Din
1990 încoace, Ministerul Sănătăţii a avut peste 20 de conducători. Mai mult,
invariabil aproape, a fost „omul şi reforma“. Dar, deşi fiecare ministru a
încercat să reformeze sistemul, au lipsit unele statistici de sănătate.
Articolele de tip review realizate în România citează date din SUA sau din
Uniunea Europeană, în vreme ce statisticile româneşti continuă să lipsească.
Poate funcţiona sistemul de sănătate publică astfel? Poate reuşi reforma
(oricare ar fi ea)? (Dr. A. M.)
Reforma sistemului de sănătate publică
este, în primul rând, un proces care depinde de calitatea negocierii dintre putere şi populaţie. În România, fundamentul reformei este neutralitatea
fiscală, pentru că statul nu poate să crească procentul din buget alocat sănătăţii
publice. Aşadar, reforma va fi un proces de redistribuire a resurselor
existente şi/sau de legiferare a unor noi impozite. Voi folosi exemplele cele
mai cunoscute pentru aceste două posibilităţi de reformă, pentru a sugera că
procesul are trei etape: elaborarea propunerii, analiza beneficiilor şi a
riscurilor, respectiv decizia politică.
Durata mandatului celor numiţi la
conducerea Ministerului Sănătăţii, între 15 zile (Valeriu Stoica) şi trei ani şi
nouă luni (Iulian Mincu) nu este un factor hotărâtor în acest proces. Datele
statistice, din ţară şi din străinătate, au utilitate semnificativă numai în
etapa de analiză a beneficiilor şi a riscurilor; cu alte cuvinte, reforma nu
porneşte de la statistici, dar le utilizează pentru a pune la dispoziţia
corpului politic (aleşi şi alegători) o apreciere realistă a fiecărei iniţiative.
Statul va
rambursa numai medicamentele „generice“, cumpărate prin licitaţie centralizată şi
distribuite prin farmacii virtuale (online), iar administrarea medicamentelor
se va face algoritmic, în acord cu regulile practicii medicinii bazate pe
dovezi. Beneficiile
– uriaşe – sunt de ordin financiar. Dezavantajele vor afecta patru segmente
diferite: bolnavii pentru care medicamentele „generice“ sunt inferioare celor
protejate prin patent; producătorii şi distribuitorii medicamentelor încă
protejate prin patent; proprietarii farmaciilor; resursele folosite pentru
administrarea şi verificarea aplicării reformei.
Statul va
tripla taxa pe viciu aplicată fumătorilor, o măsură care va duce la dublarea
costului unui pachet de ţigări vândut şi cumpărat legal. Avantajele sunt scăderea
numărului persoanelor care vor începe să fumeze; creşterea numărului celor care
vor înceta să fumeze; reducerea, în timp, a morbidităţii cauzate de fumat, în
special a bronhopatiilor cronice, cancerelor aerodigestive şi cardiopatiilor
ischemice; obţinerea unor resurse suplimentare pentru programele de sănătate
publică. Printre dezavantaje se numără scăderea puterii de cumpărare a celor
care vor continua să fumeze; scăderea veniturilor producătorilor şi
distribuitorilor de ţigări; creşterea criminalităţii asociate contrabandei.
Fiecare dintre aceste propuneri de reformă
poate deveni realitate numai în urma unui proces politic, în care cei ce iau
decizii trebuie să aprecieze just gradul de nemulţumire a grupurilor negativ
afectate. Nemulţumirii nu i se poate răspunde decât prin invocarea binelui general produs de aceste
reforme, definit ca orice schimbare care ne face, pe cât mai mulţi dintre noi,
să suferim mai puţin.
Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de sir William
Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică
virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.