Newsflash

Progrese inegale în cancerul pediatric

de Dr. Mihail CĂLIN - feb. 20 2014
Progrese inegale în cancerul pediatric

De mai bine de un deceniu, la 15 februarie, este marcată anual Ziua internaţională a cancerului la copil. Dedicată uneia din cele mai impresionante suferinţe umane, aceasta este o bună ocazie pentru a evalua cât de departe am ajuns în combaterea bolii şi de a reflecta la eforturile de care este încă nevoie pentru ca mai mulţi copii bolnavi de cancer să devină adulţi sănătoşi.

 

Oncologia pediatrică nu are suficienţi specialişti

 

interviu cu conf. dr. Monica Desiree Dragomir, şefa Secţiei de oncologie pediatrică din Institutul Oncologic „Prof. dr. Al. Trestioreanu“ Bucureşti

 

– Câte cazuri noi de cancer pediatric apar anual în România?
În ţara noastră, din evidenţele centrelor de oncologie pediatrică, ştim că se înregistrează aproximativ 500 de cazuri noi pe an, la care se adaugă pacienţii aflaţi deja în tratament, cu recidive sau recăderi, care ating anual numărul de 5.000. În secţia noastră, am remarcat creşterea progresivă a numărului cazurilor noi de cancer preluate în tratament în fiecare an. Explicaţia este în parte legată de adresabilitatea bolnavilor către secţia noastră, dar cu siguranţă este vorba şi de o creştere a numărului de cazuri noi pe an la nivelul întregii ţări. Din păcate, date concrete, care să reflecte realitatea evoluţiei cancerelor la copil în ţara noastră (incidenţă, mortalitate, structura patologiei), nu există încă. Registrul naţional de cancer la copii (RNCC) a fost înfiinţat la 1 septembrie 2009, prin iniţiativa Societăţii Române de Hematologie şi Oncologie Pediatrică, dar cu finanţare privată. Acest sistem de înregistrare, centralizare şi prelucrare a datelor la nivel naţional trebuie să respecte criteriile şi standardele internaţionale pentru a fi recunoscut de OMS. Din fericire, România există pe harta epidemiologică a OMS prin RNCC; pentru cancerele adultului însă, nu există încă înregistrări statistice recunoscute şi validate de forurile internaţionale. Primele date reale legate de cancerele la copii în ţara noastră vor apărea, conform normelor, la cinci ani de la înfiinţare, adică în cursul acestui an. Şi noi, specialiştii din domeniu, suntem curioşi care vor fi cifrele. Însă continuarea activităţii RNCC este condiţionată de sprijinul financiar, de aproximativ zece mii de euro pe an, asigurat până în 2013 de o companie privată. De acum înainte, va trebui să găsim un nou sponsor, dacă Ministerul Sănătăţii nu va putea să îl susţină, cum ar fi firesc.

 

Cei mai mulţi copii pot fi trataţi la fel de bine ca în Europa

 

– Cum a evoluat rata de supravieţuire a copiilor cu cancer şi cum se compară cu datele din Europa?
Din fericire, rata de supravieţuire şi vindecare în cancerele copilului a crescut foarte mult şi la noi în ţară, astfel încât numărul supravieţuitorilor este în continuă creştere. Cifre însă pot da doar din cazuistica secţiei noastre. Analiza statistică a datelor în diferite afecţiuni maligne (tumori cerebrale, cancere osoase, neuroblastom, nefroblastom, retinoblastom) a pacienţilor trataţi în ultimii 10–15 ani a evidenţiat procente de supravieţuire comparabile cu cele comunicate de centre oncologice de referinţă din lume. Foştii pacienţi, care duc o viaţă normală, îşi întemeiază familii şi au copii sănătoşi, sunt din ce în ce mai mulţi şi ne aduc bucurie şi satisfacţie, reprezentând un sprijin psihologic compensator în situaţiile în care nu putem învinge lupta cu boala. Însă presa din ţara noastră a „reuşit“ să dezinformeze publicul legat de posibilităţile de tratament ale cancerului la copil în ţara noastră. Imaginea creată – şi cu ajutorul unor vedete cu mare audienţă la publicul larg – a fost că în ţara noastră nu se poate face nimic în cancerele copilului şi singura soluţie este să strângi bani, prin chetă publică, pentru a pleca în străinătate. Acest lucru a adus un mare prejudiciu oncopediatriei româneşti: pe de o parte, denigrarea prin ignorare a muncii unor specialişti cu recunoaştere naţională şi internaţională; pe de altă parte, mult mai grav, a zdruncinat speranţa şi încrederea pacienţilor noştri în tratament. În România, există centre oncologice la Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Iaşi, unde se poate acorda asistenţă oncologică pediatrică la un standard terapeutic corespunzător centrelor internaţionale de referinţă. Există diferenţe comparativ cu cele mai moderne centre doar în ceea ce priveşte dotarea hotelieră ori cu tehnică ultramodernă. Mijloacele terapeutice disponibile pot asigura rezultate similare centrelor de referinţă în aproximativ 90% din cazurile de cancer la copil, cu condiţia să fie diagnosticate în stadii precoce de boală. Din păcate, o realitate tristă este diagnosticarea cancerelor în stadii avansate, atât la copil, cât şi la adult, când vindecarea nu mai este posibilă, cu niciun mijloc terapeutic, oricât de performant ar fi centrul de tratament. În foarte puţine cazuri, mijloacele terapeutice din ţara noastră nu pot asigura maximum de eficienţă. Este cazul unor intervenţii chirurgicale, al radioterapiei cu anestezie de scurtă durată (pentru imobilizarea corectă a copiilor mici), al iradierii cu protoni, al tratamentului conservator în retinoblastom etc. Pacienţii aflaţi în aceste situaţii pot urma tratamentul oriunde în Europa, cu ajutorul formularului E112, sau, dacă posibilitatea de tratament necesară nu este disponibilă în ţară, prin finanţare de la MS. În ultimii ani, multe centre de oncologie pediatrică s-au modernizat. Mă bucur să reamintesc, cu această ocazie, că, la Institutul Oncologic Bucureşti, unde îmi desfăşor activitatea de 25 de ani, a fost inaugurat, la 1 iunie 2013, un spaţiu nou, conform cu standardele europene: rezerve de două paturi cu grupuri sanitare proprii, dotate cu aparate de aer condiţionat, frigidere şi televizoare. Copiii şi familiile lor primesc în permanenţă asistenţă psihologică, asistenţă socială, există chiar posibilitatea de a face şcoală în spital, kinetoterapie, sprijin pentru adolescenţi şi terapie paliativă. Toate acestea au fost posibile prin colaborarea cu asociaţiile PAVEL şi Little People, care asigură personal calificat, dedicat activităţilor menţionate. Astfel, am reuşit în sfârşit să avem o abordare multidisciplinară a cazurilor de cancer la copil – dezideratul oncologiei pediatrice moderne.

 

„Timpul curge în defavoarea noastră“

 

– Care sunt totuşi problemele cu care vă confruntaţi în managementul cancerului pediatric?
Unul dintre cele mai critice aspecte privind asistenţa oncologică pediatrică din România este legată de resursele umane. În urmă cu opt ani, la noi a fost desfiinţată supraspecializarea în hematologie-oncologie pediatrică, cu durata de doi ani, adresată specialiştilor pediatri. În acest fel, au dispărut tinerii specialişti care să continue munca de pionierat în oncopediatria modernă din ultimii 20 de ani şi care să preia experienţa acumulată până în prezent. Hematologia-oncologia pediatrică este o supraspecializare recunoscută de mulţi ani în America de Nord, America de Sud, Australia, Asia, unde i s-a acordat atenţia cuvenită, astfel încât, în prezent, există protocoale de tratament eficiente, rezultate din studii clinice multicentrice internaţionale. În februarie 2012, supraspecializarea a fost reînfiinţată prin ordinul ministrului de atunci, domnul conf. dr. Ritli Ladislau. La MS a fost depusă documentaţia necesară, cuprinzând curricula de pregătire conform normelor europene, astfel încât centrele noastre de formare să poată fi acreditate de forurile europene. Din păcate, nu există nici în prezent cadrul de aplicare, dar Comisia de pediatrie a MS lucrează la acest aspect, astfel încât sper că în curând se vor putea forma specialişti tineri. Timpul curge însă în defavoarea noastră: unii colegi au ieşit la pensie, alţii au părăsit această lume, iar cei rămaşi în activitate sunt foarte puţini. Ei şi-au asumat volumul de muncă suplimentar, dar viitor fără tineri nu există. Nu mai avem suficient timp să pregătim specialişti în acest domeniu şi să le transmitem experienţa acumulată în peste 20 de ani. Şi numărul asistentelor medicale care lucrează în acest domeniu este din ce în ce mai mic. Munca într-o secţie de oncologie pediatrică este dificilă din mai multe puncte de vedere: stres psihologic maxim, responsabilitatea actului medical potenţial letal, implicare psihoafectivă epuizantă şi volum de muncă echivalent cu cel din secţiile de terapie intensivă, dar normat şi plătit ca pentru secţiile obişnuite de spital. Astfel, este explicabilă „migrarea“ personalului către locuri care, chiar dacă nu sunt retribuite mai bine, oferă un grad mai ridicat de confort psihologic. Deficitul de personal din ultimii ani a făcut ca volumul de muncă să fie mai mare pentru personalul în activitate, ducând la epuizare. Concediile de odihnă nu au fost efectuate integral de câţiva ani, iar lipsa unui spor salarial şi orele suplimentare neplătite au făcut ca asistente bine pregătite şi cu experienţă să plece pe secţii de ATI. Personalul mediu, format la locul de muncă, este deci insuficient şi fluctuant, cu tendinţa de a se reduce progresiv, din cauza lipsei unor sporuri salariale în conformitate cu calificarea, încărcăturii psihice crescute, toxicităţii citostaticelor, contactului cu produse de sânge etc., mai ales că există alternative de serviciu în sistemul nostru public, cu salariu dublu – UPU, neuropsihiatrie infantilă, terapie intensivă, hemodializă, radiologie, pneumologie, laborator, anatomie patologică. În concluzie, secţiile de oncologie pediatrică funcţionează cu personal sanitar insuficient. Chiar dacă numărul asistentelor şi ale infirmierelor ar fi conform cu normativele ţării noastre pentru secţiile de pediatrie, specificul asistenţei medicale oncologice necesită o altă normare. Standardul european este de o asistentă şi o infirmieră la şase copii. Asta ar însemna cinci-şase asistente pe tură la un efectiv de 30 de paturi. Conform normativelor din România, avem doar două asistente pe tură.
 
– O problemă recurentă pare să fie lipsa medicamentelor şi a echipamentelor.
Accesul la medicamente a fost întotdeauna gratuit. Din păcate, pentru o lungă perioadă de timp, de pe piaţa românească au lipsit unele citostatice, în special cele utilizate în cancerele copilului, deoarece sunt dintre cele mai ieftine, au utilizare restrânsă comparativ cu alte citostatice utilizate la adulţi şi nu aduc beneficii importante importatorilor şi distribuitorilor. În cursul anului trecut, acest lucru s-a rezolvat prin soluţiile găsite de MS. Cât despre accesul la investigaţii performante (CT, IRM), indispensabile în diagnosticul şi monitorizarea intra- şi postterapeutică în cancer, acesta depinde de dotarea fiecărui centru. De exemplu, Institutul Oncologic Bucureşti nu a avut niciodată un aparat de IRM: apelăm la colegii din alte unităţi sanitare, de la spitalele „Bagdasar-Arseni“, „Marie Curie“, „Grigore Alexandrescu“ etc.

