Sezonul 2016 a început cum nu se putea mai prost pentru Simona
Halep. Anul în care principalul obiectiv era să câștige în sfârșit un turneu de
mare șlem a debutat cu eliminarea surprinzătoare de la Australian Open încă din
primul tur, în fața unei jucătoare chineze venite din calificări. Zhang Shuai,
deși clasată abia pe locul 133 în clasamentul WTA, a jucat într-adevăr mai bine
și a meritat să învingă. Simona a recunoscut cu fair-play acest lucru la
interviul de după meci.
S-a scris mult despre această înfrângere. Criticii de serviciu
au spus din nou că Halep nu are valoare și că nu-și merită locul în clasament.
Cristian Tudor Popescu, de exemplu, a scris că Simona nu este capabilă să joace
ofensiv și că va ieși în curând din Top 5. Parțial, are dreptate. Simona nu are
forța unei Serena Williams sau Maria Sharapova sau serviciul redutabil al
acestora, nici tehnica unui Federer. Este o jucătoare cu profil defensiv, care
câștigă punctele prin mobilitate și inteligență, compensând lipsa forței. Și
totuși ea a reușit să ajungă numărul doi mondial și să joace de la egal la egal
cu toate aceste adversare puternice, cu armele de care dispune. Ce s-a schimbat
acum, de ce nu mai este capabilă de aceleași performanțe?
Marele ei avantaj era forța mentală, nu se dădea bătută
niciodată. Indiferent cât de puternic loveau adversarele, Simona alerga după
fiecare minge și returna toate loviturile. Greșea foarte rar și nu oferea
niciun punct ușor. Determinarea ei era evidentă și adversarele știau că va fi
nevoie de multă muncă pentru a o învinge. Acum, Simona nu mai este aceeași, nu
mai muncește pentru puncte și așteaptă ca acestea să-i vină pe tavă.
În meciul cu Zhang, s-a mulțumit să returneze pe centru
loviturile adversarei, cu convingerea că aceasta va începe să greșească la un
moment dat. Chinezoaica a continuat însă până la final seria incredibilă de
lovituri câștigătoare și încrederea în victorie i-a crescut după fiecare
reușită. Halep a refuzat orice lovitură riscantă, mizând parcă totul pe erorile
adversarei.
Împotriva jucătoarei
Zhang, Simona s-a dat bătută. Loviturile reușite de jucătoarea venită din
calificări au demoralizat-o și la final a încetat să mai lupte. Halep de acum
doi ani nu ar fi abandonat niciodată, ar fi returnat fiecare minge până când
adversara obosea sau își pierdea precizia.
Ce-i lipsește acum
Simonei este motivația. Acum câțiva ani, ea juca știind că toate resursele
familiei fuseseră investite în pregătirea ei, că Stere Halep își vânduse
afacerea pentru a o susține. Nu-și putea permite să nu dea totul pe teren, să
nu lupte până la capăt în fiecare turneu. Odată cu succesul și câștigurile din
ce în ce mai mari, atitudinea ei a început să se schimbe. Din ce în ce mai des,
a abandonat meciuri sau s-a retras, din primele tururi, din turnee cu premii
mai mici.
Din păcate, stilul de joc al Simonei nu-i permite să câștige
ușor, nici chiar în fața unor jucătoare mai slabe. Ea nu poate obține puncte
rapide prin serviciu sau lovituri puternice, ci trebuie să muncească pentru
fiecare minge la fel ca la început sau să înceapă să-și asume mai multe
riscuri. În meciul cu Zhang, Halep a întâlnit o adversară care a riscat la
fiecare lovitură și a jucat cu ambiția pe care ți-o dă disperarea. Ambiție pe
care, din păcate, Simona nu o mai are.
Va urma o perioadă de pauză, motivată prin necesitatea unei
operații de deviație de sept. Este greu de crezut că este într-adevăr vorba de
o urgență medicală. Evident, această operație putea avea loc la sfârșitul
anului trecut, când oricum era vacanță în lumea tenisului. Probabil Simona vrea
să se odihnească și să caute ceva din motivația pierdută. Să se gândească
foarte bine dacă își dorește să ajungă numărul unu mondial, cu toate
sacrificiile pe care le presupune acest lucru, sau este mulțumită cu plafonul
la care a ajuns deja.
