Importanța tot mai mare care se acordă apei
de băut are fără îndoială, legătură directă cu progresele bacteriologiei, care
a relevat faptul că apa este un mediu patogen. Or, în 1903, acest fapt, după
cum se exprimă și doctorul Demostene, „acțiunea morbiferă a unei ape rele” nu
pare să fi „atras încă, în mod serios, atențiunea publicului și nu a suscitat
un interes real nici în clasele sociale mai ridicate” (Demostene, 1903). De
pildă se dovedise faptul că bacilul lui Eberth, care provoacă febra tifoidă, se
transmite în mod obișnuit prin apa de băut contaminată de excrementele
bolnavilor (Bianu, 1910), iar atunci când apare o asemenea epidemie, ipoteza
hidrică este prima verificată.
La
fel se întâmplă și la Iași în vara lui 1909, când subinspectorul sanitar
Vladimir Bușilă este trimis în oraș pentru a combate o asemenea epidemie. El
identifică rapid cauzele și schițează un tablou hidos al Iașiului de la
sfârșitul primului deceniu al secolului trecut: la apariția febrei tifoide a
„contribuit în primul rând starea de necurățenie înspăimântătoare în care se
află orașul (stare ce întrece orice ne-am putea închipui că s-ar găsi într-un
oraș asiatic) și în special sistemul detestabil de alimentare cu apă” (Bușilă,
1909).
Fragment reprodus din
volumul România Medicilor, publicat de editura Humanitas. Constantin
Bărbulescu, autorul lucrării, predă la Facultatea de Istorie și Filozofie a
Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca.