Newsflash

Premoniţii

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - ian. 22 2015
Premoniţii
   În a doua jumătate a secolului trecut, Saul Bellow, celebrul scriitor american, a făcut o vizită la Bucureşti, acompaniindu-şi soţia, Alexandra, de origine română. A avut atunci prilejul, printre altele, unei întâlniri cu sistemul medical românesc din perioada comunistă imediat după cel de al Doilea Război Mondial, şi şi-a ales ca eroi perechea Bagdasar (Dumitru şi Florica), amândoi medici cunoscuţi, care şi-au înscris numele în istoria României prin faptul că au format singura pereche în care fiecare din ei a fost, la rândul său, ministru al sănătăţii. Alexandra, ea însăşi o cunoscută matematiciană, e fiica soţilor Bagdasar. Vizita a stat la baza inspiraţiei romanului „Iarna decanului“, în ale cărui prime capitole Bellow desenează cu vigoarea şi talentul său (răsplătit cu Premiul Nobel pentru literatură în 1976) atmosfera Bucureştiului de odinioară.
   Nu am găsit, în textele istorice, nicio altă legătură a scriitorului cu medicina. Dar citatul alăturat are o conotaţie mai mult filozofico-mistică decât pur medicală. El se referă la ceea ce nemţii numesc gestalt, abilitatea individului de a dobândi şi menţine o anumită percepţie asupra unei lumi (uneori interioare) aparent aflate într-o stare de haos.
   Orice medic îşi aduce cu uşurinţă aminte de un pacient care, odată intrat în cabinet, deschide astfel lista plângerilor sale: „În ultima vreme, domnule doctor, nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar nu mai sunt eu, am ceva care mă roade, mă deranjează, din punct de vedere fizic şi, cât am încercat, nu-i pot da de rost“. Pacientul poate simţi schimbări în propriul său organism, modificări care pentru început nu pot fi definite, dar care sunt de fapt semnale ale unui început de stare patologică, de multe ori aflată într-o fază greu de decelat sau de definit. Sau poate e vorba de o maladie incipientă, care oferă „gazdei“ primele semne, ce ar trebui luate în considerare, aduse la cunoştinţa autorităţii profesionale (medicul) şi prelucrate sub forma unor analize şi teste, care pot duce la diagnosticul unei entităţi medicale încă nedefinite. Sunt însă obstacole în calea unei astfel de abordări: nu numai logistice (o vizită la doctor ori de câte ori ţi se năzare că nu e ceva în ordine în organismul tău), ci şi financiare, pentru că ce sistem medical e capabil să răspundă cu promptitudine fiecărei senzaţii stranii apărute din senin, aparent fără nicio bază obiectivă?
   Chiar şi aşa, pacientul (fiecare dintre noi) poate percepe schimbări intime în organism care pot prevesti o afecţiune patologică. Dar ce semnificaţie practică poate avea această stare de lucruri? În lipsa unui sistem capabil să se înfrunte zi de zi cu senzaţii aparent lipsite de o bază obiectivă, medicul trebuie să aibă încredere deplină în ceea ce simte pacientul său. Mă refer la acea situaţie în care pacientul, fără a se baza pe cunoştinţe verificate sau pe propria sa experienţă, emite o părere legată de un tratament propus. În lunga mea carieră de medic ATI, am avut ocazia să întâlnesc pacienţi care, în faţa expunerii unui plan terapeutic, şi-au exprimat reticenţa sau chiar opoziţia faţă de propunerile medicului. Exemplul clasic îl oferă pacientul aflat în faţa unui act chirurgical. Angoasa caracteristică acestei faze premergătoare intervenţiei bisturiului e generală şi ea afectează o bună parte din pacienţii programaţi pentru o operaţie. Oare numai angoasa e cea care explică senzaţia pe care au unii pacienţi (ce-i drept, foarte puţini), care îi face să prevadă un sfârşit nefast?
   Gândurile acestea mă duc departe, în anii uceniciei mele de intern ATI în clinica regretatului profesor Florian Mandache. Pacientul pe care urma să-l pregătesc pentru o hemicolectomie se lăsă examinat şi ascultă cu atenţie explicaţiile mele legate de anestezia pe care i-o propusesem, dar, la sfârşitul scurtei mele expuneri, mă rugă să-l las să vorbească şi-mi aduse la cunoştinţă cum că el ştie care va fi urmarea operaţiei şi că e convins că nu va rezista şi va deceda curând după ce se va trezi. Cuvintele mele explicative, conţinând o bună doză de încurajare şi bazate pe faptul că pacientul, relativ tânăr (în jur de 60 ani), nu prezenta o comorbiditate demnă de luat în considerare, îşi făcură (cel puţin aşa mi s-a părut) efectul şi pacientul fu operat a doua zi, operaţia şi anestezia trecând fără complicaţii. Pacientul a decedat la mai puţin de 24 de ore de la operaţie, iar necropsia a decelat modificări evidente de infarct miocardic masiv.
   În situaţia în care cititorul se aşteaptă ca în următoarele fraze să găsească o propunere pentru felul cum trebuie luate în consideraţie din punct de vedere practic senzaţiile aparent inexplicabile ale pacientului, sunt convins ca va fi dezamăgit, pentru simplul motiv că nu cred că există un panaceu în acest tip de cazuri. Dar un lucru e clar. Obligaţia medicului include, pe lângă multe aspecte ale activităţii sale cotidiene, necesitatea de a aduce în faţa pacientului toate datele legate de boala sa şi de remediile propuse, inclusiv riscurile legate de aplicarea tuturor metodelor terapeutice propuse. Autonomia pacientului se manifestă nu numai prin dreptul acestuia de a primi toate informaţiile privitoare la situaţia sănătăţii sale, dar şi prin completa independenţă în acceptarea sau refuzul tratamentului propus. În multe ţări, încălcarea autonomiei pacientului e interpretată ca un act de violenţă, pedepsit de lege.
   În Israel, o bună parte a populaţiei, aflată în faţa unei situaţii medicale grave, preferă a se sfătui cu autorităţile religioase şi, în felul acesta, medicul primeşte „verdictul“ rabinului, mai degrabă decât pe cel al pacientului.
   Toate aceste aspecte nu au darul de a ne îndepărta de ceea ce Bellow numeşte comunicarea dintre individ şi propriul său organism. Pentru că, de fapt, mesajul pe care Bellow a dorit să îl transmită cititorilor este necesitatea de a te cunoaşte, de a da atenţia cuvenită propriului tău corp, de a înţelege mesajele pe care, uneori indirect, organismul ţi le transmite sub o formă nu întotdeauna clară. Mesajele trebuie descifrate şi în niciun caz ignorate. Uneori, ele pot fi semne premonitorii ale unei maladii care, decelate la timp, poate fi combătută cu multă eficienţă.

„Fiecare dintre noi se află într-o ciudată comunicare cu propriile sale organe şi cu semnele lor de boală.“ (Saul Bellow, 1915–2005)

 


Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe