Newsflash

Piloţii nemerniciei

de Dr. Martin S. MARTIN - apr. 16 2015
Piloţii nemerniciei
Într-un loc mirific din Alpii francezi, unde cei puţini care ajungeau nu aveau altceva de admirat decât frumuseţea lumii şi splendoarea tăcerii înălţimilor, într-un loc al liniştii, parcă destinat păcii şi serenităţii, dimineaţa zilei de 24 martie 2015 a adus macularea lor printr-o crimă abominabilă. Copilotul zborului 9525 al companiei Germanwings a zdrobit deliberat avionul de un munte, omorând întreaga suflare de la bord.
Sunt profesii în care talentul şi îndemânarea trebuie să stea sub controlul responsabilităţii şi al moralei. Doctorul care începe o operaţie chirurgicală este în întregime răspunzător de indicaţia ei, de desfăşurarea actului, de eliminarea oricăror greşeli şi de stăpânirea complicaţiilor ivite pe parcurs, el trebuie să scoată bolnavul din sala de operaţie într-o condiţie mai bună decât cea cu care a intrat. Profesorul care are în grijă zeci de elevi are menirea să-i înveţe, dar şi să-i supravegheze cu grijă părintească, prevenind orice ar putea periclita binele lor. Căpitanii de vapoare, mecanicii de tren, şoferii din transportul în comun au în grija lor vieţile şi integritatea pasagerilor şi se comportă arătând cât de bine înţeleg imperativul siguranţei celor pe care îi au în grijă şi pe care vor să-i aducă la destinaţie nevătămaţi.
Istoria lumii moderne, nu arareori violentă şi nevoită adesea să plătească preţul marilor energii de care dispune, a dus la creşterea victimelor în timp de pace, prin catastrofele industriale şi de transport, despre care am învăţat că nu pot fi eliminate complet. Dar ceva nou s-a inventat în transporturile aviatice: terorişti sau indivizi dezaxaţi cu intenţii criminale au început să transforme aeronavele, asupra cărora stabilesc un control total, fie în arme pentru distrugerea altora, fie în vehicule prin care îşi caută moartea, dar numai asociată cu bucuria sadică de a lua cu ei sute de alte vieţi inocente. De la ziua neagră de 11 septembrie 2001, mai mulţi piloţi au distrus deliberat avioanele pe care le conduceau, iar motivaţiile descoperite de analişti sunt departe de a anula gravitatea actelor lor criminale. Deprimaţi sau nu, aceşti nemernici cărora le încredinţăm neştiutori vieţile noastre, îşi calculează cu grijă mişcările şi îşi plănuiesc cu abilitate diabolică detaliile înfăptuirii lor. Prin ei, cei cu sindrom Herostratos s-au mutat în cer şi au transformat călătoria prin zbor într-un potenţial sfârşit tragic de viaţă. Din 1976 şi până în prezent s-au înregistrat 15 cazuri de omor-sinucidere prin pilotaj şi numărul celor ucişi a depăşit 1.000 de victime.
Transportul aerian, denumit multă vreme „cea mai sigură cale de a călători“, încetează să mai fie astfel. Piraţii aerieni, uciderea pasagerilor cu sau fără distrugerea avioanelor, plasarea de explozibile la bord şi – mai nou – existenţa unui criminal în echipa de zbor sunt pericole a căror realitate creşte. Adăugând şi faptul că în mai multe ţări instabile s-au semnalat terorişti care iau la ţintă avioane civile cu rachete sol-aer transportabile, nu putem să nu ne gândim dacă vrem sau nu să ne mai asumăm riscul unei călătorii aeriene, care ne poate periclita şi pe noi, şi familiile noastre.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe