Nu e cert când a fost înființată
prima facultate de medicină din lume, adică momentul exact în care
medicina a început a fi practicată de profesioniști absolvenți a
unei școli profilate pe această meserie. Se pare că prima
instituție de acest fel a fost cea de la Bologna, înființată cam
prin anul 1200. În prezent, 180 de țări din întreaga lume
„găzduiesc” cam 2.300 de facultăți de medicină. Sute de mii
de studenți absolvă în fiecare an studiile medicale, alăturându-se
colegilor mai vârstnici și/sau înlocuind pe cei ieșiți la pensie
sau „transferați” într-o lume despre care se spune că e mult
mai reușită decât cea terestră. Și, cu toate acestea, penuria de
medici e evidentă pe întregul mapamond.
Dacă acum mai bine de 200 de ani (de
când datează zicala alăturată) această situație era firească,
astăzi anomalia e cu totul inexplicabilă. Profesia de medic e una
dintre cele mai elevate și apreciate peste tot în lume. Medicul
și-a câștigat, pe drept, un loc meritat în societatea modernă,
iar activitatea sa e considerată de omul de pe stradă ca o menire,
o dăruire, în scopul alinării suferințelor și prelungirii unei
vieți demne de a fi trăită. Inutil a aminti aici tradiția
evreiască de cel puțin 150 de ani ca în fiecare familie să existe
un medic, fără de care o mamă evreică nu poate considera că și-a
îndeplinit misiunea și dorințele în viață.
Și totuși, oriunde în lume e
nevoie de medici, din ce în ce mai mulți medici. Unele specialități
sunt mai puțin afectate de această carență perenă. Probabil că
oftalmologia, dermatologia sau otorinolaringologia nu oferă prea
multe posturi libere și concurența acerbă pentru o poziție de
rezident în aceste specialități e uneori de-a dreptul frustrantă.
Pe vremuri, medicina internă, considerată pe drept cuvânt regina
medicinii, se afla pe primul plan al dorințelor de specializare ale
tânărului absolvent. În prezent, cel puțin în lumea în care mă
găsesc eu acum, medicina internă e doar o poartă spre
supraspecializări cum ar fi cardiologia, pneumologia sau
gastroenterologia.
Chirurgia, cam de două secole
definitiv despărțită de meseria de bărbier, și-a cucerit un
binemeritat loc pe lista celor mai căutate profesii. Chirurgul a
devenit, cu timpul, zeul sălilor de operație și nu degeaba se
spunea că diferența dintre maica Tereza și o asistentă medicală
de chirurgie e că prima slujea un singur Dumnezeu. Dar lucrurile se
schimbă, acum chirurgia e considerată de mulți tineri confrați ca
o specialitate cu cerințe foarte stricte, cu multe ore de lucru, cu
obligativitatea acoperirii necesităților spitalului 24 de ore din
24 și 365 de zile pe an, iar tânărul medic se uită împrejur și
foarte repede ajunge la concluzia că pe lângă meserie mai există
și alte lucruri pe lume – familia, relaxarea, distracțiile și...
propria sănătate, fizică și psihică.
Atunci, ce să mai aducem în
discuție situația anesteziologiei, a anatomiei patologice sau a
neonatologiei, care în Israel suferă în mod special de pe urma
faptului că se află pe ultimele locuri pe scara priorităților
tânărului absolvent al unei facultăți de medicină.
Dar explicațiile penuriei de medici,
în general, sunt mult mai largi. În primul rând, e vorba de
discrepanța dintre creșterea cerințelor de îngrijire a populației
și ritmul de mărire a numărului de locuri de studiu în
facultățile de medicină. Această stare de fapt dă uneori
senzația că „nevoia de medicină” crește în progresie
geometrică, în vreme ce numărul absolvenților facultăților de
medicină crește doar în progresie aritmetică.
Proverbul alăturat vorbește însă
de un alt aspect, nu mai puțin grav, și anume inegala distribuție
a medicilor. Cine își închipuie că țările foarte dezvoltate
economic suferă mai puțin de această stare de lucruri va fi
dezamăgit să afle că nu are dreptate. În primul rând, endemia
transferului medicilor dintr-o parte a lumii în cealaltă afectează
și țările favorizate de soartă. Medicii britanici emigrează în
Statele Unite, medicii indieni, scandinavi sau est-europeni le iau
locul, medicii chinezi își părăsesc țara și pleacă în lumea
largă, puținii medici africani caută un loc de muncă mai bine
remunerat pe alte continente.
Proporția de medici la numărul de
locuitori variază enorm de la o țară la alta. Media în întreaga
lume e de 14 medici la 10.000 de locuitori, aparent un număr
încurajator, având în vedere că Australia are doar 10, iar Canada
și România 19. Dar, în același an (2014), Sudanul avea trei
medici la 10.000 locuitori și Zambia doar unul. Iar diferențele nu
apar doar între o țară și alta, ci și în interiorul aceluiași
stat. În Israel, periferia se plânge mult mai acut de lipsă de
medici. Deși țara e mică și accesul la medic relativ ușor
datorită distanțelor mici și climei care permite un transport
interurban fără probleme, anumite specialități (de exemplu,
oncologia) nu pot fi accesate cu ușurință. Lipsa de medici e
evidentă în spitalele „periferice”, unde camerele de gardă
sunt mult mai aglomerate zi și noapte din cauză că pacientul e
obligat să aștepte ore în șir până va fi consultat și
direcționat în funcție de diagnostic.
Referindu-mă la specialitatea mea,
se pare că în lumea întreagă nevoia de medici ATI e mai
accentuată decât pentru alte profiluri medicale. Am auzit nu o dată
de spitale cu secții de chirurgie, dar fără anesteziști, și de
imposibilitatea de a oferi unei parturiente analgezie epidurală la
naștere din cauza lipsei de medici calificați în acest domeniu,
nemaivorbind de inexistența tratamentului durerii cronice.
Întrebarea care se cere pusă e ce
se poate face pentru ameliorarea situației. De la sine înțeles, nu
există un panaceu și nimic nu poate oferi rezultate de la o zi pe
alta. Adevărul e că principala vină (dacă nu singura) o poartă
administrația națională a sănătății din fiecare țară. Ea e
cea care ar trebui să fie cu mâna pe puls și să deceleze din timp
tendința de penurie generală sau în anumite specialități
medicale. Pentru a exemplifica, mă voi întoarce încă o dată la
țara mea. Timp de decenii, Israelul a fost binecuvântat de sosirea
a mii de medici emigranți, așezați aici din toate colțurile
lumii, care au acoperit cu prisosință nevoile curente de mână de
lucru. Dar, așa cum s-ar fi putut prevedea din timp, acest imens
rezervor intelectual nu putea fi fără fund – acum vreo 15–20 de
ani, intensitatea fluxului de medici emigranți a scăzut
semnificativ. Rezultatul nu s-a lăsat așteptat: lipsa de medici se
simte acum mai mult decât oricând. Decizia de a deschide o a cincea
facultate de medicină, dublată de creșterea semnificativă a
numărului de locuri pentru studenții la medicină își va face
efectul abia peste câțiva ani. Până atunci, publicul israelian
suferă, mai ales dacă nu locuiește în marile orașe. Un tren
pierdut poate fi recuperat cu mare greutate, uneori chiar deloc, ceea
ce înseamnă că lipsa unor măsuri drastice și la timp poate avea
ca efect permanentizarea situației în care accesul la medici și la
medicină devine parțial imposibil pentru o bună parte a
populației.
De partea cealaltă însă, cei
care-și pot permite un tratament medical particular se vor bucura
întotdeauna de prioritate. Chiar mai grav e faptul că pătura
conducătoare (în toate țările) se bucură de un tratament
imediat, oferit de cei mai buni specialiști în domeniu.
Proverbul alăturat datează dintr-o
vreme în care lipsa de medici nu surprindea pe nimeni. Și, întrucât
nu existau soluții de rezolvare a problemei, sfatul oferit era
foarte practic. Din păcate, în prezent, realitatea e cu totul alta.
Accesul la medicină nu e un factor care să influențeze un individ
sau o familie în alegerea domiciliului și aceasta pentru că există
mult mai multe criterii nu mai puțin importante. (O remarcă
personală: eu demult am hotărât să nu fac turism în niciun loc
din lume unde sistemul medical nu asigură în întregime un
tratament de urgență în caz de nevoie!)
Soluția nu poate veni decât „de
sus”: culegere de date statistice clare și corecte, la scară
națională, concluzii practice și luarea de măsuri imediate, care
vor avea darul să schimbe starea de lucruri pe parcurs, gradual, dar
sigur. Un lucru e clar: fără măsuri imediate, nimeni nu se poate
aștepta la o îmbunătățire a situației. Cum facem ca aceste
rânduri să fie citite de cine trebuie?