Într-un articol apărut în „Viaţa medicală“ la rubrica Dicţionar medico-istoric,
intitulat „Al. Colţoiu – medicul apărător al celor defavorizaţi“,
autorii : prof. dr. Justin-Dumitru Diaconu şi dr. Vasile Benea se
refereau la activitatea profesională, ştiinţifică şi didactică a celui
care, din 1974 şi până în 1994, când a fost pensionat, a condus Clinica
de Dermatovenerologie de la Spitalul Colentina. Profesorul Colţoiu a
desfăşurat, de asemenea, o intensă activitate publicistică şi a
modernizat învăţământul de specialitate prin introducerea unor mijloace
audiovizuale – mii de diapozitive clinice şi histologice – filme color
didactico-ştiinţifice, realizarea unor invenţii şi inovaţii etc. Printre
elevii profesorului se află profesorii doctori Sanda Popescu, Dan
Forsea, Justin Diaconu, Călin Giurcăneanu. Acest articol poate fi
recitit în nr. 37 din 17 septembrie 2010 al săptămânalului nostru.
Mai ales titlul materialului, poate chiar
şi pagina respectivă de dicţionar au stârnit din partea câtorva
cititori reacţii negative, cerându-se dezminţiri, în sensul că fostul
profesor, decedat în 2002, nu ar fi meritat acest „remember“, din motive
de comportament politic şi probitate morală anterioare evenimentelor
din decembrie 1989.
Astfel, una dintre scrisorile primite la redacţie,
semnată de dl dr. Victor Gordan, absolvent al Facultăţii de Medicină din
Bucureşti, seria 1958, fost deţinut politic în închisorile şi lagărele
de concentrare comuniste din România timp de 6 ani şi 8 luni, scrisoare
însoţită de un facsimil obţinut de la Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii – CNSAS (proces-verbal de interogare),
dezvăluie că doctorul Colţoiu nu i-a ajutat pe cei defavorizaţi, în
adevăratul înţeles al cuvântului, ci, din contră, pe cei ajunşi în
facultate din şcolile speciale înfiinţate de partidul comunist – fără
examen de admitere şi, uneori, fără liceu absolvit – pe care le numeşte:„faimoasele batalioane de şoc ale lui Gheorghiu-Dej, care au terorizat
studenţii şi corpul didactic din universităţile din România în decurs de
mulţi ani“. Aceştia beneficiau de salarii lunare şi de alte ajutoare
materiale – ţinute secret publicului şi colegilor – şi „au avut control
total şi putere politică absolută asupra corpului didactic şi
studenţilor de la Medicina din Bucureşti, în conformitate cu religia
dictaturii proletariatului“. În ceea ce-l priveşte, doctorul Colţoiu a
„turnat“ la Securitate că: • acesta are „activitate contrarevoluţionară
anticomunistă“ • „s-a opus să se acorde ajutoare materiale (bani)
elementelor muncitoreşti de la sindicatul Facultăţii de Medicină“
(Colţoiu era şeful acestui sindicat) • „a sabotat promovarea elementelor
în posturi de conducere din organizaţia cercurilor ştiinţifice
studenţeşti“, precum şi în redacţia revistei Spitalul • citeşte numai
literatură medicală occidentală, neinteresându-l cea sovietică
(„atitudine cosmopolită şi antimarxistă“) • a lansat ideea de frăţie cu
studenţii din toate ţările, inclusiv cu studenţii din ţările
occidentale, or „această frăţie nu poate fi făcută decât de pe poziţia
luptei de clasă“. Din documentul produs de CNSAS, cele de mai sus se
confirmă, ca şi faptul că doctorul Colţoiu avea informatori în rândul
studenţilor, ceea ce „îl plasează la un nivel înalt în arhitectura
criminală a informatorilor la securitate“. (...) „Deşi articolul descrie
în amănunţime realizările academice ale doctorului Colţoiu, în timpul
studenţiei mele nu l-am auzit nici măcar o dată predând un curs
studenţilor ori prezentând o conferinţă în domeniul medical. În schimb,
mi-au rămas în memorie (tristă memorie) discursurile sale în Amfiteatrul
Mare al Facultăţii de Medicină, în care acest individ, uzând de un
limbaj comunist de lemn, acuza lumea capitalistă occidentală,
neomiţându-i pe Mendel, Pasteur şi pe mulţi alţii pe care-i denumea
pseudosavanţi, care, împreună cu Vaticanul şi cu Papa Pius al XII-lea
luptă pentru distrugerea lagărului socialist... (...) În acelaşi timp,
lăuda măreaţa împărăţie sovietică, condusă de genialul Stalin, lăuda
ştiinţa sovietică, singura ştiinţă adevărată inventată de Pavlov,
Miciurin, Lîsenko şi alţii“.
Rubrica noastră, iniţiată în urmă cu mulţi
ani – care, opinăm, s-a bucurat de succes şi a făcut servicii
iatroistoriei, prezentând figuri ale medicinii româneşti din trecut – se
bazează pe buna-credinţă a semnatarilor, inclusiv în cazul articolului
în discuţie, pe documentarea realizată de aceştia şi pe referiri, cu
deosebire, la activitatea profesională, ştiinţifică, didactică medicală a
persoanelor în cauză. Nici autorii şi cu atât mai puţin redacţia nu au
avut posibilitatea studierii unor arhive de curând accesibile
cercetătorilor şi au căutat să nu amestece opţiunile politice,
derapajele de ordin moral etc. cu activitatea propriu-zisă. Din păcate,
dezvăluirile anilor din urmă din dosarele Securităţii ne-au făcut să dăm
jos de pe imaginare socluri pe multe dintre personalităţile-reper, de
care aveam – şi avem – atâta nevoie, oameni ai compromisului interesat
cu puterea, delatori, corupţi... Considerăm, totodată, prin publicarea
celor de mai sus, că am încheiat acest subiect, cu atât mai mult cu cât
cel vizat nu mai are cum să se apere.