Un
vecin de la țară, pe care îl apreciez foarte mult, mă roagă deunăzi să îl ajut
să vadă un anume cardiolog. Îl întreb de ce și îmi spune că îl doare în capul
pieptului. Nefăcând nimic. De la vreme. Eu știam că în ianuarie sau februarie a
fost internat și explorat amănunțit la un spital din București și că suferința
cardiacă fusese eliminată dincolo de orice dubii. I-am cerut biletul de ieșire
din spital. M-am convins încă o dată că, într-adevăr, medicii își dăduseră
silința: ecografie, EKG, test de efort, monitorizarea TA, radiografii, analize
de tot felul. Și atunci, ca acum, avea dureri date de modificări degenerative
ale coloanei vertebrale cervicale și toracale. I-a fost prescrisă medicație
antiinflamatoare și miorelaxantă în acest scop. Avea de luat și tratament
hipocolesterolemiant și un inhibitor de enzimă de conversie. Avea o schemă de
tratament bine detaliată și recomandarea de a se întoarce la control după trei
luni.
Ce
a făcut omul nostru din toate cele? Și-a luat tratamentul pentru dureri
musculoscheletice complet. Atunci nu îl mai durea. Și-a luat și medicația
pentru cardiovascular, timp de o lună. De ce? Pentru că, spune el, nu i s-a
precizat că trebuie luată zi de zi până când revine la control. Pe schema de tratament
era precizată durata de administrare a medicamentelor care trebuie luate 5 sau
15 zile, dar nu și pentru cele ce vor trebui luate zilnic pe o durată
nelimitată. Cumva rămânea de la sine înțeles, dar nimeni nu și-a pus întrebarea
ce se va întâmpla dacă pacientul nu înțelege de la sine. Și dacă nu merge la
medicul de familie, care să îi explice ce mai are de făcut. Și nici la
externare nu i-a explicat nimeni ce are de făcut. Sau, chiar dacă i-a explicat,
rezultatul a fost că pacientul nu a înțeles și, în consecință, nu a făcut ceea
ce trebuia.
Care
sunt urmările? Pacientul nu a înțeles cum să își ia tratamentul și astfel
starea lui nu s-a îmbunătățit. Toate investigațiile făcute, întreg efortul nu
s-au tradus în ceva bun pentru pacient, exceptând poate excluderea unor
diagnostice mai grave. Mai mult decât atât, pacientul nu înțelege ce se
întâmplă cu el și caută soluții nepotrivite sau redundante. Revenirea
pacientului la control în condițiile în care nu și-a urmat tratamentul este
lipsită de sens – o altă risipă de resurse.
Cum
s-ar fi putut evita situația de mai sus? Explicând pacientului pe înțelesul lui
ce probleme are și verificând ce a înțeles acesta, corectând mai apoi acolo
unde nu a înțeles ceea ce trebuie. Apoi, explicând pacientului care este
tratamentul de urmat, cum trebuie urmat și verificând dacă a înțeles, corectând
eventualele erori. În fine, recomandând pacientului să meargă la medicul de
familie, care, la rândul lui, să întărească recomandările medicului din spital.
O
fi chiar atât de greu? Nu știu. Știu însă sigur că merită. Din perspectiva
respectului pentru viață, pentru fiecare pacient (mai pot fi și excepții, dar
asta face subiectul unei alte intervenții) și, mai ales, din perspectiva
respectului pentru propria profesie și menire.