Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Repere și dezamăgiri

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA marţi, 16 august 2016
     Lucrezi cu o serie, cu două, cu patru. Vorbești, explici, încerci să transmiți un mesaj sau mai multe. La final de an, e mai bine să nu „tragi linie“, să nu analizezi rezultatele. Ar fi demobilizatoare. Pleci în fiecare octombrie cu multă speranță, cu aceeași speranță pe care o ai de peste un sfert de veac. Dar vine și „sfârșitul“ și constați că ai rămas, din nou, aproape singur. Te întrebi de ce, de la an la an, senzația este tot mai pregnantă. Să fie „pokemonii“? Să fie „naruto“? Să fie telefoanele, tabletele, care au invadat viața copiilor care ar trebui să crească altfel? Să fie toate la un loc? Cum se mai joacă și cum mai învață copiii? Cine și cum îi învață? Unde și care le sunt modelele? Ce este de făcut?
     În urmă cu vreo zece-doisprezece ani, cineva apropiat mi-a explicat cât de bun este un anumit politician. Cu ochii ei, de copil, l-a văzut pe acela dând premii la o întrunire a unei școli. Apoi mi-a povestit cât de grozav ar fi să fim ca acela. I-am spus (și privirea i s-a schimbat, mirându-se, sau poate crezând că vorbește „invidia din mine“) că în spatele aparențelor se pot ascunde multe rele. Nu m-a contrazis, dar a fost nemulțumită de spusele mele. Probabil nu m-a crezut. Nu mi-a spus în față ce crede despre mine și despre ideile mele „expirate“. Dar cam așa ne privesc și copiii, și elevii, și studenții și mulți dintre tineri. În loc să ia de la noi ceea ce poate să le fie de folos, „ei știu“. Pe scurt, respectivul a ajuns după o vreme... după gratii. Timpul a arătat ce se ascundea în spatele „modelului“.
     Crescând într-o societate bolnavă, este greu să fii sănătos. Rezultatele se văd deja de multă vreme și tot mai mult.
     A trecut și anul acesta. Între studenții „mei“ era și o persoană care părea interesată. Părea interesată să învețe, părea interesată de bunul mers al societății, părea interesată de colegialitate, de bunele relații între viitorii medici – și afirma că nu îmi spune toate acestea urmărind o notă mai bună sau o anumită apreciere extrauniversitară, din partea mea. Am utilizat ghilimelele când am spus „mei“ nu pentru că eu nu i-aș privi pe toți ca pe viitorii mei colegi – pentru că exact așa îi privesc și exact așa mă port cu toți, o sută sau patru sute sau o mie de-ar fi.
     La fiecare început de an mă gândesc la ei ca la tineri, ca la oameni în care ar putea sta viitorul țării și viitorul medicinii din țara noastră, ca la viitori colegi care s-au înscris la examenul de admitere și au dorit să devină medici cu gândul de a fi foarte buni în domeniul medical și oameni, pe măsură. Le răspund la orice întrebare. Îi sfătuiesc în orice m-ar ruga să o fac, și uneori, dacă e necesar, fără să-mi ceară. Îi ajut în orice pot. Și le repet ori de câte ori pot, cât de importantă este colegialitatea și cât de important este să lucreze, să se formeze și să se dezvolte împreună. Dar este potrivit să pun acele ghilimele pentru că pe mulți nu îi interesează aceste lucruri, nu simt că ar avea vreo apartenență, nu își doresc (sau se comportă ca și cum nu și-ar dori) să se întărească, să fie colegi, să aibă o relație normală cu cadrele didactice, să lucreze, să crească, să se dezvolte împreună.
     Când vine luna iulie, este cel mai greu pentru că este finalul de an universitar. Lună de lună, crește senzația că „vorbești cu peretele“. Atât la seminarii și lucrări practice, cât mai ales în momentul corectării lucrărilor de control, al analizei rezultatelor la colocvii sau la examenele de final de semestru. Parcă ar vrea să îți facă în ciudă și să „îți arate ei“ că pot să scrie prost la examen „uite-așa“, să te înveți minte și să nu îi mai bați la cap să muncească, să știe, să se dezvolte, să fie colegi. Iar în acest moment eu devin foarte îngrijorat pentru că nu pot să pricep. Oricât m-aș gândi, nu găsesc răspunsul. Cum este posibil să nu poți să pricepi că medicina înseamnă echipă? Cum este posibil să îți bați joc de munca profesorilor și asistenților, gata să fie alături de tine în tot ce este necesar pentru dezvoltarea ta și să înveți atât de prost, să scrii atât de greșit și să fii și nemulțumit pentru nota primită? În fiecare an există nemulțumiri după acordarea notelor. Unii mi-o spun direct, alții comentează între ei. Dar ceea ce fac și mai rău este că își transmit ideile lor, greșite, celor care urmează să vină în anul doi. Este o dovadă crasă de necolegialitate. Nici nu înțeleg, nici nu întreabă, dar se consideră buni sfătuitori și încâlcesc mințile colegilor mai mici. Sunt destui viitori colegi care vin la microbiologie, în Institutul „Cantacuzino“ cu teamă, speriați de notele pe care le vor primi și de multe alte „mituri urbane“ transmise de „colegii“ mai mari. Clară dovadă de necolegialitate!
     Am primit următorul mesaj la încheierea sesiunii din vară: „Țin să vă mulțumesc, domnule profesor, pentru că mi-ați apreciat activitatea din timpul anului școlar și nu mi-ați mai acordat un supliment la punctaj; nu l-am cerșit niciodată. Am făcut temele și tot ce ați cerut în ideea că poate sunteți un altfel de profesor care chiar se va bucura ca cineva să-l asculte, dar m-am înșelat.“ Cât de colegial! Cât de îmbărbătător! Un mesaj „la mișto“, transmis de cineva care 1. nu a priceput nimic; 2. nici măcar nu întreabă, ca să aibă posibilitatea să priceapă. Între mesajele pe care le repet de nenumărate ori în timpul anului universitar, unul este „Întrebați!“.
     Nu teza scrisă, nu nota obținută este dezamăgitoare. Dar este dezamăgitoare lipsa colegialității (inclusiv prin scrierea unei teze proaste), este dezamăgitoare blocada mentală care nu permite unor tineri să priceapă lucruri elementare. Hai să întrebăm ca să putem știi! Hai să nu le mai știm noi pe toate (deși nu avem habar)! Este normal să ții cont de activitatea din timpul anului în stabilirea notei finale la examen? Cu siguranță, da! Este normal să ții cont de teza scrisă în stabilirea notei finale la examen? Cu siguranță, da! Ar fi colegial să crești nota cuiva care aparent a fost mai interesat decât ceilalți și să produci discrepanțe majore, doar pentru că alții și-au bătut joc un an întreg, dar la examen au scris mai bine? Cu siguranță, nu! E ușor să procedezi colegial și să încerci să menții un echilibru? Cu siguranță, nu! Dar trebuie să te străduiești să faci asta. Iar eu mă străduiesc, cât pot de mult. Bineînțeles că și în cazul de mai sus am ținut cont de toate acestea și am procedat corect. Colegial. Reacția, însă, numai colegială nu a fost. Să vedeți mai departe: „Nu sunt supărat, poate doar puțin mâhnit, fiindcă am intrat în contre cu anumiți colegi pentru a susține anumite cauze la care dumneavoastră țineați, dar am rămas profund dezamăgit să le dau dreptate într-un final.“ Da, dezamăgire sută la sută. Dezamăgirea mea. Un tânăr de douăzeci de ani consideră că a susține o instituție a statului român, o instituție care a produs seruri și vaccinuri de care au beneficiat bunicii săi, părinții săi, el însuși este „cauza mea“. Mare dezamăgire! Nu notele mă dezamăgesc, dar aceste atitudini, atât de greșite, mă dezamăgesc profund. Mai mult decât atât, alți tineri se comportă atât de indecent. În loc să învețe (inclusiv colegialitatea), preferă să clevetească. Ei clevetesc profesorii, clevetesc despre cei care încearcă să îi ajute, clevetesc despre sfaturile pe care le primesc.
     Tare aș dori ca între cititorii acestei rubrici să se afle unii care să mă sfătuiască privind modul în care ar trebui să procedez. Cum să fac mai mult pentru ca șansa colegialității să se întărească între colegii lui Hipocrate?

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.