Newsflash

Programul de chirurgie cardiacă pediatrică

de Alexandru NEAGU - mar. 13 2014
Programul de chirurgie cardiacă pediatrică
   Programul de chirurgie cardiacă pediatrică. Prin Hotărârea Guvernului nr. 75 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 111 din 13 fe­bruarie 2014, Ministerul Sănătăţii a fost desemnat organism de conducere şi implementare a fazei a doua a programului de cooperare pentru dezvoltarea capabilităţilor de chirurgie cardiacă neonatală şi infantilă în România. În acest scop, a fost prevăzut ca din bugetul MS să fie suportate atât cheltuielile legate de transportul, cazarea şi masa pentru specialiştii din cadrul IRCCS Policlinico San Donato (Italia) şi din centrele parte­nere, în vederea realizării misiunilor medicale şi a activităţilor desfăşurate de aceştia în România, cât şi costurile pentru specialiştii români, inclusiv cele legate de stagii de pregătire, participarea la workshopuri, congrese, misiuni medicale în România, precum şi alte cheltuieli aferente, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în bugetul MS. Stabilirea numărului de persoane şi a duratei de deplasare se realizează strict în funcţie de necesităţile concrete de realizare a programului până la data de 7 martie 2014, urmând ca prin ordin al ministrului sănătăţii să fie adoptate normele metodologice de aplicare a HG 75/2014. 
  Spitale acreditate. În Monitorul Oficial nr. 106 din 12 februarie 2014, a fost publicat Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 50 din 5 februarie 2014, prin care a fost aprobată Lista unităţilor sanitare cu paturi acreditate în anul 2013. Este vorba de 44 de instituţii medicale, iar lista acestora poate fi consultată în actul normativ menţionat sau pe site-ul CoNAS.
   Prelevare şi transplant. Continuăm seria menţiunilor privind noi instituţii acreditate în domeniul transplantului de organe şi ţesuturi. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 101 din 10 februarie 2014, au fost publicate ordinele ministrului sănătăţii nr. 117 şi 118 din 3 februarie 2014. Prin primul act normativ a fost acreditat Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. S. Curie“ Bucureşti pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii, iar prin al doilea a fost acreditat Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ Bucureşti pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii şi activitatea de prelevare organe. De asemenea, în Monitorul Oficial nr. 107 din 12 februarie 2014, au fost publicate Ord. m.s. nr. 142 din 10 februarie 2014, pentru acreditarea Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii, şi Ord. m.s. nr. 145 din 10 februarie 2014, pentru acreditarea Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu“ Bucureşti pentru activitatea de prelevare de organe, ţesuturi şi celule de origine umană. Alte trei ordine ale ministrului sănătăţii au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 143 din 26 februarie 2014: nr. 193 din 21 februarie 2014 privind acreditarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Galaţi, pentru activitatea de prelevare şi transplant de ţesut osos, tendinos şi cartilagii; nr. 194 din 21 februarie 2014, privind acreditarea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, pentru activitatea de transplant de cord şi cord-pulmon; nr. 195 din 21 februarie 2014, privind acreditarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, pentru activitatea de prelevare de organe, ţesuturi şi celule de origine umană. Acreditările sunt valabile timp de cinci ani de la data intrării în vigoare a actelor normative, dar pot înceta mai repede dacă, în urma inspecţiilor, se constată că unităţile sanitare nu respectă prevederile legale în vigoare.
   Transparenţa achiziţiilor publice. Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 213 din 25 februarie 2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 144 din 27 fe­bruarie 2014, au fost reglementate unele norme vizând asigurarea transparenţei specificaţiilor tehnice aferente achiziţiilor publice centralizate. Actul normativ pune în aplicare prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, aprobată cu completări prin Legea nr. 184/2013, cu modificările ulterioare, şi dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.292/2012 privind aprobarea Normelor metodologice pentru achiziţia publică centralizată, la nivel naţional, de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto. În acest sens, se stabileşte ca, pentru o perioadă de cel puţin 14 zile (numită şi perioadă de transparenţă), specificaţiile tehnice din cadrul documentaţiilor de atribuire aferente procedurilor de achiziţii centralizate vor fi publicate pe site-ul MS la rubrica „Informare“, la secţiunea „Noutăţi“ şi la secţiunea „Achiziţii publice“. La expirarea perioadei de transparenţă, pe site-ul MS va fi postat un comunicat de presă, în care se vor anunţa data şi locul desfăşurării şedinţei de dezbatere publică, după finalizarea căreia va fi afişat pe site un alt comunicat de presă, cu rezultatele dezbaterii. După prelucrarea informaţiilor obţinute în prima şedinţă, va avea loc o a doua şedinţă de dezbatere publică, în care vor fi prezentate specificaţiile tehnice revizuite, conform rezultatelor obţinute în cadrul primei şedinţe.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe