Numai mediciniștii știu cum e să
te trezești înaintea deșteptătorului ca să ajungi la cardiologie
la Fundeni, să treci prin filtrul memoriei mii de pagini, tonele de
energizant sau cafea să nu lipsească de pe listă, iar produsele de
patiserie să însemne prânzul din metrou în drum spre un al
treilea curs. Toată munca din anii facultății culminează cu un
examen dificil, dar care aduce o clipă de fericire nemărginită:
rezidențiatul. Nota obținută poate să spună totul sau nimic
despre candidat și cât s-a pregătit. Dar, dacă ratezi această
probă, pregătește-te să fii un proaspăt șomer cu șase ani de
facultate.
„Vreau
doar să dorm”
Duminică, 20 noiembrie. Este ziua
cea mare pentru cei peste 6.000 de mediciniști care au de susținut
concursul. Au la dispoziție patru ore să demonstreze că merită să
poarte mai departe halatul alb. Concursul se desfășoară în
centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Iași, Craiova,
Târgu Mureș și Timișoara. 6.091 de candidați s-au înscris la
concurs pentru cele 3.843 de locuri și posturi (3.381 de locuri și
462 de posturi) disponibile la nivel național. Aproape o treime dau
examenul în Capitală.
La sfârșit de săptămână,
Bucureștiul e atipic de liniștit. Asta până când ajungi în zona
Eroilor, unde e și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol
Davila”. Hărmălaie, presă, cameramani, taxiuri care vin și
pleacă. Mai sunt zece minute până la ora 8, când porțile se vor
deschide.. Până atunci, fiecare face ce poate să se
descotorosească de emoții. Șansele sunt discutabile. „Eu dacă
mă gândesc la examen, mai rău îmi fac.” „Vreau să scaap!”
„Eu vreau doar să dorm. N-am mai dormit bine de trei luni.”
Vântul care bate în toate direcțiile aduce și readuce teama și
emoțiile concursului. „Mai bine că am venit. Altfel, m-aș fi
gândit: băi, dacă luam?”
Caută
să înțelegi
Părerile în legătură cu perioada
de pregătire diferă în rândul tinerilor. „Trebuie să înveți
cu simț de răspundere pentru examenele din timpul facultății.
Curara e anestezic și dacă o înveți în anul I și dacă o
înveți după absolvire. De învățat m-am apucat în anul 6, n-am
avut de ales. Cartea s-a scos abia prin ianuarie anul acesta. Am
răsfoit, am citit, iar pe final am accelerat ritmul. Baza formată
în timpul facultății m-a ajutat să nu pornesc de la zero”, îmi
mărturisește o tânără care e însoțită de soț. Îmi atrage
atenția și verigheta de pe deget. O întreb ce planuri are.
„Cardiologie îmi doresc, chiar dacă a crescut durata
rezidențiatului la șase ani. Nu am luat în calcul plecarea în
afară. Am prieteni și familie aici.”
Când te pregătești pentru acest
examen realizezi, mai mult ca niciodată, că învățatul și
gânditul nu sunt unul și același lucru. „Știu persoane care
vor să se apuce de învățat din anul patru. Cred că logica face
diferența, modul cum îți însușești și organizezi materia în
cap. Caută să înțelegi”, spune un tânăr care își verifică
ceasul la minut.
„V-ați luat buletinele, da?”,
„Ai grijă la adevărat și fals!”, se aud sfaturi binevoitoare,
la doi pași distanță. Chipurile transmit nerăbdare, teamă,
nesiguranță. „Dacă nu iau acum, la cât am învățat, va trebui
să învăț de trei ori mai mult. Nu știu cum o să fac asta.” La
polul opus, sunt cei care se încurajează pe sine și pe ceilalți.
„Nu prea ai emoții, nu?”, „N-are rost să te panichezi, să te
consumi fără folos.” Sunt unii care nici pe ultima sută de metri
nu renunță la materialul de studiu, poate-poate mai e loc pentru o
informație. Aproape de intrare, o fată trage cu jind dintr-o
țigară, încercând, parcă, să elimine odată cu fumul, toate
emoțiile și stresul. Buzele îi emit dezordonat niște cuvinte, pe
care le înțeleg abia după ce arunc o privire pe foile din mâna
ei: gastrectomia totală (adică scoaterea întregului stomac),
contraindicații chirurgicale.
La ora 9, n-a mai rămas picior de om
străin în interiorul facultății de medicină. Echipa de la pază
s-a asigurat că nu e nimeni care să perturbe desfășurarea fără
incidente a examenului. În urma legitimării în fața șefului de
sală cu buletinul/cartea de identitate sau pașaportul, candidații
au putut intra în sala în care au fost repartizați. Sunt pe cont
propriu de acum. Afară rămân cei veniți să le acorde sprijin
moral. Familie, prieteni, cunoștințe așteptau cu sufletele la gură
să îi felicite, să primească o veste bună. În ciuda frigului de
afară, nici nu se gândesc să plece. „Stau aici până când
termină, durează patru ore corectarea. Am și eu emoții, dar mă
gândesc la ea. Trebuie să aștepte 94 de persoane înaintea ei până
la rezultat și îmi trece”, îmi mărturisește o mămică.
Un
loc e al meu sigur
Deși par suficiente pentru 200 de
întrebări, cele patru ore de foc par să zboare când te afli pe
scaun, cu foaia de concurs în față. Corectura grilelor se va face
în mod electronic prin scanare, în prezența autorului și a doi
candidați din aceeași sală. Aceștia sunt nominalizați în
procesul-verbal al sălii pe care, ulterior, semnează.
„Momentul în care îți sunt
scanate răspunsurile fix în față și știi că toate privirile
sunt ațintite asupra ta, când simți un întreg amfiteatru că
respiră la unison cu tine și inima bate atât de puternic încât
ar vrea să-ți părăsească trupul. Te rogi și aștepți
rezultatul. Ce poți să faci? Mi se tăiau picioarele și dintr-o
dată am auzit un număr din trei cifre. Gata, s-a terminat!”,
spune Violeta. Abia acum la final, emoțiile ei s-au transformat în
bucurie. Nu știe încă ce specialitate să își aleagă, oscilează
între ATI și ginecologie, dar „un loc e al meu sigur”. E puțin
dezamăgită de felul în care au fost realizate unele capitole. Nici
acum nu s-a renunțat la tabele, cifre și valori pe care nici
medicii nu le țin minte. Vrea să profeseze în România, dar nu a
exclus niciodată posibilitatea de a pleca în afară.
Pe Carmen e suficient să o asculți
cu câtă însuflețire vorbește despre medicină, să te convingă
că atunci când crezi cu adevărat în visul tău, nu există
„imposibil”. A luat o notă mare. Cele 818 puncte îi vor permite
să își aleagă ce visează și nu „ce a mai rămas”. Vrea
radiologie și imagistică medicală. Și Alina Cimpoieru a terminat
medicină generală. Își dorește să poarte în buzunarul
halatului parafa de ATI-ist. După cinci luni de învățat, acum se
poate lăuda cu punctajul 830. „Exceptând pauza de o săptămână
de la licență și câteva zile cu balul, cu absolvirea, de la 1
iulie până în noiembrie am învățat non-stop.”
În cele câteva minute de pauză
dintre dat gata grilele și corectură, candidații ieșiți în
curtea facultății pentru o gură de aer și pentru o doză de
optimism din partea susținătorilor își spun părerile în
legătură cu nivelul de dificultate. Unora, întrebările le-au dat
de furcă, altora li s-au părut accesibile. N-au prea mult timp la
dispoziție pentru că trebuie să revină în sală, la corectarea
grilelor. Cei mai mulți răsuflă ușurați chiar înainte să afle
punctajul, ca atunci când te eliberezi de o mare grijă. Au trecut
examenul maturității lor, dar nu trebuie să uite că examenul cu
adevărat important de abia acum începe: cel din fața pacientului.
Pe acesta îl vor susține în fiecare zi.