 

„Copiii cu cancer trebuie trataţi la ei în ţară“

 

interviu cu prof. dr. Gilles Vassal, preşedintele Societăţii Europene de Pediatrie Oncologică (SIOPE)

 

– Care este situaţia actuală a cancerului pediatric în Europa?
Cancerul la copii este o boală rară – şi sunt mai multe cancere, nu unul singur. 15.000 de cazuri noi sunt diagnosticate în fiecare an în Europa, iar datorită progreselor făcute în ultimii 50 de ani, rata actuală de vindecare la cinci ani a copiilor şi adolescenţilor cu cancer este de 80%. Asta înseamnă însă că în fiecare an mai mult de trei mii de copii şi adolescenţi mor de cancer, care rămâne în continuare principala cauză anuală de deces prin boală în Europa. În al doilea rând, 80% din copii şi adolescenţi sunt vindecaţi, dar cu tratamente dificile, care la 30–40% din ei generează, pe termen lung, toxicitate, care le afectează viaţa de zi cu zi. Am făcut deci progrese, dar cancerul este încă o problemă de sănătate majoră pentru copiii şi adolescenţii europeni.

 

Deasupra şi dedesubtul liniei

 

– Care sunt cele mai frecvente tipuri de cancer întâlnite în copilărie?
Cancerul la copii este diferit de cel al adulţilor. Cele mai frecvente tipuri de cancer sunt leucemiile, tumorile cerebrale, limfoamele, neuroblastomul şi sarcoamele. Sunt peste 60 de boli diferite, de la nou-născuţi la adolescenţi. În termeni de rată şi probabilitate de vindecare, multe din aceste boli sunt la acelaşi nivel. Unele, ca leucemia acută limfoblastică, boala Hodgkin sau tumora Wilms a rinichiului, au o rată de vindecare foarte ridicată, de până la 90–95%. Altele, precum cele cerebrale, neuroblastomul, sarcomul, au în continuare un prognostic prost: în cazurile menţionate, nu mai mult de unul din doi pacienţi poate fi vindecat. Există inegalităţi ale ratei de succes între malignităţile copilului şi de aceea trebuie pe de o parte să oferim acces la îngrijiri standard care pot să-i vindece pe copiii care suferă de un cancer cu prognostic bun şi, pe de altă parte, să dezvoltăm tratamente inovatoare pentru a vindeca mai mulţi copii care suferă de boli cu prognostic prost. Una din principalele probleme pe care le abordăm în acest moment este cea a inegalităţilor din Europa, pentru că şansa de vindecare nu este aceeaşi în toate ţările europene. Apoi, trebuie să asigurăm accesul la tratamentele inovatoare, la cercetare, care nu este nici el uniform. De aceea, un obiectiv al nostru pentru următorii 15 ani este să vindecăm mai mulţi copii cu boli cu prognostic prost şi să îmbunătăţim calitatea vindecării pe termen lung, calitatea vieţii supravieţuitorilor. Acestea sunt principalele obiective pe viitor şi trebuie să abordăm diferenţele în accesul la îngrijiri standard şi la cercetare, pentru a reduce inegalităţile de supravieţuire.
 
– Cum se măsoară la nivel european inegalităţile pe care le menţionaţi?
Prin registre, care colectează – în toată Europa – numărul copiilor nou diagnosticaţi şi al deceselor copiilor cauzate de cancer. Există un program european numit Eurocare, care a publicat în noiembrie cele mai recente date ale mai multor registre din Europa privind supravieţuirea copiilor şi adolescenţilor cu cancer. El a măsurat supravieţuirea la cinci ani până în 2007 comparativ cu perioadele anterioare. Şi s-a constatat că, global, rata de supravieţuire este de 80% în toate ţările, dar în unele ţări este cu 10–20% mai mică decât în altele. Aceasta este o imagine foarte clară a diferenţelor în privinţa ratei de supravieţuire, măsură finală a felului în care accesul la îngrijiri este oferit în Europa. Vă atrag atenţia că nu avem registre în toate statele membre. Dar putem măsura prin aceste date de la Eurocare şi avem astfel un reper faţă de care să măsurăm progrese în următorii 15 ani în toate ţările care au registre. Şi se poate vedea care ţări sunt sub sau deasupra liniei de 80%.
 
– Care sunt cauzele acestor inegalităţi şi care ar fi soluţiile?
Încă explorăm aceste lucruri. Dar trebuie spus că, în ultimii 50 de ani, am făcut progrese semnificative în definirea îngrijirilor standard ale copiilor şi adolescenţilor, care pot duce la un tratament cu o şansă de vindecare de 80% la nivel global. Din discuţiile noastre, am constatat că organizarea accesului la îngrijiri standard nu este la fel în toate ţările. La SIOPE, am definit împreună cu experţi din mai multe ţări în ce constă îngrijirea sau tratamentul standard al copiilor cu cancer. Este un document care spune ce trebuie să implementezi dacă vrei să asiguri copiilor şi adolescenţilor un tratament care să ofere vindecarea în 80% din cazuri. A fost tradus în 16 limbi, pentru ca toate ţările să aibă acces la aceste informaţii şi ca în fiecare ţară părinţii, pacienţii sau personalul medical să poată spune care este situaţia la ei şi ce îmbunătăţiri pot fi aduse. Fiecare ştie cum este organizat sistemul de sănătate, care sunt costurile, dacă sănătatea este prioritară într-o ţară sau alta, dacă aceasta investeşte sau nu resurse în sistem, iar apoi, pornind de la definiţia standardelor de îngrijire, putem vedea dacă fiecare ţară le oferă sau nu. Acum încheiem un sondaj în statele membre, care, în raport cu aceste standarde de îngrijire, să determine cum sunt organizate lucrurile. Îl vom publica în următoarele două-trei luni şi vom arăta cum diferă situaţia de la o ţară la alta, primul pas spre a înţelege cum inegalităţile în probabilitatea de supravieţuire, ca urmare a inegalităţilor în accesul la îngrijiri, pot fi explicate sau îndreptate în fiecare ţară.

 

Echipele multidisciplinare bine instruite sunt esenţiale

 

– Există inegalităţi între ţările europene şi în privinţa specialiştilor care trebuie să-i trateze pe copiii cu cancer?
Este o întrebare foarte importantă. Vorbim despre o boală rară, complexă, întâlnită de la nou-născut până la adolescent, iar tratamentul pentru o tumoră cerebrală este diferit de cel pentru leucemie sau pentru rabdomiosarcom. Accesul la personal medical specializat şi experimentat este esenţial pentru oferirea unui tratament complex: nu este vorba doar de oncologi şi hematologi pediatri, ci şi de chirurgi, să ştii cum să operezi un copil de doi ani cu un neuroblastom abdominal aderent la aortă, de specialişti capabili să administreze radioterapie foarte ţintită pentru copii, de specialişti în chimioterapie, pentru că dozele mari folosite produc toxicitate, aplazie, durere, de asistente dedicate, psihologi etc. Şi se pune întrebarea: câţi oameni există şi cât de bine pregătiţi sunt, cum putem asigura în toate ţările suficient personal ca să îngrijească pacienţii şi, în final, care ar fi costul – care poate părea ridicat, dar trebuie pus în balanţă cu beneficiile societăţii – pentru un supravieţuitor. Este extrem de important să ai suficiente echipe dedicate, bine instruite, cu expertiză în toate diferitele discipline necesare îngrijirii, pentru a garanta că adolescenţii şi copiii unei ţări pot spera la o rată de vindecare de 80%. Aceasta este o mare provocare pentru majoritatea statelor membre, iar unele din ele nu au suficient personal.
 
– Anul trecut a intrat în vigoare directiva pentru sănătate transfrontalieră, care prevede înfiinţarea unor centre de referinţă, mai ales pentru bolile rare. Este această prevedere o soluţie pentru reducerea inegalităţilor în domeniul cancerului pediatric?
Şi acesta este foarte importantă. Directiva transfrontalieră este bună, pentru că încearcă să îmbunătăţească accesul la tratamente şi îngrijiri specializate pentru pacienţii care traversează graniţele. Ea a intrat în vigoare anul trecut, iar DG Sanco vrea să definească o reţea de centre de referinţă şi a decis să facă proiecte-pilot, pentru că e bine să votezi în Parlamentul European o directivă frumoasă, dar apoi trebuie să te confrunţi cu realitatea: cum să creezi astfel de centre. Aşa că, anul trecut, DG Sanco a lansat un apel pentru o reţea de centre de referinţă, ca pilot, pentru oncologia pediatrică, la care SIOPE împreună cu câţiva parteneri a depus un proiect care a fost selectat. La sfârşitul lunii martie, vom lansa deci proiectul EXPO-r-NeT pentru a determina cum putem dezvolta o reţea de centre de referinţă de oncologie pediatrică pentru a implementa directiva de sănătate transfrontalieră. Este însă o soluţie ca aceşti copii să fie trimişi prin Europa, din ţări care nu pot oferi îngrijirile standard în cele care pot? Aşa trebuie să creştem supravieţuirea copiilor? Noi nu credem asta. Credem că, în prezent, în oncologia pediatrică, există un spectru foarte larg de tipuri de tratament. Copiii cu leucemii acute pot fi trataţi cu chimioterapie destul de bine, ceea ce este foarte diferit de a opera un copil cu tumoră cerebrală sau de a faceunui copil doze mari de chimioterapie cu transplant autolog de celule stem sanguine periferice. Deci spectrul de tratamente este larg. Şi apoi, copiii trebuie trataţi cât mai mult posibil în propria ţară, iar atunci când este nevoie de chirurgie foarte complexă şi specializată, sau radioterapie, sau doze crescute de chimioterapie, sau acces la tratamente inovatoare, ar putea fi trimişi la centre de referinţă prin acest concept de îngrijiri transfrontaliere. Aşa şi dezvoltăm programul. Nu putem defini doar centre de referinţă în Europa, care să ofere această îngrijire expertă, fără un program care să faciliteze implementarea îngrijirilor standard în fiecare ţară. Deci directiva va ajuta, dar nu va fi soluţia pentru combaterea inegalităţilor. O va face doar în ce priveşte tratamentul foarte complex, dar un copil cu leucemie acută nu ar trebui trimis din Bulgaria la Viena pentru chimioterapie; aceasta  poate fi oferită cu personal bine instruit, nu este ceva atât de complex încât doar câteva centre din Europa să o pună la dispoziţie. Majoritatea pacienţilor pot fi trataţi în propriile ţări, aproape de casă şi de familie, cu condiţia ca îngrijirile să fie bine organizate, iar pentru tratamentul foarte complex, accesul la un centru expert va fi important pentru unii dintre bolnavi. Programul nostru va avea în vedere ambele aspecte, pentru că nu vrem ceva complet neorganizat, în care copiii să fie trimişi în străinătate pentru orice parte a tratamentului.

 

 

Cancerul pediatric: poveste de succes în America, oglindă a inegalităţilor în Europa

 

