Newsflash

Parbrizul și oglinda retrovizoare

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - iul. 20 2016
Parbrizul și oglinda retrovizoare
 Din discuțiile purtate cu mai mulți colegi de breaslă, am înțeles că personalitatea lui Amos Oz, scriitor israelian și candidat peren la Premiul Nobel pentru literatură este cunoscută multora în România. De aceea, nu voi insista asupra prezentării celui care e socotit azi cel mai de succes scriitor israelian in viață. Voi menționa doar că citatul alăturat pare a nu-i aparține, el apărând în ultimul volum al scriitorului, în care însuși Oz mărturisește ignoranța sa cu privire la adevărata origine a acestei interesante afirmații. Oz folosește fraza pentru a consolida teza după care nicio ființă umană nu poate avansa, nici ca individ și nici ca națiune, fără a avea în permanență atenția îndreptată spre trecut. Trecutul reprezintă baza de la care pornește orice inițiativă, iar fără trecut orice idee nouă poate fi respinsă, fie pentru că se dovedește a nu fi nouă, fie pentru că e construită pe un foarte șubred teren al argumentelor. Așa cum spunea un foarte apropiat confrate de breaslă, atunci când dorea să ironizeze tendința unora de a transforma fiecare noțiune veche într-una originală: „El primul și înaintea lui mulți alții“.
Simt nevoia să iau o distanță critică față de acea parte a frazei lui Oz care se referă la „parbrizul mat“. În ochii mei, interesul inițial în spatele oricărui proiect de cercetare își are originea în viziunea largă și corectă a celor ce urmează să se întâmple, adică o viziune bazată pe ceea ce cercetătorul vede prin „parbrizul“ transparent și nicidecum mat. Doar o privire atentă asupra ceea ce se întâmplă în jurul tău și probabilitățile evoluției unei situații într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat poate conduce la o concluzie veridică și demnă de urmat.
     Un exemplu care-mi vine în minte e saga virusului Zika. Acest agent patogen a fost izolat pentru prima oară în urmă cu aproape 70 de ani, dar importanța sa a rămas izolată vreme de decenii în pădurile virgine ale Ugandei, undeva în Africa. Deși prezența sa fusese corelată cu diverse stări patologice, cum ar fi așa-zisa febră galbenă sau encefalita japoneză, interesul științific provocat de existența acestui virus a rămas la un nivel foarte scăzut, insuficient pentru a produce cercetări importante, în scopul eradicării și prevenirii efectelor sale nocive. Dar iată că, în urmă cu aproximativ un an, o privire prin „parbrizul“ transparent a depistat cu ușurință elemente noi legate de infecția produsă de Zika, mai ales legate de influența nefastă asupra fătului. Din acel moment, a fost nevoie de o întoarcere la trecut, de o privire foarte atentă prin „oglinzile retrovizoare“, pentru a înțelege originea agentului infectant și de aici până la puzderia de proiecte de cercetare puse în aplicare în prezent (inclusiv încercările de a pune la punct un vaccin eficace) nu a fost decât un pas.
Medicina a recunoscut dintotdeauna importanța și meritul înaintașilor, deschizătorilor de drumuri, creatorilor de noi domenii, celor care au reușit, în trecut, să influențeze evoluția pozitivă a diverselor domenii de specialitate și a căror contribuție a fost și a rămas esențială pentru generațiile următoare de clinicieni și cercetători. Aș dori să mă refer aici la un exemplu din domeniul specialității mele. E vorba de celebrul chirurg și anatomist român Thoma Ionescu. Printre altele, el e recunoscut ca părintele rahianesteziei înalte. În anul 1908, Ionescu și asistentul său, Amza Jianu (pe care l-am cunoscut personal în anii ʼ50 ai secolului trecut) au prezentat ideea rahianesteziei pentru chirurgia cervicală, iar ulterior profesorul a demonstrat aplicabilitatea ideii la Clinca Mayo din Statele Unite, utilizând metoda pentru o intervenție pe tiroidă. În teorie, ideea rahianesteziei înalte pare mai mult decât periculoasă, iar motivul e clar: efectul paralizant asupra musculaturii respiratorii. Dar, pentru prima oară în istoria medicinii (spun pentru prima oară pentru că nu am găsit în literatură date anterioare), a fost enunțată și demonstrată ideea folosirii poziției pacientului pe masa de operație pentru a împiedica efectele negative ale stovainei hipobarice. Mulți ani mai târziu, diverși clinicieni au preluat ideea originală și au modificat tehnica pozițională în cazul utilizării în rahianestezie a substanțelor anestezice hiperbare.
 Aparent, lucrurile sunt simple și de la sine înțeles. Doar că problemele de personalitate, existente sub forma sindromului de „hiperego“, împiedică mulți clinicieni și cercetători de a se reîntoarce la izvoarele ideii originale și fac abstracție de ce s-a întreprins și demonstrat înaintea lor. Și aici ne lovim de inerentele greutăți de depistare a unor situații de ignorare a trecutului. Nu mă refer la bine-cunoscuta vină penală, aceea a plagiatului unei lucrări sau cercetări – în prezent, există metode de a descoperi „furturi“ nu de lucrări întregi, ci chiar de doar câteva fraze copiate dintr-un articol și reproduse într-o nouă lucrare, „uitând“ a menționa sursa inițială. Dificultatea e produsă de simplul fapt că o idee poate fi copiată, readusă în laborator sau reprodusă clinic, iar articolul care cuprinde rezultatele (indiferent dacă ele infirmă sau confirmă pe cele anterioare) nu pomenește faptul că ideea care a stat la baza lucrării nu e deloc originală, ci a fost folosită deja în trecut. Această situație are mari șanse de a trece neobservată. De aceea, nimeni nu poate măcar estima magnitudinea problemei, dar fiecare editor de jurnal medical cunoaște fenomenul, îl acceptă ca atare și singura rezolvare (ipotetică) e ca unul din cititorii noii lucrări să cunoască istoria ideii și să aducă la cunoștința redacției faptul reprobabil. În acest gen de situații, „oglinda retrovizoare“ nu funcționează.
     Dar nu întotdeauna faptele se petrec într-un cadru cu nuanțe negative. Nu o dată, cercetătorul sau clinicianul se află în fața unei idei pe care o consideră originală și singura metodă la dispoziție pentru a depista lucrări anterioare pe aceeași temă e căutarea cu ajutorul „motoarelor“ aflate la îndemâna tuturor. Și aici survine o nouă dificultate. După cum se știe, nu tot ce se publică apare și în rețelele de internet. Bariera de limbă e crucială în acest caz, iar articole publicate într-o limbă „periferică“ nu se bucură de includere pe lista electronică a lucrărilor cu același subiect, ci rămân complet ignorate de imensa majoritate a celor ce activează în același domeniu. Ba, mai mult, din motive nu întotdeauna obiective, responsabilii de „motoare“ electronice refuză să recunoască anumite publicații științifice, chiar când acestea publică articole în limbi de circulație internațională.
     Întrebarea care necesită un răspuns logic e cea care se referă la posibila sau probabila daună produsă de ignorarea unor lucrări cu subiect foarte asemănător, dacă nu identic. În ochii mei, principalul personaj afectat este însuși autorul noului articol. Neputința sa (sau lipsa de dorință) de a ajunge la lucrări anterior publicate pe aceeași temă îl împiedică să-și valideze rezultatele sau din contră, să dispute rezultate diferite, încercând să-și apere „cauza“, apelând la argumente solide și ușor de susținut.
     Literatura medicală cunoaște nenumărate situații în care o lucrare infirmă rezultate anterioare (sau nu reușește să confirme) pe aceeași temă. Rezultatele contradictorii au darul de a crea un cadru propice de discuții, dar mai ales au ca efect impulsul de a continua cercetările și de a ajunge la adevărul științific. Uneori, e nevoie de grupe mai mari de pacienți, alteori lipsa de omogenitate a grupului cercetat produce rezultate greu de confirmat de alții. Ceea ce înseamnă că publicul cititor, clinicieni și cercetători, va fi afectat de lipsa posibilității de a compara rezultatele obținute cu cele publicate anterior. Concluzia ce se desprinde e că absolut orice rezultat al oricărei cercetări trebuie pus sub semnul întrebării, până ce e validat prin cercetări ulterioare.
     Cunosc acest impuls instinctiv, de a accepta concluziile unor lucrări care vin să confirme impresii și senzații anterioare, și ușurința cu care aceste rezultate sunt adoptate și chiar puse în aplicare, fără a aștepta confirmarea lor prin publicații ulterioare. Clinicianul ce sălășluiește în fiecare din noi caută cu fervoare metode de îmbunătățire a prognosticului pacientului său și orice rezultat încurajator al unei lucrări publicate are șanse de a fi transferat din paginile revistei la patul pacientului. Dar „oglinda retrovizoare“ propusă de Amos Oz capătă aici o importanță greu de minimalizat. Ea trebuie să ajute clinicianul să găsească rezultate deja publicate, studii care au plecat de la aceeași idee, dar care au urmat un protocol diferit, iar faza următoare constă în analiza profundă și obiectivă a tuturor datelor publicate și obținerea de concluzii bazate pe fapte și nu pe impresii.
     Sunt conștient de greutățile ce se ivesc în calea punerii în practică a acestui mecanism. Dar avem o obligație supremă, de a ajuta pacientul aflat în grija noastră și, în primul rând, de a respecta principiul hipocratic de a nu face rău înainte de a face bine. De aceea, mi-aș permite, cu toată modestia necesară, să modific fraza lui Amos Oz și s-o refac într-un mod care să reflecte foarte des, importanța oglinzii retrovizoare, menționând că și ceea ce se observă prin parbriz posedă o importanță demnă, de luat în considerare.
 

„Viața este ca o mașină cu parbriz mat. Nu te poți ghida decât după ce se reflectă în oglinzile retrovizoare. Așa ne este destinat tuturor să conducem.“
(Amos Oz, n. 1939)

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe