nici al profesioniştilor, nici al autorităţilor
şi nici al cetăţenilor/pacienţilor.
Închei prin a spune că, oriunde m-aş afla, rămân
alături de idealurile medicinii de familie din România, la a cărei emancipare
mi-am adus contribuţia. De asemenea, îmi doresc ca medicii de familie români să
ajungă în cel mai scurt timp la nivelul de funcţionare şi apreciere de care se
bucură medicii de familie din vest (dintre care cei olandezi sunt un bun
exemplu) şi să dezvolte cel mai bun model de asistenţă medicală primară
raportat la situaţia din ţară. În acest spirit, voi continua să promovez
schimbul de idei şi să-mi exprim liber opiniile despre procesele din sistemele
medicale, în particular din asistenţa primară.
Schimbările
din oricare sistem sanitar solicită din partea tuturor celor implicaţi o bună
informare, deschidere spre dialog, negociere, asociere, lucru în echipă şi
compromis, atât în interesul de grup, cât şi în interesul general.