Societatea Americană de Cancer a publicat de curând în CA: A Cancer Journal for Clinicians – revista ştiinţifică cu cel mai mare factor de impact – un raport care oferă estimări ale numărului de noi cazuri de cancer şi decese ca urmare a acestuia la copiii şi adolescenţii americani şi rezumă cele mai recente date despre incidenţă, mortalitate şi supravieţuire. Astfel, raportul estimează că în 2014 se vor înregistra 10.450 de noi cazuri de cancer şi 1.350 de decese la copiii de până la 14 ani, iar la adolescenţii de 15–19 ani – 5.330 de noi cazuri de cancer şi 610 decese. Incidenţa anuală a cancerului sub vârsta de 19 ani ar fi deci de 18,8 la 100.000 de copii. Rata incidenţei cancerului pediatric în SUA a crescut anual cu 0,6% din 1975, din motive neclare (sunt bănuiţi factorii de mediu, dar un rol îl au probabil şi îmbunătăţirea mijloacelor diagnostice şi a accesului la servicii medicale). În schimb, rata deceselor pentru toate cancerele copiilor şi adolescenţilor s-a redus în medie cu 2,1% în aceeaşi perioadă, scăderea totală fiind de peste 50%; cele mai mari scăderi ale mortalităţii au fost constatate pentru limfomul Hodgkin, limfomul non-Hodgkin şi leucemia acută limfoblastică.
Raportul subliniază că, spre deosebire de cancerele adultului, doar pentru o mică parte din cele pediatrice se cunosc cauze care pot fi prevenite: sunt menţionate expunerea la radiaţii ionizante în perioada fetală, obiceiul părinţilor de a fuma sau expunerea maternă la vopsea. În principiu însă, este importantă minimizarea expunerii la substanţe toxice, pentru a proteja copiii şi alte grupuri vulnerabile. Diagnosticul precoce la copii este adesea dificil, din cauza asemănării unora din simptomele cancerului cu cele ale bolilor mai frecvente în copilărie. Printre simptomele care ar trebui să-i alerteze pe părinţi şi medici se numără: prezenţa unei tumori sau a unei tumefacţii anormale, paloarea inexplicabilă şi lipsa de energie, tendinţa bruscă de a face echimoze, durerea persistentă şi localizată sau şchiopătatul, febra prelungită inexplicabilă, durerile frecvente de cap însoţite uneori de vărsături, alterarea bruscă a vederii şi pierderea rapidă şi excesivă în greutate.
Raportul estimează că, la nivel mondial, 175.000 de noi cazuri de cancer sunt diagnosticate la copiii sub 15 ani, din care doar 40% ar fi corect diagnosticate şi tratate (în ţările cu venituri mari). Cancerul pediatric este considerat o poveste de succes, fiind descoperite tratamente eficiente pentru boli anterior netratabile. În multe cazuri, progresele se datorează rafinării unor modalităţi de tratament existente de decenii, precum chimioterapia. Dacă rata supravieţuirii la cinci ani s-a îmbunătăţit continuu în ultimul deceniu pentru leucemii şi limfoame, în cazul unor tumori solide aceasta a stagnat; trebuie deci cercetate noi tratamente, pornind de la mai buna cunoaştere a mecanismelor celulare care promovează creşterea şi supravieţuirea celulelor tumorale.

 

Cel mai recent raportEurocare, publicat în decembrie 2013 în Lancet, a analizat datele din 74 de registre din 29 de ţări europene (printre care nu se află şi România); s-a constatat creşterea ratei de supravieţuire la cinci ani a copiilor cu cancer, de la 76% în perioada 1999–2001, la 79% în anii 2005–2007. Cele mai mari progrese s-au înregistrat în Europa de Est, unde rata de supravieţuire a crescut de la 65% la 70% în intervalul menţionat. Pentru leucemii şi limfoamele non-Hodgkin, riscul de deces la cinci ani de la diagnosticare a scăzut cu 4–6% pe an. În schimb, nu s-au produs îmbunătăţiri ale supravieţuirii pentru limfomul Hodgkin, cancerele SNC, neuroblastom, nefroblastom, sarcomul Ewing şi osteosarcom.
Autorii subliniază inegalităţile între ţări în privinţa supravieţuirii. Cu puţine excepţii, Europa de Est are în continuare supravieţuirea cea mai redusă de pe continent, lucru pe care autorii îl pun în principal pe seama lipsei resurselor sistemelor sanitare ale ţărilor din regiune. Aceasta poate duce la lipsa medicamentelor, la un număr redus de paturi în centrele de tratament specializate în cancerul pediatric, la întârzierea tratamentului ca urmare a întârzierii diagnosticului sau la decesul pacienţilor din cauza efectelor toxice ale medicamentelor sau a lipsei echipamentelor moderne care să măsoare corect concentraţia serică a acestora. Raportul atrage atenţia că numărul mic de cazuri ale anumitor boli – precum leucemia limfoidă sau cancerele SNC – creează dificultăţi pentru ţări mici precum cele baltice, care au doar câte zece astfel de pacienţi pe an, deoarece rezultatele cele mai bune se obţin în centrele de excelenţă, cu un număr mai mare de pacienţi, iar colaborarea prin trimiterea tuturor pacienţilor într-un singur centru pare a fi o soluţie pentru creşterea supravieţuirii. Noua directivă pentru îngrijiri de sănătate transfrontalieră ar putea înlesni această colaborare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe