La 1 ianuarie 2011 a început aplicarea
Legii nr. 263/decembrie 2010, noua lege a pensiilor. Pensia de boală/invaliditate
se acordă numai persoanelor care au lucrat şi au plătit la fondul de
pensii/asigurări sociale, cu excepţia pacienţilor cu boli profesionale, sechele
după accidente de muncă, SIDA, schizofrenie sau cancer. Pensia variază în funcţie
de anii lucraţi şi de salariul obţinut.
Legea nr. 263 a produs multe nelămuriri şi
nemulţumiri. De exemplu, un pacient de 52 ani, cu diabet zaharat
insulino-dependent, cu insuficienţă renală pentru care este tratat cu dializă
cronică, nu se poate pensiona de boală dacă nu a lucrat cel puţin 22 de ani.
Dar un om sănătos se poate pensiona la 65 ani, cu 15 ani vechime în muncă. Cum îl
ajută societatea pe acel pacient diabetic, care a lucrat şi cotizat 18 ani? Le
plângem de milă celor infectaţi cu HIV şi putem să-i pensionăm cu o zi lucrată.
Dar cei cu tuberculoză nu mai au acest drept, în condiţiile în care România
este în continuare pe primul loc în Europa ca incidenţă a tuberculozei (şi ca
număr de fumători).
Ce-i drept, a scăzut foarte mult numărul pacienţilor care au cerut pensionarea
de invaliditate, din cauză că nu au destui ani vechime în muncă. Au dispărut şi
miile de cereri de pensie de invaliditate din străinătate, restante din 2005.
La nivelul Bucureştiului, remarcăm o scădere cu aproape 28,6% a cazurilor noi
de pensionare de boală, faţă de 2010 (3.251 faţă de 4.556). Se observă o creştere
de 11% a numărului cazurilor grave, pacienţi pensionaţi cu gradul I. A scăzut
cu 24% numărul pacienţilor care nu puteau să lucreze deloc (capacitatea de muncă
total pierdută), pensionaţi cu gradul II. A scăzut cu 22% numărul pacienţilor
care nu puteau să lucreze decât patru ore (capacitatea de muncă jumătate
pierdută), pensionaţi cu gradul III. Atragem atenţia că foarte mulţi oameni
bolnavi lucrează încă, ceea ce nu este neapărat un lucru rău, dar îi expune la
complicaţii ale afecţiunilor deja prezente. Dovada este faptul că vin mulţi
pacienţi să se pensioneze în ultimele stadii de boală, cu o speranţă de viaţă
de câteva luni. 11,5% din cei pensionaţi au decedat înainte să primească prima
pensie.
A crescut foarte mult numărul cazurilor de
cancer, fiind prima cauză de invaliditate în Bucureşti, urmată de bolile
neurologice (în special hernii de disc, operate la pacienţi între 18 şi 30
ani!), boli psihice şi boli cardiovasculare. Această tendinţă se menţine din
2007 încoace.
Tragem un semnal de alarmă – în toate ţările
dezvoltate ale Europei, pe primul loc la pensionare sunt bolile
musculo-articulare. Suntem prima ţară în Europa ca incidenţă a cancerului, de
plămân la bărbat şi de sân la femeie. În SUA s-a obţinut o scădere constantă a
incidenţei şi deceselor din 1990 încoace, prin programe de depistare precoce şi
tratament rapid. Această situaţie în România datează de câţiva ani şi se va înrăutăţi
dacă nu vom lua măsuri drastice contra fumatului, consumului de alcool şi
chimicalelor din alimentaţie. Ar trebui să se înfiinţeze magazine speciale
pentru ţigări şi alcool, asa cum sunt în multe ţări civilizate. Nu ca la noi,
unde se pot cumpăra la orice benzinărie, supermarket, chioşc de pe stradă,
chiar lângă şcoli. Statului român nu îi convine să scadă consumul de tutun şi
alcool, pentru că astfel scad taxele care intră direct la bugetul de stat. Dar
creşterea cheltuielilor de sănătate generate de consumul de tutun şi alcool,
mult mai mare decât aceste taxe, nu a fost observată de niciun economist? Dar
grija pentru sănătatea cetăţenilor unde este? 30% din bărbaţii acestei ţări, o
mare parte a forţei de muncă, sunt principalii consumatori, fapt care creşte
direct numărul de îmbolnăviri/incidenţa afecţiunilor grave – cancer, ciroză.
Există legi în privinţa fumatului la locul de muncă şi în spaţii publice (restaurante),
dar nu se aplică. România este a patra ţară din lume ca număr de fumători.
Medicii ar trebui să fie primii care renunţă la ţigări. Vedem încă medici care
fumează în cabinet, iar la orice conferinţă sau congres colegii se înghesuie în
pauze să fumeze. Ce exemplu dăm pacienţilor? Ce grijă avem de sănătatea noastră?
Şi aşa avem prea mult stres cu toată legislaţia care se schimbă de la an la an şi
cu condiţiile de viaţă. Din păcate, noi, medicii de expertiză medicală, vedem şi
foarte mulţi colegi medici afectaţi de cancer, pe lângă accidentele vasculare,
care ar trebui sa fie declarate boală profesională. Colegiul Medicilor din
Marea Britanie a făcut, din proprie iniţiativă, în urmă cu câţiva ani,
statistici privind relaţia dintre sănătatea medicilor şi fumat. Poate ar fi
bine ca şi Colegiul Medicilor din România să facă astfel de studii.
Nu
există o comunicare între Ministerul Muncii şi cel al Sănătăţii, între Casa de
Pensii şi Casa de Asigurări de Sănătate, de aceea nu există încă statistici
referitoare la impactul economic al cazurilor de îmbolnăviri prin boli cronice,
prevenibile.
Conform paginii de internet a Ministerului
Muncii, faţă de cei 903.000 în 2010,
în decembrie 2011 avem 822.900 de pensionari de boală înregistraţi la casele de
pensii, deci o scădere de 8,84%, efectiv,
cu 80.100 mai puţini pensionari de invaliditate.
Care ar putea fi cauza acestei schimbări
majore?
Aceste date ar putea fi accesibile oricăruia din doctorii implicaţi, în acest
secol al tehnologiei, prin implementarea unui simplu program de evidenţă a
dosarelor. Mulţi pacienţi au murit. S-ar putea lua în considerare şi cei trecuţi
la pensie de limită de vârstă. Să zicem că nu suntem singurii în Europa care nu
s-au organizat, dar noi, cel puţin, nu ne permitem să pierdem mulţi bani din
neglijenţă. Adevărul este că programul de informatizare al casei de pensii, plătit
de Banca Mondială, a demarat în 2000. În 2007, computerele sosiseră în
cabinetele de expertiză medicală. Programul există, gata încă din septembrie
2007, dar nu este aplicat nici azi la nivel naţional. Şi încă nu s-a făcut
complet ordine! Sunt foarte mulţi pensionari decedaţi, transferaţi dar raportaţi/număraţi
în continuare. Câţi şi cum, sperăm că vom afla când vom primi evidenţa completă,
în decembrie 2012.
Pensia/ajutorul
de handicap se acordă oricărei persoane care are o boală dobândită până la
angajare, deci în copilărie, sau pacienţilor cu boli grave. Acest ajutor este o
sumă fixă. Mulţi fac confuzie între cele două forme de prestaţii sociale,
pensia de boală şi ajutorul de handicap. Tot pe pagina web a Ministerului Muncii găsim şi date
privind situaţia celor cu handicap – în septembrie 2011 erau în evidenţă
688.199 de persoane, 23.019 cu probleme auditive şi 113.130 cu probleme de
vedere. Aproximativ 60.000 sunt copii şi 17.155 sunt persoane instituţionalizate.
Din restul de 601.044 de persoane, doar 27.654 lucrează.
În funcţie de grupa de vârstă, cei mai afectaţi sunt între 55 şi 65 de ani, suprapunându-se
perfect peste perioada de apariţie a bolilor cronice din populaţia generală. Se
mai remarcă o creştere cu aproximativ 30% a numărului de persoane cu handicap între
2006 şi 2010.
În
continuare, Ministerul Muncii acordă ajutoare de handicap indiferent de
veniturile persoanei. De vreme ce acest ajutor financiar are o justificare pe
bază de necesitate, ar fi, probabil, preferabil să se adopte modelul
australian, respectiv ca acest ajutor să fie acordat doar persoanelor cu
venituri lunare mai mici de 2.000 lei, de exemplu. În condiţiile socioeconomice
de faţă, o astfel de persoană este capabilă să plătească pentru îngrijiri fără
a-şi schimba drastic stilul de viaţă şi nivelul de confort.
Revenind la Legea 263, sunt mulţi pacienţi
care primesc atât ajutor de handicap, cât şi pensie de invaliditate. Mi se pare
mult mai eficient din punct de vedere financiar ca ajutoarele să fie adaptate,
pentru a se completa doar în cazul pacienţilor bolnavi din copilărie şi, mai
ales, pentru a complementa nevoile individului. De asemenea, în cazul
ajutoarelor de handicap s-ar putea împrumuta modelul folosit deja de
majoritatea ţărilor UE, de a le acorda doar pentru bolile dobândite până la 18
ani. Alţi pacienţi cu boli grave au dreptul la alte prestaţii sociale, acordate
şi la noi în ţară, cum ar fi îngrijirea la domiciliu.
Prin Programul naţional de evaluare a sănătăţii
populaţiei, în urma evaluării riscurilor, au fost identificate 4.114.969 de
persoane cu risc de îmbolnăvire, reprezentând 37% din persoanele evaluate. Deci 4.114.969 de persoane au risc de îmbolnăvire,
avem foarte mulţi bolnavi care lucrează şi ce observăm? – avem doar 822.900 de pensionari de boală.
Concluzii
1. Se impune o nouă concepţie în adoptarea
unor noi criterii pentru pensionarea de boală sau pentru acordarea ajutorului
de handicap, criterii medico-sociale.
Fiecare pacient trebuie evaluat în cadrul locului său de muncă şi al mediului
de viaţă – de exemplu, un profesor care a suferit un infarct miocardic va merge
repede înapoi la şcoală, pentru că are muncă fizică uşoară, în mediu protejat,
pe când un măturător cu aceeaşi afecţiune, care lucrează în ture de noapte, în
frig, muncă fizică medie, se va pensiona de invaliditate.
2.
Rugăm să se permită pensionarea tuturor pacienţilor care au lucrat mai mult de
15 ani, dacă au boli care nu le permit să lucreze nici măcar jumătate de normă.
3. Este
necesată informatizarea sistemului de pensii şi de ajutoare pentru persoanele
cu handicap, cu o statistică efectuată transparent. Nu este normal să ai o
diferenţă de 80.100 de cazuri şi să nu o faci publică, cu scuzele de rigoare.
4.
Medicii din reţeaua sanitară nu cunosc legislaţia de protecţie socială şi nu ştiu
să îndrume pacientul. Ei lucrează fără să ştie ce semnează. Este imperios
necesar ca fiecare student la medicină să
facă măcar o lună pregătire obligatorie în domeniul legislaţiei de acordare a
concediului medical, pensiei de invaliditate, ajutorului de handicap etc. Propunem
să se introducă medicina de asigurări/
expertiza medicală ca modul obligatoriu în anul VI la facultăţile de Medicină.
5. Medicii
din reţeaua sanitară nu au un model-tip de scrisoare medicală, pentru fiecare
specialitate. Astfel, pacienţii vin, de exemplu, cu examene oftalmologice
incomplete, fără a se nota acuitatea vizuală, tensiunea oculară, diagnosticele sunt
scurte şi incomplete – de exemplu DZ tip II, fără a fi specificate complicaţiile,
dacă este echilibrat sau nu, pacienţii cu epilepsie sau cu crize de angină
pectorală nu au menţionată frecvenţa crizelor etc.
