După ce
speranțele de a vindeca diabetul de tip 1 prin transplant de
pancreas s-au spulberat, cercetarea în domeniu s-a axat pe două
direcții: transplantul de celule beta (proprii sau străine) și
crearea unui pancreas artificial,care,
în ultimii ani, a mai fost numit pancreas bionic. Cum toți bolnavii
cu diabet de tip 1 au capacitatea de a forma anticorpi anti-celule
beta – mecanism care se instituie de la debutul bolii – și cum
ei păstrează în memoria sistemului lor imun capacitatea de a o
face de câte ori organismul vine în contact cu celule beta,
transplantul acestora nu este posibil decât prin asocierea cu un
tratament imunosupresiv pentru întreaga durată a vieții, cu
dezavantajele și complicațiile lui.
Pancreasul
artificial derivă din pompa de insulină, care a fost substanțial
perfecționată în ultimii ani, și are trei componente: sistemul de
monitorizare continuă a glicemiei, sistemul de administrare a
insulinei și glucagonului și aplicația de telefon inteligent, care
face cele două sisteme să comunice între ele, pentru o continuă
adaptare a tratamentului administrat, fără participarea subiectului
la decizii.
Mai multe
companii concurează la realizarea pancreasului bionic, dar două
dintre ele se află în frunte, au ajuns în fazele finale de testare
și vor avea produsele lor aprobate pentru distribuție în perioada
2017–2018. Este vorba de compania Medtronic, cu prototipul MiniMed
670G și Beta Bionics cu varianta iLet. Cele două sisteme de
pancreas artificial sunt ambele cu circuit închis, adică sistemul
„învață” din primele ore de funcționare cum să citească
curbele de glicemie și cum să moduleze administrarea celor doi
agenți farmacologici astfel încât să mențină glicemia în
limite normale. Pentru început, pacientul trebuie să decidă
bolusurile de insulină necesare la fiecare prânz, dar și aceasta
devine o acțiune preluată de aparat, dacă prânzurile se
încadrează în limitele aportului de carbohidrați stabilit ca
mediu.
Sistemul are
mari avantaje, în special la copiii de vârstă mică, la care poate
institui un control mult mai bun al glicemiei decât cel prin
injecții multiple, mărind substanțial și gradul de confort.
Aceste criterii sunt de egală importanță la adulți și derivă
din suprimarea probelor repetate de sânge și al injectărilor
repetate. Pancreasul artificial controlează glicemia din cinci în
cinci minute, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptămână și
decide ce medicament trebuie administrat și în ce doză. În
studiile clinice deja completate, s-a dovedit că pancreasul bionic
ameliorează mult controlul glicemiei, eliminând practic episoadele
de hipoglicemie.
Dar sunt și
dezavantaje. În primul rând, sistemul este complex și tehnica de
instalare a monitorului de glucoză și a pompei nu e simplă și
cere antrenament. Rolul educatorilor de diabet este foarte mare și
este nevoie de mulți instructori. Apoi este costul mare al
achiziției (circa 6.000 de dolari), materialelor consumabile (circa
300 de dolari pe lună) și al medicației (insulină de tip uman,
produsă prin recombinare genetică și glucagon. Singurul tip de
glucagon existent în prezent trebuie schimbat zilnic în pompă și
fiecare fiolă costă între 100 și 200 de dolari).
De asemenea,
determinarea nivelului glucozei nu se face prin probe de sânge, ci
prin probe minuscule de lichid tisular subcutanat, în care
concentrația de glucoză este asemănătoare, dar nu identică cu
nivelurile plasmatice. În fine, s-a dovedit că este posibil ca în
software-ul pompei de insulină să se infiltreze un mesaj de hacker,
care poate induce malfuncția pompei, sau poate produce chiar un
atentat prin eliberarea unei cantități masive de insulină.
Cu toate
acestea, realizarea pancreasului artificial reprezintă un mare
progres și se așteaptă ca – odată intrat în practica curentă
– să sufere îmbunătățiri continue și să devină din ce în
ce mai accesibil.
