Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Reflecții la finalul de an universitar

     S-ar putea spune, oare, că lipsa implicării, dezinteresul față de acumularea de cunoștințe, lipsa de reacție la îndemnul de a deveni un medic bun sau foarte bun reprezintă dovezi de necolegialitate? Astăzi aș spune: da. De ce astăzi? Pentru că se încheie o nouă sesiune de examene și foarte curând urmează un nou examen de admitere la facultățile din cadrul universității noastre. Unii colegi trec în anul doi, alți viitori colegi ar urma să ni se alăture. Și?
     Încep fiecare an universitar îndemnând studenții să nu rămână pasivi, ci să cânte imnul național măcar la debutul fiecărui an. Apoi le spun că am speranța că ei „vor aduce schimbarea“; pentru că este nevoie de schimbare în bine, pentru că speranța stă mai departe în cei tineri. Însă, pe măsură ce timpul trece și ne îndreptăm spre ultimul curs, îmi vine să nu mai fac niciun bilanț, pentru că o atare analiză este, din păcate, apăsătoare. Așa cum un coleg mai tânăr spunea, acesta este riscul pentru cel căruia îi pasă. Îmi pasă și de viitorii colegi, îmi pasă și de evoluția universității noastre, îmi pasă și de pacienții români care ar urma să fie îngrijiți în cadrul sistemului nostru de sănătate. Dacă îți pasă, poate fi tare greu. Este greu.
     De ce astăzi? Pentru că un alt îndemn pe care îl adresez viitorilor colegi încă din primul curs este să îmi facă o bucurie și să mă ajute să am, la final de semestru și de an, cataloage pline cu note de zece. Este cadoul pe care mi-l doresc. Eu să explic, ei să întrebe tot ce nu înțeleg, eu să discut despre colegialitate, ei să îmi arate că oricum știau ce înseamnă aceasta și se apucă să o întărească pe măsură ce cresc, pe măsură ce trec în ani mai mari, lucrează împreună, se ajută, își pun întrebări, dezbat probleme legate de materiile din fiecare an, se dezvoltă împreună, colegial. Câtă bucurie aș avea să pot să observ că toate acestea se întâmplă! Un cadou minunat.
     De ce astăzi? Pentru că s-a încheiat încă un an universitar și pentru că, în loc de un catalog plin de note de zece, abia de apare câte una, firavă, între tot soiul de alte note nepotrivite pentru un viitor medic. Studenții sunt foarte nemulțumiți când li se spune: „Dacă aveți de tratat n subiecte și între subiectele tratate există vreunul la care nu scrieți nimic, nota finală nu poate fi mai mare de patru“. Mulți calculează „matematic“ și își spun: „Cum să ai patru de 8 și un 1 și să iei nota 4? 33 împărțit la 5 dă cu totul alt rezultat!“. Da, este alt rezultat, dar cum să te duci la un bolnav și să îi spui: „Cu privire la boala dumitale, eu am avut nota 1, nu am știut nimic, îmi pare rău, fă-te singur sănătos!“? Nu se poate! Un medic prost pregătit îi încurcă și pe ceilalți colegi care s-ar putea baza pe el. Din principiu, cum să te aștepți că ai un coleg care nu are habar? Iar lipsa de cunoștințe se manifestă chiar în gardă sau într-un moment critic în care chiar nu poți să îi dai o mână de ajutor pentru că ești prins într-un alt consult, într-o altă problemă urgentă.
     De ce astăzi? Pentru că stai și corectezi și, printre altele, citești „nume care nu îți spun nimic“. Te întrebi: „Oare cine este acest viitor coleg, că parcă în zece luni nu am auzit niciodată de el?“. Este exact la fel ca senzația pe care o ai la examen, când sala este plină „ochi“ (nu se mai chiulește, ca la curs) și te uiți, iar majoritatea figurilor nu îți spun nimic, parcă nu le-ai fi văzut niciodată. Iar senzația este cu atât mai apăsătoare cu cât îți dorești colegialitate, să vezi speranța medicinii și a societății românești de mâine. Dar, ajungi în fața tezelor, citești și te îngrozești (pe alocuri). Vrei să dai numai note mari și nu găsești aproape niciun subiect care să răspundă acestui criteriu. Să o luăm altfel. Sunt notele atât de importante? Am mai spus-o și cu altă ocazie, nu poți evalua un coleg doar prin prisma rezultatului obținut într-un ceas și jumătate sau două, la examen. De asta medicina nu se face la „fără frecvență“. Pentru aceasta avem luni de zile de pregătire, seminarii și lucrări practice, lucrări de control și colocvii (mari consumatoare de timp, mulți râd de mine și mă îndeamnă să o las „mai moale“ că tot „nu duce la nimic“). Organizez aceste examene pregătitoare pentru a îi antrena pe studenți în viitorul lor medical, din încercarea de a îi face să înțeleagă că medicina nu e meserie, ci misiune, că munca alături și pentru bolnav este serioasă și necesită dedicare în mod susținut și nu doar de câteva ori pe an, la examen. Senzația apăsătoare nu este numai a mea. O resimt și colegii care lucrează cu studenții la lucrările practice. Pe par­cursul anului, le explică, încearcă să îi capaciteze, îi apără și îi susțin în fața mea: „Sunt copii buni, fiți îngăduitor“. În final, la proba practică și după examenul final, se iau cu mâinile de cap și îmi spun: „Oare ce se petrece, am vorbit degeaba un an întreg? De ce nu au învățat?“ și se întreabă dacă nu cumva au greșit ei, se întreabă cum să procedeze ca să le poate fi de ajutor acestor copii.
     În unul din anii precedenți am făcut un test. Mi-am propus să repet o anumită noțiune de mai multe ori și am notat de fiecare dată când am făcut-o. Pe parcursul anului respectiv, am spus-o de nouăsprezece ori. La examen, tot s-au găsit destui să o greșească. Nu am mai făcut așa ceva de atunci. Dar stau și mă mir: cum este posibil ca, după un an de microbiologie, o bună parte din studenți să discute în cadrul examenului microbiologic analiza frotiului fixat și colorat și să „explice“ că microbii sunt... mobili (câtă vreme aceștia sunt morți)? Ce să explici cu privire la aceasta? Unde este atenția? Unde este dorința de a înțelege? Mă gândesc să scriu o carte de „perle“, în care să citez din lucrările de control, lucrările de la colocviu și tezele de examen. De ce? Ca să le trezească atenția. Îi rog pe studenți să se autoevalueze. Și nu doar „de silă“, ori pentru că îi pune cineva, ci să înceapă să facă această evaluare, la fiecare materie, în fiecare an universitar, ca să tragă linie și să vadă ce ar mai trebui făcut pentru dezvoltarea lor. Puțini ascultă acest sfat. Unii îmi scriu după ce află nota la microbiologie: „Îmi cer scuze, am primit notele la examen și aș vrea să vă rog, dacă se poate, să-mi recorectați lucrarea; am avut impresia că m-am descurcat mai bine. Sper să nu vă supărați“. Cum să mă supăr? Asta este datoria mea, și eu aș putea greși. Citesc din nou, apoi îi scriu viitorului coleg ce nu a scris, ce a greșit și întreb: „Tu ce notă ți-ai da?“. Răspunsul direct se evită, pentru că toți studenții care au dorit ca eu să revăd tezele au recunoscut că nu au primit o notă mai mică decât cea meritată.
     De la începutul anului, în afară de lista cu aproape o sută de sfaturi pe care le-o ofer, le spun că îi văd pe toți ca pe viitori colegi și că pornesc în fiecare an (în ciuda rezultatelor din anul precedent) de la premisa că toți vor să devină medici foarte buni și oameni pe măsură. Le spun că nu fac nicio diferență între ei, îi consider pe toți la fel și am toată considerația pe care pot să o am pentru viitorii colegi. Îi rog să facă efortul de a participa împreună la un exercițiu în care să arătăm că putem și așa, să avem cursuri care pot fi întrerupte de întrebări, să dezbatem la curs și la lucrările practice, dar și la cercul de microbiologie. Îi rog să observe, să spună, să întrebe și să facă. Și îi mai rog ca, dacă încep un lucru, să îl ducă până la bun sfârșit. Dar, până la sfârșit, mă gândesc că lipsa implicării, dezinteresul față de acumularea de cunoștințe, lipsa de reacție la îndemnul de a deveni un medic bun sau foarte bun reprezintă dovezi de necolegialitate. Iar eu aș dori ca domeniul medical să fie plin de colegi!

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.