Newsflash

Rezistenţa la nou

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - mai 20 2014
Rezistenţa la nou


 
 
   În urmă cu mai bine de 20 de ani, iniţiasem un program de vizite la Centrul Medical Soroka din Beer Şeva, Israel, pentru tineri medici specialişti în ATI din Europa Răsăriteană. Totul a început cu tineri colegi români, care au efectuat stagii de o lună sau două în divizia de ATI pe care am condus-o la vremea aceea şi a continuat cu medici din zece ţări est-europene, incluzând aproximativ 150 de participanţi. Pe mulţi dintre ei i-am revăzut ani după aceea, în multiplele vizite în ţara mea de baştină, şi cu mulţi alţii am avut ocazia să stau de vorbă, încercând mai ales să înţeleg în ce măsură stagiul efectuat în Israel a contribuit la dezvoltarea lor profesională. A nu se uita, acel proiect s-a desfăşurat în primii ani de după revoluţie, o perioadă în care medicul din răsăritul Europei era avid de lucruri noi şi extrem de doritor de a se pune la curent cu acele aspecte ale medicinii moderne de care fusese izolat timp de mulţi ani.
   În aceste discuţii informale, ideea predominantă a fost cea de frustrare, produsă prin încercările multor foşti „cursanţi“ de a avea iniţiative noi şi a schimba câte ceva din rutina învechită. Aceste încercări de schimbare au fost întâmpinate cu neîncredere şi de multe ori cu ostilitate de confraţi, mai ales de cei care conduceau destinele profesiunii în respectivele locuri de muncă. Surprinderea mea a fost totală, deşi ar fi trebuit să mă aştept la o asemenea situaţie, pe cât de neprielnică progresului, pe atât de naturală. Doar că în acei ani nu-l citisem pe Keynes şi nu eram conştient de ubicuitatea fenomenului de respingere a noilor idei de vechii responsabili ai destinelor noastre. Situaţia nu-mi era chiar străină, pentru că în primul an al existenţei mele israeliene mă lovisem de reacţii similare în spitalul unde lucram. Primul meu şef israelian reacţionase la o propunere a mea de a schimba ceva din rutina zilnică, punându-mă să aleg una din următoarele trei posibilităţi: să mă întorc în România, să emigrez în Statele Unite sau să mă mulţumesc cu realitatea existentă în secţia în care lucram.
   John Maynard Keynes, celebrul economist britanic, s-a făcut cunoscut prin ideile sale, care au afectat concepţia universală despre economia de piaţă, punând la punct, printre altele, teoria evoluţiei ciclice a liberei întreprinderi. Aşa-zisa economie keynesiană a influenţat vreme de decenii politica economică a guvernelor Europei occidentale, Keynes fiind considerat cel mai important economist al secolului trecut. De fapt, Keynes a fost unul din partizanii liberei iniţiative şi s-a opus hegemoniei administraţiei naţionale asupra pieţei, spunând că rolul guvernului trebuie să fie redus la limitarea daunelor provocate de perioadele de recesiune economică, pe care el le considera absolut naturale şi nicidecum catastrofe ce pot fi prevenite. E de la sine înţeles faptul că o evoluţie pozitivă a economiei necesită supremaţia absolută a iniţiativei libere. Iniţiativa înseamnă idei noi, care trebuie să ia locul celor vechi, dar acest precept, acceptat teoretic de mulţi, are o conotaţie umană greu de primit: de multe ori (unii susţin că de prea multe ori!), ideile vechi sunt aruncate la gunoi împreună cu susţinătorii lor. De aici, e uşor de înţeles împotrivirea practic instinctivă a apărătorilor realităţii existente la încercările de schimbare.
   Viaţa de zi cu zi într-o instituţie medicală oferă observatorului atent un noian de elemente care confirmă citatul lui Keynes. În Israel circulă o legendă cu privire la concursul pentru ocuparea postului de şef de secţie într-un cunoscut spital din centrul ţării. Candidatul cu cele mai mari şanse părea a fi adjunctul şefului de secţie, care ocupase acest post timp de mai bine de 15 ani. Însă comisia de concurs a preferat un alt medic, iar la întrebarea aparent justificată a candidatului respins, răspunsul a fost la fel de justificat: un om care trăieşte în umbra şefului său atât amar de vreme nu poate fi capabil de schimbări, nu va dori decât menţinerea unui statu-quo, situaţie incompatibilă cu necesitatea inerentă de a schimba câte ceva din rutina de zi cu zi a unei secţii clinice.
   Ideile noi, prin definiţie, se opun celor vechi. Iar medicina oferă exemple uneori diametral opuse. De fapt, mediul medical e stăpânit de două tendinţe complet diferite. Pe de o parte, asistăm la încercări de a introduce noi metode de tratament sau diagnostic înainte de a primi confirmarea, evaluarea lor ştiinţifică, şi asta doar din cauza dorinţei medicului de a-şi ajuta pacientul pe orice cale, mai ales dacă tratamentul existent nu a dat rezultatele aşteptate. Încercările prea timpurii de prevenire a „pneumoniei de ventilaţie“ prin utilizarea aerosolilor conţinând antibiotice au fost un fiasco, tratamentul propus ducând la apariţia unor germeni rezistenţi la antibiotice, fără ca procentul pneumoniei în terapia intensivă să se fi îmbunătăţit semnificativ din punct de vedere statistic. În acelaşi timp, până în ziua de azi, mai există directori de spitale sau de secţii de ATI care se opun înfiinţării camerelor de trezire, aşa-numitele recovery rooms, unde pacientul chirurgical continuă să fie supravegheat până la completa stabilizare a funcţiilor sale vitale, şi asta în ciuda a nenumărate studii care indică în mod clar că peste 40% din complicaţiile postanestezice apar în primele ore după coborârea pacientului de pe masa de operaţie.
   O poveste cu mult tâlc, tristă, dar – se pare – adevărată, e cea care pomeneşte expresia unui director de spital israelian, care întâmpina apariţia fiecărui nou medic angajat cu avertizarea: „în acest spital poţi fi arătos, că deştepţi suntem noi şi e de ajuns!“.
   S-ar putea crede că fraza citată, aparţinând lui Keynes, ar fi rodul unei gândiri filozofice profunde, teoretice şi nimic mai mult. Adevărul e însă altul. De-a lungul carierei sale, Keynes s-a lovit nu o dată de refuzul diverselor administraţii şi conduceri economice de a primi şi aplica în practică propunerile sale. Lista acestor idei, intrate în istorie ca eşecuri personale ale acestui important gânditor, e prea lungă pentru a o prezenta aici. Voi aminti în primul rând credinţa lui Keynes în existenţa unor soluţii pentru fiecare problemă şi îndârjirea cu care s-a luptat de-a lungul vieţii pentru a se face înţeles şi acceptat. După Primul Război Mondial, Keynes a încercat să convingă guvernele ţărilor învingătoare de necesitatea de a impune Germaniei doar compensaţii moderate, şi aceasta cu scopul de a împiedica pauperizarea populaţiei germane, împovărată de biruri şi taxe. Conservatorismul politic anglo-american nu a acceptat ideea, iar rezultatul a fost cel prevăzut de Keynes: cumplita inflaţie în Germania de după război, traumatismul cetăţeanului de rând în faţa umilinţei internaţionale şi venirea lui Hitler la putere.
   În anii marii crize economice mondiale (1929–1933), Keynes s-a opus principiului după care producţia creează, la rândul ei, cererea de produse. El a văzut realitatea complet altfel: cererea aduce după ea oferta. Pentru o cerere semnificativă însă, salariile trebuie menţinute la un nivel acceptabil. După al Doilea Război Mondial, Keynes a propus instituirea unei monede unice mondiale, aşa-numita bancor, precum şi crearea unei bănci centrale, care să poată controla şi influenţa pozitiv comerţul mondial. Keynes a murit în 1946, iar aceste idei au fost implementate parţial şi numai în Europa, la ani de zile după ce propunerea sa iniţială fusese respinsă de guvernele occidentale.
   Propun cititorului să arunce o privire în jur şi să încerce să deceleze în propria sa realitate acele exemple care vor întări veridicitatea citatului de mai sus. Îi promit că nu va fi dezamăgit de rezultat.

„Adevăratul obstacol în calea schimbării unei stări de fapt nu constă în imposibilitatea dezvoltării unor noi idei, ci în desprinderea de cele vechi.“ (John Maynard Keynes, 1883–1946)

 


Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe