Liana Nedescu este studentă la UMF „Carol Davila“ în anul
VI.
În acest număr povesteşte ce a învăţat de la sistemul de învăţământ
medical din Austria în luna pe care a petrecut-o anul acesta în camera de gardă
din AKH, Viena. Acum, Liana este în Boston, cu o bursă de cercetare acordată de
Guvernul României. (S. V.)
Soarele apune în depărtare, iar eu şi câţiva
medicinişti austrieci savurăm cu un surâs ultimele raze ale începutului de
toamnă. Într-un amestec hazliu de germană şi engleză, ne împărtăşim impresiile
despre ziua care tocmai a trecut în departamentul de urgenţă. Pe terasa de la
etajul 13 al AKH (Spitalul General din Viena) timpul pare oprit – doar lumina
ce păleşte încet îmi aduce aminte că aceasta este ultima mea seară aici. Mă uit
cu nostalgie peste Viena ce mi se întinde în faţa ochilor – Stephansdom, Altes
AKH, Votifkirche, Hofburg – toate sunt locuri pe lângă care m-am plimbat cu
fascinaţie şi drag în ultima lună.
Fără excepţie, toţi colegii mei sunt din
Austria – ne-am împrietenit neaşteptat de repede în luna petrecută împreună la
departamentul de urgenţă al AKH. Nopţile de gardă nedormite şi ieşirile dese în
cafenelele frumoase din Viena ne-au apropiat rapid. Ei tocmai au terminat ceea
ce se numeşte Farmulatur – adică
practica de vară. În învăţământul medical austriac, studenţii trebuie să facă, începând
din anul II, un total de patru luni de practică în departamente de chirurgie,
medicină internă, medicină de laborator, anatomie patologică şi medicină de
urgenţă. Acum, toţi prietenii mei de aici au un aer nostalgic – ceva frumos se
termină azi.
Allgemeines
Krankenhaus der Stadt Wien
AKH are 21 de etaje, încorporează Facultatea
de Medicină din Capitala austriacă şi este cel mai mare spital din Europa. Când
am păşit pentru prima oară pe holurile de aproximativ zece metri lăţime ale
spitalului, am crezut că trebuie să fi greşit adresa. Ce altceva aş fi putut gândi
atunci când am văzut că la intrare există o pizzerie, un supermarket, o florărie,
o bancă, ba chiar şi o poştă?
În luna petrecută aici am înţeles însă că
toate acestea sunt mai degrabă necesare. Performanţele deosebite şi calitatea
serviciilor medicale din AKH se datorează, în parte, confortului pe care
spitalul îl oferă angajaţilor şi pacienţilor săi.
Studenţi fără
frontiere
Acum câteva luni, am aflat întâmplător de
programul Medizinstudenten ohne Grenzen (Medicinişti
fără frontiere) organizat de Lions Club,
o asociaţie internaţională non-profit. ONG-ul îşi propune să aducă anual câte
trei studenţi de la fiecare facultate din sud-estul Europei la practica de vară
în centrele universitare din Austria – Viena, Innsbruck, Graz şi Salzburg.
Organizatorii oferă tuturor participanţilor cazare şi bani de buzunar pentru o
lună, iar transportul trebuie plătit de studentul acceptat în program.
Mediciniştii aplică la acest internship prin intermediul facultăţii
lor, pe baza parteneriatelor interuniversitare preexistente. Cei de la Lions Club au grijă să repartizeze
studenţii într-un anumit departament, în funcţie de dorinţele acestora. Anul
acesta am avut norocul să mă număr printre cei acceptaţi şi aşa am ajuns aici.
Faptul că toată această acţiune este
voluntară, iar membrii Lions Club
lucrează benevol m-a făcut să mă gândesc la ceea ce contează cu adevărat.
Dincolo de informaţiile medicale pe care le-am aflat aici, cel mai puternic
lucru care mi-a rămas în minte este hotărârea mea de a nu uita niciodată, ca măcar
din când în când, să fac ceva total dezinteresat pentru cei din jurul meu.
Cum e să fii student
la medicină în Austria?
Aici, studenţii sunt încurajaţi să desfăşoare
cât mai multă activitate practică în timpul stagiului de vară. Ei scriu foile
de observaţie, recoltează analizele şi fac prima anamneză a pacientului. De
multe ori, sunt singuri cu bolnavul, aşa că trebuie să adopte o atitudine cât
mai profesională şi să fie stăpâni pe cunoştinţele lor. În plus, aici, medicii îşi
găsesc întotdeauna timp să ne explice nouă, studenţilor, demersul diagnostic pe
care îl întreprind.
Într-o lună, am văzut o patologie extrem de
variată, am pus numeroase branule şi am învăţat să efectuez o mulţime de
proceduri. Noaptea în gardă, când nu mai aveam pacienţi nou-veniţi, ne făceam
unul altuia ecografii şi învăţăm să le interpretăm.
Înapoi pe acoperiş În vreme ce
soarele apune peste cele două turnuri ale AKH, nostalgia începe să pălească –
mai e o noapte de stat în Viena. Ne strângem lucrurile şi ne îndreptăm spre
departamentul de gardă, pentru a mai vedea câţiva pacienţi, înainte să ne plimbăm
din nou într-unul dintre cele mai vii oraşe din lume. În puţin timp, voi fi într-un
laborator, peste ocean, şi-mi vor rămâne de aici câteva amintiri şi gânduri
importante. Dar asta e altă poveste…
