Oare
sistemul medical și cel universitar percep importanța colegialității? Nimic nu
poate funcționa bine fără colaborare. Așa cum în medicină vorbim despre
sănătatea individuală și sănătatea publică, și colegialitatea poate să se
adreseze unui individ sau unui sistem. Lipsa acesteia poate dăuna, uneori cu
efecte dramatice. Foarte multe dintre evenimentele recente se pot constitui în
adevărate „studii de caz“, pe care orice decident onest și dornic să îndrepte
sistemul ar trebui să le ia în seamă. Amintesc doar izbucnirea epidemică de
gripă, care ne-a găsit din nou nepregătiți și a dus la internări, absenteism
sau decese, și izbucnirea epidemică de manifestări clinice agravate și apariția
unui mare număr de cazuri de sindrom hemolitic uremic. Nu e suficient să fii
onest și dornic de a face bine, trebuie să ai și cu cine. Iar a schimba ceva ce
funcționează „nu prea bine“ tocmai cu cei responsabili pentru acest tip de funcționare
reprezintă o imposibilitate, în orice sistem managerial am lucra.
Primul
exemplu poate fi contestat de specialiști. Se poate răspunde că nu ar fi vorba
de o izbucnire epidemică – datele din ultimii cinci ani, formulele aplicate și
analiza epidemiologică ne arată că numărul de cazuri de gripă nu a depășit
valorile așteptate. Dar cazuri severe au existat, chiar și decese, chiar și în
rândul colegilor noștri. Și care erau câteva dintre elementele de bază în
prevenire și control? Un nucleu puternic pentru diagnostic și evaluare în
Institutul Cantacuzino, vaccin gripal (preferabil produs în țară) în dozele
necesare și suficiente (conform calculelor și estimărilor realizate de specialiști
la nivel național și mondial), un sistem de supraveghere foarte bine pus la punct,
medici de familie informați și pregătiți pentru a transmite informația la cel
mai înalt nivel către pacienții proprii, o bună colaborare între colegi de
diferite specialități și la toate nivelurile.
În
ambele exemple de mai sus, colegii din Institutul Cantacuzino sunt esențiali. Își
închipuie cineva că încă există destui care continuă să se gândească la cum ar
reuși mai eficient să îl distrugă, să îi acapareze terenurile și clădirile? Nu
pot da nume, pentru că acești „colegi“, mânați de anumite interese, au învățat
să lucreze cât mai din umbră. Nu este ușor să pui punctul pe „i“ și să îi arăți,
să le demonstrezi acțiunile. Eu sper însă în colegialitatea instituțiilor de
profil ale statului român, în dorința acestora de a păzi statul unitar, cu tot
ce are acesta mai bun. Sper în puterea acestora de a reuși, prin metodele
specifice, să prevină și să controleze definitiv încercările de necolegialitate
sistemică, să blocheze și să elimine lipsa de colegialitate care a depășit
(demult) limitele.
Știe
cineva că toate probele recoltate și aduse la institut trec prin mâna unei
singure colege? Îi pasă cuiva că aceasta nu mai are zi, noapte, week-end – nu
mai are liniște și în aceste condiții trebuie să lucreze fără cusur? Este
normal ca într-un moment de criză greutatea să cadă pe o singură persoană?
Într-o instituție cu importanță strategică, este normal ca numărul specialiștilor
să fie la limita de supraviețuire? Este oare firesc să se blocheze documentele
necesare funcționării unei instituții strategice (inclusiv cele fără de care nu
se pot realiza angajări)? Crede cineva că un specialist se pregătește peste
noapte? Sau că acesta vine să lucreze într-o instituție în care nu vede un
viitor?
În
perioada 1990–2016, în Ministerul Sănătății s-au perindat mai multe persoane,
dar în domeniul sănătății publice au activat, în perioade diferite, trei echipe
care atinseseră un nivel de profesionalism demn de o instituție națională.
Fiecare dintre acestea a activat pentru o perioadă restrânsă, iar la sfârșit de
mandat a fost făcută harcea-parcea în moduri diferite. Acum există o conducere
nouă, pe nedrept presată și acuzată pentru cele două exemple de mai sus. Cum să
ceri cuiva socoteală pentru ceva care se produce într-un sistem pe care nu l-a
construit, nu l-a gestionat și nu are cum să îl schimbe peste noapte? Oare
ministrul actual a „aruncat“ Institutul Cantacuzino unui alt minister? Oare
ministrul actual a introdus vaccinarea HPV în halul în care s-a încercat
introducerea acesteia și care a reprezentat un moment determinant pentru
scăderea încrederii populației în vaccinuri și vaccinări? De când scade,
constant, acoperirea vaccinală și de când crește, constant, refuzul părinților
în a accepta vaccinarea copiilor? Cine s-a aflat „la cârmă“ în această
perioadă? Ce s-a făcut pentru ca aceasta să nu se întâmple și, odată
întâmplată, să se îndrepte?
Finalul
anului 2015 și începutul anului 2016 sunt momentele descoperirii că în România
există infecții nosocomiale? Tot acum este o adevărată „revelație“ că în
România există microorganisme rezistente la antibiotice? Unde se aflau colegii
care aveau în sarcină să supravegheze aceste fenomene epidemiologice? Nu putem
pune problema colegialității și în acest caz? Este vorba de sănătatea
individuală, de sănătatea publică, dar și de toți colegii din sistem care au
fost lăsați descoperiți prin neglijență sau incompetență... colegiale.
