Medicina își schimbă fața, metodele de diagnostic și tratament
și nu mai puțin măsurile de prevenire a bolilor. Un cunoscut poet francez
definea medicina ca pe o profesie care se ocupă cu schimbarea denumirii
bolilor. Adevărul e că profesiunea noastră e într-o permanentă schimbare și,
după ce mi‑am petrecut mai mult de o jumătate de secol îngrijind pacienți,
percep foarte clar dimensiunile acestui fenomen spectaculos. Mă uit înapoi, la
data de 1 ianuarie 1961, acum 55 de ani, când am intrat pentru prima oară, ca
intern ATI, în sala de operație a Spitalului Brâncovenesc. Nu pot uita acele
momente de importanță crucială pentru viitorul meu profesional. Astăzi, când
fac bilanțul celor ce făceam atunci în sala de operație, ajung imediat la
concluzia că în afară de morfină, adrenalină și atropină, nimic din ce utilizam
și făceam nu se mai află în uz. Nici măcar intubația traheală nu se mai
practică așa cum fusesem învățat atunci, cu laringoscop ce primea curent
electric de la priza cea mai apropiată și cu sonde de cauciuc! Au dispărut
eterul, prometazina, largactilul și galamina. Până și succinilcolina, drogul de
bază în producerea relaxării musculare pentru intubație. Lista poate continua
la nesfârșit.
Amintesc toate acestea pentru a ajunge la un alt aspect al
medicinii moderne, acela că și maladiile fatale din zilele noastre nu mai au
aceeași pondere de altădată. Acum un secol, de pildă, infecțiile erau cauza
principală de deces în lumea occidentală. În prezent, bolile infecțioase
microbiene sunt tratate cu succes și decesele provocate de ele au devenit mult
mai rare. Dar celelalte două mari categorii de afecțiuni fatale – bolile
cardiovasculare și cele neoplazice – au rămas și ocupă primele două locuri în
lista cauzelor de mortalitate în lumea occidentală, chiar dacă, în ultimii zeci
de ani, proporția deceselor de cauză cardiacă scade simțitor. În același timp,
oarecum „compensator”, bolile neoplazice ocupă un loc din ce în ce mai central
printre cauzele de deces.
Dar aceste date vin în contradicție totală cu ceea ce se
întâmplă în acea parte a lumii în care sărăcia și promiscuitatea caracterizează
viața de toate zilele. Așa se explică fenomenul observat (și) în New York
Times, aproape incredibil pentru occidentali: în așa-zisa lume a treia (eu
aș numi-o a patra!), cancerul nu apare pe lista cauzelor importante de deces.
Iată o enumerare a bolilor fatale în Africa: SIDA, infecțiile tractului
respirator, diareea, malaria și accidentele vasculare cerebrale. Din 172 de
țări pentru care s-a realizat o statistică a numărului de neoplazii la 100.000
de locuitori, pe ultimele 50 de locuri se găsesc, aproape în exclusivitate,
țări africane. Un cititor neavizat își poate închipui că modul de viață în
aceste țări suprapopulate, în care nivelul de trai e extrem de scăzut în
comparație cu cel pe care noi îl numim „occidental“ sau „dezvoltat“ previne
acele modificări ale organismului care produc apariția maladiei canceroase.
Oare clima, modul de alimentare, activitatea fizică să fie responsabile de
acest fenomen? Nimic mai puțin adevărat!
O succintă privire asupra statisticilor de longevitate pe întreg
mapamondul oferă o imagine sumbră privitor la ceea ce se întâmplă în zilele
noastre în țările în care lipsa de elemente vitale pentru existență a devenit
de mult timp perenă. Pe această listă, ultimele 30 de locuri sunt ocupate în
exclusivitate de țări africane, iar media longevității în aceste țări e sub 60
de ani, față de o medie de peste 80 de ani în Europa și pe continentul
nord-american. Pe lista țărilor clasificate în funcție de produsul intern brut
pe cap de locuitor, ultimele 16 sunt toate din Africa și venitul anual pe cap
de locuitor în acea parte a lumii e mai mic de 1.700 de dolari (în vreme ce, în
majoritatea țărilor dezvoltate, PIB depășește 35.000 de dolari anual).
Datele de mai sus conduc, toate, spre aceeași concluzie tristă:
dat fiind că boala canceroasă e apanajul vârstei înaintate în vasta majoritate
a cazurilor, populația țărilor subdezvoltate pur și simplu nu ajunge la acea
vârstă în care cancerul devine o cauză importantă (dacă nu cea mai importantă)
de deces. În țările dezvoltate economic, neoplaziile sunt responsabile de mai
mult de 50% din decesele peste vârsta de 65 de ani. Socoteala devine deci
foarte simplă: întrucât imensa majoritate a locuitorilor țărilor subdezvoltate
nu ating această vârstă, cancerul e o maladie relativ rară pe acele meleaguri.
Știu cum ar reacționa la aceste date individul condus de un
puternic cinism. Pentru ce e nevoie de a te lupta să ajungi la o vârstă
înaintată, dacă ceea ce te așteaptă e o suferință de durată și fără leac? Dar
lucrurile stau complet altfel și ele sunt cunoscute nu numai de noi, medicii,
ci de întreaga opinie publică. A-ți prelungi viața e un deziderat universal,
care merge mână în mână cu dorința unei existențe decente și fără lipsuri.
Lumea de azi dorește să trăiască mai mult, dar în condiții în care viața merită
să fie trăită, sau ceea ce americanii numesc quality of life. Iar
menirea noastră, a medicilor, e de a oferi individului șansa de a trăi mai mult,
o viață fără suferință, fără dureri și fără limitarea activității zilnice. Cu
alte cuvinte, viața merită să fie trăită și orice măsură care poate prelungi
viața trebuie să-și găsească locul în arsenalul terapeutic al vremii noastre.
Dar mai există un aspect ce nu poate fi minimalizat. În ciuda a
ceea ce predomină în subconștientul omului, și anume că boala neoplazică
reprezintă un verdict necruțător și fără speranță, datele statistice indică o
realitate complet diferită. Iată câteva din cele ce se desprind din literatura
de specialitate. În neoplasmul gastric, una din cele mai necruțătoare
localizări, supraviețuirea la cinci ani e de peste 20%; același parametru se
ridică la 72% în neoplasmul de sân stadiul III și la 86% în cazul neoplasmului
de corp uterin. În același timp, datele statistice din ultimii 40 de ani indică
o permanentă creștere a proporției de supraviețuitori. Iată evoluția
supraviețuirii la cinci ani în câteva forme de boală: plămân de la 12 la 20%,
prostată de la 67 la 99% (!), leucemie de la 34 la 61%.
Am mai avut ocazia să rememorez, la această rubrică, aspecte din
viața mea de tânăr medic ATI, cei nouă ani petrecuți în Institutul Oncologic
București. În acea perioadă, panica produsă de cancer împiedica personalul
medical să aducă la cunoștința pacientului adevăratul diagnostic. Pacientul se
externa cu convingerea că suferea de orice boală, numai de cancer nu! Această
realitate s-a schimbat în mod simțitor în ultimele decenii. Frica de boala
necruțătoare și de sfârșitul imediat și iminent a fost treptat înlocuită de
speranța oferită de noile tratamente și mai ales de depistarea precoce a
neoplaziilor, oferind pacientului șansa de a fi tratat din vreme și cu
rezultate mai mult decât satisfăcătoare. E de ajuns ca fiecare individ să privească
în jurul său și să descopere prieteni, cunoscuți sau membri ai familiei,
supraviețuitori timp de ani de zile ai unei maladii neoplazice considerate
incurabile în urmă cu numai câțiva zeci de ani.
O concluzie care poate fi trasă privește datoria societății de a
îmbunătăți continuu și semnificativ calitatea vieții individului, de o manieră
care să permită fiecăruia să viseze și să tindă spre o viață lungă, demnă și
lipsită de suferință. Un prim mijloc de a ajunge la acest deziderat e creșterea
semnificativă a procentului din PIB alocat sănătății. Acest deziderat, bazat pe
un parametru obiectiv, trebuie să stea la baza politicii de sănătate a oricărei
țări. Formula e simplă: o viață decentă, într-un mediu propice din punct de
vedere al nivelului de trai și cu certitudinea existenței unui sistem care să
ofere un tratament adecvat fiecărui individ, iată chezășia longevității
dublată de satisfacția de a trăi.
Educația trebuie să-și găsească drumul spre toate păturile
societății. Așa-zisul „om de rând“ are dreptul de a fi informat de tot ce se
întâmplă în lumea mare în legătură cu sănătatea publică. Prevenirea bolilor
cronice – cancerul printre ele – trebuie să ocupe un loc important în procesul
de educație a publicului, cu scopul de a încuraja și facilita accesul la
mijloacele de diagnostic precoce și în felul acesta de a îmbunătăți șansele
pacientului de a se vindeca. Pentru că azi se poate vorbi, fără a exagera, de
vindecare în cazul unor boli considerate, pe vremuri, în cel mai bun caz
cronice. Maladia neoplazică, în multe situații, se încadrează în această
categorie, de boli vindecabile!
Obligația noastră e să nu ignorăm ceea ce se întâmplă în
așa-zisă „lume a treia“. Imensa majoritate a deceselor în acea parte a lumii
poate fi prevenită cu un minimum de investiții. E inadmisibil ca diareea să
reprezinte cauza de moarte numărul unu la copiii din Africa Subsahariană.
Malaria poate fi eradicată fără a cheltui uriașe sume de bani. Biblia conține
un citat care susține că săracii orașului tău sunt mai importanți decât toți
ceilalți aflați în nevoi. Sau, cum se spune, cămașa ți-e mai aproape de corp!
Cu toate acestea, se pot găsi resurse pentru a-i ajuta și pe cei aflați mai
departe, dar în nevoi mai acute și mai grave. Multe depind de mentalitate, dar
mentalitatea e un factor ce poate fi modificat. Nu tot ce e greu e imposibil!
|
 „În
regiunile sărace ale globului, cancerul nu este prezent pe lista principalelor
cauze de deces.“
(George Johnson, în New York Times, decembrie 2015)
|
