Săptămâna trecută am discutat despre
colaborarea dintre colegii tineri, medici rezidenţi. Poate că articolul „Merge şi
aşa?“ ar merita să fie recitit. Răspunsul meu la întrebarea din titlu este
ferm: nu merge şi aşa! Într-o
activitate care poate influenţa sănătatea unui semen nu putem accepta jumătăţile
de măsură, lipsa de colaborare şi multe dintre situaţiile cu care ne întâlnim
(realitatea ne demonstrează însă că „acceptăm“ frecvent neacceptabilul).
Activitatea în echipă reclamă respect pentru timpul celui cu care doreşti să
colaborezi şi impune transmiterea informaţiilor corecte şi complete atunci când
doreşti un sprijin pentru diagnosticul diferenţial: colegialitate de la A la Z.
Aş vrea de această dată să discutăm un
subiect de mare importanţă. Ţara noastră are nevoie de familii în adevăratul
sens al cuvântului, iar părinţii care doresc să aibă copii ar trebui să
primească sprijin necondiţionat. Nu aş putea spune care este starea unei mămici,
nici măcar nu aş putea să îmi închipui care este realitatea. Însă sunt aproape
sigur că unei viitoare mame trebuie să i se asigure confortul fizic şi
psihologic – şi nu doar pentru că este parte a realizării unei minuni, aducând
un suflet la viaţă. Sarcina durează nouă luni, însă în viaţa unei familii trăirile
legate de viitorul suflet încep cu mult mai devreme. Este o întreagă perioadă
de gânduri, bucurii, îndoieli, planuri, care fac din viitorii părinţi (dar mai
ales din viitoarea mămică) persoane care pot resimţi diferit situaţii obişnuite.
Şi atunci, noi, cei din jur, ar trebui să abordăm „cu mănuşi“ mămicile.
Iată însă că nu întotdeauna lucrurile stau aşa
cum ar fi bine. Pornind de la o discuţie despre vaccinuri şi vaccinări, o fostă
studentă (acum medic) a început să îmi povestească păţaniile din timpul
sarcinii, începând cu destul de numeroasele examene ecografice efectuate, dar
mai ales privind una dintre aceste examinări. Medic fiind, s-a prezentat la o
instituţie privată, conform programării. A ajuns la timp, dar a aşteptat „la
coadă“ timp de 80 de minute. Nu doar că programul nu a fost respectat (deşi preţul
examenului era doar cu puţin mai mic decât salariul de medic rezident), dar
ceea ce a pus capac a fost comportamentul (modul de adresare şi tonul)
medicului examinator. Poate că nu ar trebui să luăm în discuţie întârzierea, deşi,
fiind instituţie privată, ar trebui să se respecte „la minut“. Poate că nu ar
trebui să luăm în discuţie faptul că un medic ar trebui să fie tratat cu bunăvoinţă
colegială chiar şi în privinţa diminuării timpului petrecut în sala de aşteptare
(oare câte virusuri se pot schimba între mămicile care aşteaptă 80 de minute
într-o sală de aşteptare?). Unii ar spune că poate că nu ar trebui să luăm în
discuţie nici preţul (exagerat). Dar cum să nu luăm în discuţie atitudinea? Cum este posibil ca un
medic să îşi trateze necolegial o colegă viitoare mamă? Atitudinea nu costă! Acest tip de conduită este intolerabil.
Tânăra mamă, medic fiind, s-a gândit să
reclame acest comportament, dar iată care i-au fost gândurile privind acest
potenţial demers: „Am vrut să depun o reclamaţie. Dar asta ar supăra medicul
ginecolog care îmi supraveghează sarcina, pentru că de acolo am primit
recomandarea pentru acea instituţie privată. Şi nu am decât 22 de săptămâni de
sarcină. O să încerc să-i sugerez că nu mai vreau să fac celelalte două
ecografii la acest medic, la care, pe lângă faptul că aştepţi foarte mult, mai
simţi şi o atitudine foarte urâtă“.
Cu alte cuvinte, să tolerăm situaţia ca să
nu supărăm pe altul şi să intrăm într-un cerc vicios? Nu sunt de acord.
Lucrurile nu trebuie doar spuse, ci şi rezolvate. Este datoria societăţii să nu
accepte lucrurile intolerabile. Este datoria sistemului să vindece bolile de sistem.
Iar cei care nu se conformează unor reguli de bun comportament trebuie să fie
penalizaţi. Apoi, ce facem? Dacă undeva lucrurile se desfăşoară necorespunzător,
le lăsăm aşa cum sunt şi ne încercăm norocul în altă parte? Nu sunt de acord.
Dacă atitudinea este necolegială faţă de un medic, oare cum este atitudinea faţă
de alţi pacienţi? Revin la cele spuse mai sus şi insist: o viitoare mamă
trebuie să beneficieze de toate investigaţiile (în mod corect – în mod
gratuit), de toate sfaturile şi consultaţiile pe parcursul sarcinii, de toate
produsele necesare pentru o sarcină normală, dar şi de o atitudine corespunzătoare.
Viitoarea mamă trebuie să ştie exact ora la care este programată, iar ora să
fie respectată. Ea trebuie întâmpinată doar cu vorbe bune, încurajată, sfătuită,
coordonată în aşa fel încât buna stare să se transmită şi către viitorul copil
(este cunoscut faptul că starea mamei se transmite copilului nenăscut şi îmi
este imposibil să înţeleg cum unii îşi pot permite să treacă peste acest adevăr
fundamental). Comportamentul trebuie să tindă spre ideal faţă de toate
viitoarele mame. Ca atare, oare ar trebui să mai subliniez că, uneori,
viitoarele mămici ne sunt şi colege?