Ne
pregătim să tragem linie după un nou an universitar. Este o perioadă cu destul
de mult stres (negativ) atâta vreme cât continui să privesc studenții precum
viitorii noștri colegi și nu-mi pot stăpâni dorința de a pune în catalog numai
note de zece. Aș dori să văd nu doar că noțiunile sunt înțelese și aplicate, ci
și că modul în care sunt tratate subiectele la examen demonstrează
responsabilitate, dorință clară de autoperfecționare și dezvoltare pe tărâmul
medical, chiar și colegialitate.
Nu
sunt de acord cu evaluarea activității unui student doar prin „grile”. Sunt
multe contraargumente în privința utilizării acestui sistem de evaluare,
preluat din Occident. Acest tip de examinare permite evaluarea unor aspecte și
se poate utiliza complementar altor variante (examenul scris, cu subiecte la
care viitorii colegi să demonstreze că se pot exprima clar, fără echivoc și
discuția directă, „examenul oral”).
Până
în urmă cu doi ani am realizat evaluarea prin toate cele trei metode. Cu
nemulțumire de sine recunosc că am renunțat la examenul oral nu din cauza
oboselii fizice, ci pentru că examenul se transforma într-un microcurs, iar
oboseala intra în zona sufletească din cauza durerii provocate de lipsa
răspunsurilor de la cei evaluați, chiar și atunci când întrebările nu erau complicate.
După zeci sau sute de ore de discuții am constatat că mesajul nu era
recepționat. Nu am inventat eu acest sistem de examinare. Și în acest caz am
avut profesori de la care am învățat. Mesele rotunde din ziua examenului
organizate de domnii profesori Teodorescu-Exarcu (la fiziopatologie) sau
Leonida Gherasim (la medicină internă) sunt între momentele memorabile. În
aceste examene (din care ieșeai „stors”) treceai prin toată materia, înțelegeai
și ceea ce părea neînțeles și în mod cert lucrurile legate de materia
respectivă nu dispăreau în a treia zi, ci se mențineau ani și ani.
Cu
ajutorul profesorilor noștri am înțeles și mai bine importanța discuțiilor,
importanța sesiunilor de întrebări și răspunsuri organizate într-un sistem în
care participă toată grupa. Acesta este unul din mesajele pe care încerc să îl
transmit (aparent fără succes) viitorilor colegi. Nu aștept să vină ziua
examenului, ci încă din primele întâlniri îi îndemn să uite pseudoconcurența și
să lucreze împreună, să formeze mici grupe de studiu.
Revenind
la „grile”, studenții nu vor să înțeleagă cât de important ar fi să exerseze
modul de învățare confecționând personal astfel de întrebări și punându-le în
discuție, colegial. Le-ar fi de ajutor nu doar la examen, ci și complementar
modului propriu de învățătură. Le-ar fi de ajutor pe parcursul facultății, dar
și la examenul de rezidențiat. Dar ei vor să rămână școlari, în ciuda noastră.
Apoi vine momentul examinării și, dacă nu le spui cheia exactă, erorile sunt
multe și mari. Ca atare, la examenul final le-am spus exact: „Aveți cinci
variante de răspuns din care trebuie să alegeți un singur răspuns, răspunsul
corect”. Cu toate acestea, unii au pus două, trei, patru sau chiar și toate
cele cinci variante de răspuns. Cum să punctezi așa ceva? Iar serile trecute am
corectat o teză în care la răspunsul 25 nu a fost aleasă o variantă, ci s-a
scris următorul text „nu am nici cea mai vagă idee”. Să nu se aștepte cititorul
să fi fost vorba de cine știe ce fantasmagorie sau cine știe ce chițibuș de
procent sau cifră fără sens (din păcate la examene sunt și „grile” care nu
verifică nimic în afară de o eventuală capacitate de a învăța pe de rost). Nici
pomeneală de fantasmagorie! Era vorba despre intradermoreacția cu tuberculină,
subiect discutat și în semestrul I, într-o țară în care tuberculoza este încă
endemică. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs.
Majoritatea
studenților se plâng că „nu am avut timp destul”. Ai putea înțelege că un
student examinat scrie pe scurt, face prescurtări, listează noțiuni, nu are
timp să scrie mai mult dacă ar scrie două–patru pagini la un subiect. Dar
atunci când scrie mai puțin de o pagină cum să mai existe nemulțumiri legate de
timp? Totul este organizat colegial și bine cunoscut de studenți încă din
primul curs, apoi pe aproape tot parcursul anului. Dacă durata de timp ar fi
mai mare, ar duce la câteva elemente de necolegialitate: ar fi timp pentru
suflat, vorbit pe îndelete („la cască”), copiat, iar toate acestea ar
reprezenta acte de necolegialitate pentru studenții care învață. În fiecare an
urmăresc modul în care studenții scriu pentru a adapta examenul în funcție de
cum ar fi mai bine pentru ei. Într-un an însă, am făcut un mic „experiment”. Cu
zece minute înainte de încheierea timpului de examen i-am rugat pe studenți să
tragă o linie sub ultimul rând scris. Când am corectat tezele, m-am uitat să
văd cât s-a mai scris în ultimele zece minute și în multe cazuri am citit
două–cinci rânduri suplimentare, foarte rar o jumătate de pagină sau un pic mai
mult decât atât. Un student care învață bine, din timp, care se organizează în
așa mod încât în sesiune să aibă cel puțin o zi pentru a repeta (preferabil
două zile), are timp să trateze toate subiectele foarte bine, dar și să
recitească teza pentru o ultimă evaluare înainte de a o preda.
Studenții
continuă, eronat, să numească subiectele pe care trebuie să le trateze drept
„subiecte de sinteză”. În ciuda faptului că este evident că nu este adevărat,
în ciuda explicațiilor pe care le primesc (repetat), nu doar că le consideră
așa, dar spun și colegilor mai mici că sunt dificile, că implică efort
extenuant, derutându-i necolegial. În funcție de ceea ce trag la sorți, sunt și
unele subiecte pe care le-ar putea trata ca subiecte de sinteză. Iar eu, dacă
aș citi așa ceva m-aș bucura mult și aș considera că evaluez teza unui viitor
coleg și nu a unui student care procedează școlărește. Iată spre exemplu un tip
de subiect: „Genul Streptococcus, factori de patogenitate și
principalele afecțiuni produse”. Având în vedere că de vreo patru-cinci ani nu
am mai avut ocazia să citesc teze foarte bune, nu prea mă mai aștept la astfel
de prezentări și mă mulțumesc cu teze, măcar, rezonabile. Cum însă să consider
că este vorba de o prezentare rezonabilă atunci când se alege o specie și nu un
gen (așa cum cere subiectul) și când despre factorii de patogenitate nu se
vorbește deloc, iar selecția principalelor afecțiuni este foarte strictă (cum
sunt și învățătura, și amintirea noțiunilor).
Cum
își poate închipui cineva că pentru un subiect tratat din start pe jumătate,
dar și cu lipsuri numeroase în jumătatea scrisă, ar putea obține o notă mai
mare de 7? Oare colegialitatea prost înțeleasă înseamnă că este bun coleg
profesorul care oferă note mai mari decât cele meritate? Dacă ar fi să ne
referim la adevărata colegialitate, subiectul scris ar trebui să ne ofere nouă,
corectorilor, noțiuni clare, ușor de găsit și de punctat, să ne ofere
posibilitatea de a da note mari și foarte mari și bucuria că vom avea colegi cu
adevărat buni odată ce noi și noi generații vor absolvi studiile facultăților
de medicină.
Am
să citez câteva dintre „perle”: „Mecanismul de producere a botulismului este
prin secreția unei toxine, neurofizina. Neurofizina are un efect toxic asupra
sistemului nervos periferic. Inhibă secreția Ach și determină o superflexie a
mușchilor, convulsii, ducând la o paralizie flască”. Iată cum, în numai trei
rânduri, se pot amesteca noțiuni de endocrinologie (numele „toxinei”), mai
multe boli și mai multe mecanisme rezultând o altă microbiologie.
„Există
vaccin anti-toxina botulinică, și în urma contaminării cu C. botulinum
se face un rapel.” „Clostridium botulinum este strict patogen prin
multiplicare și invazivitate. Factorii de patogenitate fiind reprezentați de
exotoxina botulinică prezentă în peretele acestuia. Sursa de infecție cu C.
botulinum sunt reprezentate în special de conserve care prezintă capac
bombat. Această bacterie poate fi distrusă prin fierbere timp de 20 minute. Clostridium
botulinum poate fi patogen găsindu-se la nivelul unor plăgi mici, deoarece
acest Clostridium este și o bacterie telurică.”
„Există
2 tipuri de enterobacterii: cele condiționat patogene, care se găsesc în flora
microbiană saprofită, dar prin portaj pot deveni patogene (Klebsiella,
Proteus) și cele care nu se găsesc în mod obișnuit în flora microbiană și
sunt doar patogene.” „Majoritatea entero Toate enterobacteriile sunt
glucoză negative.”
„Botulismul
se poate manifesta prin faringită, laringită și pacientul poate muri prin
asfixie, datorită contracției prelungite a mușchilor aflați de-a lungul
tractului respirator. Aceasta se întâmplă deoarece bacteria acționează la
nivelul sinapselor cu acetilcolină. Principala cale de contaminare este cea
nazală (respiratorie).”
Cele
de mai sus sunt rezultatul citirii a circa 200 de teze. Pentru că am avut
câteva surprize plăcute, inclusiv pe tărâmul colegialității, am să continui să
le discut în numărul următor.
