James
Holmes, acuzat de a fi deschis focul într-un cinematograf aglomerat din Aurora,
Colorado, în vara lui 2012, nu avea cazier, însă mergea regulat la psihiatru
înainte de incident. Adam Lanza, vinovat de a-şi fi ucis mama şi a fi omorât prin
împuşcare 20 de copii şi şase membri adulţi ai personalului unei şcoli primare
din Connecticut, înainte de a-şi lua viaţa, nu avusese niciodată probleme cu
legea, dar fusese diagnosticat cu o „tulburare de personalitate“, precum şi cu
sindromul Asperger. Anders Behring Breivik, în Norvegia, Jared Lee Loughner, în
Arizona, Seung-Hui Cho în Virginia – lista criminalilor în masă stabilită în
funcţie de afecţiunile lor mintale continuă.
Realitatea
este că decizia de a ucide, la întâmplare, un mare număr de oameni nevinovaţi,
reflectă o gândire profund perturbată, care, la rândul ei, ar putea reflecta o
boală mintală. Însă, contrar credinţei populare, aceasta nu înseamnă că toţi
oamenii cu boli mintale prezintă riscul de a fi periculoşi sau violenţi. Credinţa
că sunt astfel – şi reportajele care o alimentează – întăresc larg răspândita
stigmatizare a celor cu boli mintale, accentuându-le suferinţa şi
împiedicându-i să aibă o participare socială completă.
Percepţiile
publice asupra riscului de violenţă asociat cu bolile mintale sunt în dezacord
cu faptele. În Statele Unite, de exemplu, aproximativ 42% din adulţi cred că un
copil cu depresie poate deveni periculos. Iar 70% din americani cred că
indivizii spitalizaţi din cauza unei boli mintale pot fi periculoşi. Însă,
conform Asociaţiei Psihiatrilor Americani, persoanele cu afecţiuni mintale,
care reprezintă aproximativ un sfert din populaţie într-un anumit an, comit
doar 4–5% din delictele însoţite de violenţă. Deşi persoanele cu afecţiuni
mintale sunt mai expuse riscului de a comite acte de violenţă dacă nu sunt
tratate sau dacă abuzează de alcool sau de droguri, posibilitatea ca acest
lucru să devină realitate este redusă.
Experienţa
personală respinge, de obicei, legătura dintre o boală mintală şi violenţă. Un
studiu efectuat în rândul publicului american a arătat că, deşi 68% din adulţi ştiau
cel puţin o persoană care fusese spitalizată din cauza unei boli mintale şi 10%
ştiau cinci sau mai multe astfel de persoane, doar 9% fuseseră vreodată ameninţaţi
sau răniţi fizic de o astfel de persoană. Cei aflaţi în contact apropiat cu
bolnavul mintal, cum ar fi personalul medical de specialitate şi membrii
familiei celui afectat, au cele mai mici şanse să creadă că cel în cauză este
periculos.
Discrepanţa dintre experienţă şi percepţie
este în mare măsură întreţinută de mass-media, care pune adesea semnul egal
între bolile mintale şi actele de violenţă. Un studiu efectuat asupra
articolelor din ziarele americane a arătat că 39% din articolele despre bolile
mintale se concentrau asupra violenţei sau pericolului. În Germania,
numeroasele articole despre atacurile violente asupra unor politicieni de marcă
de către doi oameni suferind de schizofrenie, în 1990, au alimentat credinţa
publicului german că oamenii bolnavi mintal sunt periculoşi.
Reportajele despre actele de violenţă care
au ca rezultat mai multe decese sunt foarte numeroase. Publicul caută,
inevitabil, o explicaţie, şi mass-media va explora orice posibilă legătură cu
bolile mintale – de exemplu, relatări ale cunoştinţelor despre comportamentul
„ciudat“ şi izolarea socială sau poveşti despre interacţiunile anterioare cu
personalul medical specializat în domeniul sănătăţii mintale.
Între timp, avocaţii apărării pot încerca să
reducă vina clientului lor invocând nebunia, aşa cum au încercat să facă avocaţii
lui Breivik, după ce acesta omorâse 77 de oameni în semn de protest împotriva
multiculturalismului, pe care el îl percepea ca pe o ameninţare la adresa
Norvegiei. Deşi această abordare are rareori succes – Breivik a fost condamnat
la 21 de ani de închisoare – articolele pe această temă sunt numeroase, legând
crima de boala mintală în mintea publicului.
Percepţia că oamenii cu afecţiuni mintale
sunt periculoşi este globală. Însă este mai des întâlnită în ţările în curs de
dezvoltare decât în cele dezvoltate. Principala excepţie este SUA, unde, dat
fiind că armele de foc pot fi procurate foarte uşor, rata omuciderilor este
printre cele mai ridicate – chiar cea mai ridicată de omucideri prin împuşcare
– dintre ţările dezvoltate.
Dat fiind că omuciderile multiple din
Statele Unite suscită interesul internaţional, rapoartele mass-mediei evidenţiind
o boală mintală a făptaşului sau descriind justificările prin invocarea
nebuniei conturează percepţiile din întreaga lume asupra bolilor mintale. Împuşcarea,
de către Jared Lee Loughner, a 19 oameni în 2011, printre care şi Gabrielle
Giffords, membră a Congresului American, a atras atenţia întregii lumi, la fel
ca şi evaluarea solicitată de către instanţa de judecată a facultăţilor sale
mintale.
Într-adevăr,
în cealaltă parte a lumii, ziarul The
Australian a menţionat-o pe Giffords de 160 de ori în cele şase luni de după
atac, în comparaţie cu doar o menţionare în cele 12 luni anterioare. Deşi atacurile
armate în masă sunt foarte rare chiar şi în Statele Unite, relatările
mass-media întăresc în permanenţă percepţiile negative în interiorul şi în
afara ţării. În acest mod, Statele Unite ar putea chiar exporta stigmatul
bolilor mintale către restul lumii.
În mod similar, istoricul de boli mintale al
lui Seung-Hui Cho a fost larg discutat. În plus, fişele sale medicale, conţinând
date despre sănătatea sa mintală, au fost publicate doi ani mai târziu,
resuscitând legătura dintre crima comisă – uciderea a 32 de persoane şi rănirea
altor 17 înainte de a se sinucide – şi boala sa mintală.
În acest context, eforturile de controlare a
regimului armelor ale preşedintelui american Barrack Obama – care includ înăsprirea
cerinţelor de verificare a antecedentelor şi sporirea finanţării programelor de
sănătate mintală pentru tineri – au o semnificaţie globală. Deşi extinderea
sferei serviciilor de sănătate mintală este un pas pozitiv, cu potenţialul de a
contribui la siguranţa fizică a cetăţenilor din Statele Unite, este crucial să
nu se permită ca această legătură să alimenteze percepţia că oamenii cu boli
mintale sunt periculoşi. Mai degrabă, legislatorii americani şi canalele
mass-media ar trebui să-şi folosească influenţa internaţională pentru a reduce
stigmatul atribuit celor care suferă de boli mintale în întreaga lume.
© Project Syndicate,
2013. www.project-syndicate.org
Traducere din limba engleză de Sorana Graziella Cornea
