Newsflash

Pompei, altfel

de Dr. Michele ANGELILLO - ian. 30 2013
Pompei, altfel
   Am început un proiect de punere în valoare a enormului patrimoniu artistic existent în Italia, care însă nu este văzut ca un lucru „mort“, ci având o vitalitate şi o modernitate diferite de felul în care este văzut astăzi. Însuşi conceptul de fotografie s-a schimbat mult în ultima vreme, cu aportul extraordinar al tehnologiei: a fotografia nu mai este simplul act de a imortaliza un moment, o senzaţie, un fapt, o stare de spirit, ci poate să ne ofere ceva în plus.
   Am încercat, dar nu ştiu încă dacă am şi reuşit, să fac o „fotografie evocatoare“, adică am încercat să fixez şi să materializez procesarea mentală, plină de propria mea fantezie, a fotografiilor. Pe scurt, ceea ce subiectul fotografiat a „evocat“ pentru spiritul meu.
   Aceste patru imagini fac parte dintr-o serie de douăzeci. Prima prezintă o mumie de la Pompei introdusă în măruntaiele Vezuviului, vulcanul care a provocat distrugerea oraşului. În cea de-a doua, faunul din Pompei, care reprezintă un personaj puţin dus cu sorcova din epoca sa, este imaginat pornind la plimbare printre ruinele zidurilor din oraşul său. Mai departe, o reprezentare marmorată care m-a făcut să îmi imaginez incendiul oraşului şi, pentru a încheia, o fotografie a unor coloane aduse la viaţă şi modernizate de Luna roşie-purpurie.

 

 

Traducere de dr. Raluca Bulea

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe