Newsflash

Sănătatea vulnerabilă în diferite colțuri ale lumii

de Alexandra NISTOROIU - mar. 31 2017
Sănătatea vulnerabilă în diferite colțuri ale lumii
     Cum corpul fiecăruia dintre noi are nevoie din când în când de revizie și reparații, într-un atelier medical, corpul social are nevoie de un sistem medical cât mai sănătos cu putință. Așa se face că organizatorii festivalului internațional de film documentar One World Romania au inaugurat la ediția cea mai recentă (București, 13–19 martie 2017) o secțiune care a radiografiat bolile sistemelor de sănătate din diferite colțuri ale lumii, fie că vorbim de sindromul de burnout care afectează profesioniștii din sistemul medical franțuzesc, de accesul foarte rar la servicii medicale pentru populația Siberiei, de nevoile de îngrijire tot mai complexe ale vârstnicilor sau de limitele pe care le prezintă diagnosticul medical în înțelegerea persoanelor cu tulburări din spectrul autist.
   Cu trei ani înainte să facă Burning Out, regizorul Jérôme Le Maire a mers la o conferință pe tema sindromului burn out la Spitalul Saint-Louis din Franța. A fost șocat să descopere că nu se discuta despre cum pot fi ajutați pacienții, ci despre cum pot fi salvați medicii atinși de epidemia globală de burn-out. S-a decis să facă un documentar cu acest subiect și, spre norocul lui, una dintre doctorițele prezente la conferință avea să devină cheia lui de acces în același spital. Deși localizat într-un spital parizian de elită, cu resurse infinit mai mari decât cele prezente în spitalele românești, filmul îndreaptă o oglindă spre realitățile profesiei medicale în care se vor regăsi fără îndoială și medicii și asistenți medicali din România. „Am vrut să văd cum într-un loc unde oamenii au grijă de alți oameni, însăși munca poate deveni o sursă a bolii”, explică regizorul. Surprinde o lume mai degrabă violentă în care spitalele au devenit „fabrici de sănătate”, pacienții obiecte, sănătatea o marfă, iar cei care o recuperează sunt sub constanta presiune a rentabilității, a profitabilității și a performanței măsurate după reguli inumane.
   Sursa bolii, în cazul spitalului Saint-Louis, este o reorganizare a rețelei spitalicești din Franța, crearea unei uriașe „corporații” a sănătății prin fuziunea și integrarea a 39 de spitale în Assistance Publique Hôpitaux de Paris. APHP funcționează ca un singur organism și numără 100.000 de angajați, din care 20.000 de doctori. În noul sistem, medicii simt că au devenit interșanjabili, deseori sunt puși să opereze și să trateze pe bandă rulantă pacienți, într-un ritm care nu permite pauze de respirație. Cei mai mulți se chinuie să-și regăsească dragostea pentru profesie. Însă, dacă l-ai întreba pe Le Maire, ți-ar explica un lucru important: sindromul de burn-out nu-i poate afecta decât pe cei care își iubesc meseria. Aviz amatorilor!

 

Sentința la normalitate

 

    Într-o scenă de la începutul filmului, un adolescent pe nume Lukaš urmărește pe youtube un fragment din conferința unui expert care descrie consecințele sociale ale sindromului Asperger drept un conflict între cei „neurotipici” și cei „neurodiverși”. „Copiii cu autism nu suferă de o boală incurabilă. Suferă pentru că sunt neurodiverși într-o lume a neurotipicilor”. Dar filmul se oprește aici cu explicațiile medicale. Miroslav Janek, regizorul Normal autistic film (câștigătorul trofeului One World), nu este interesat de sindromul Asperger (sau de autism) ca diagnostic medical. Vrea să privești dincolo de explicațiile neuropsihiatrice, dincolo de criteriile din DSM-5, să pătrunzi în miezul felului misterios și magic de a gândi al persoanelor cu autism. Documentarul nu-și asumă altă ambiție, nu este politic și nu pledează, activist, pentru drepturile pacienților. Este de-o poezie vizuală rar întâlnită, înghite reflecții filosofice despre univers, moarte și prietenie, o lume a zânelor, dar și fantezii despre demolare, toate ștanțate de fragmente muzicale celebre cântate la pian sau de piese rap.
   „Pentru societate, eu am o dizabilitate. Pentru mine, societatea are o dizabilitate”, ne explică Majda, diagnosticată cu autism abia la 13 ani (în film are 17), după ce și-a dat singură seama că „ceva era în neregulă cu mine”. Majda și-a găsit vocea făcând rime rap și e convinsă că viața nu merită trăită, dar că uneori oamenii reușesc să se păcălească singuri că ar fi. Are o energie nervoasă, pe care regizorul ceh o surprinde filmând-o mereu în mișcare: pe calea ferată, pe bicicletă, sau lăsând un tren în viteză să treacă pe lângă ea. Lui Lukas îi place Tarantino, scrie scenarii de film și are un original simț al umorului. Denis cântă la pian compoziții complexe, recitește tot timpul „Micul prinț” și are un calm aproape budist, pe care Janek îl accentuează filmându-l nemișcat în natură. Fetița Marjamka vorbește tot timpul într-o engleză impecabilă și are un frate mai mic, Ahmed, cu o energie inepuizabilă.
   Janek a petrecut doi ani cu acești cinci copii cu Asperger. Le-a câștigat încrederea și nu a trădat-o. I-a lăsat să își spună singuri povestea, să îl conducă în situațiile cinematice, să fie protagoniști și, cumva, coregizori. Janek a decis să nu folosească pentru peliculă decât conversațiile cu copiii, familiile și prietenii lor. Fără experți, fără medici sau terapeuți. Cei cinci sunt conștienți că trăiesc într-o lume care sancționează tot ce nu este „normal”, dar au mecanisme diferite de a face față sentinței la normalitate. Regizorul e interesat să descopere tocmai aceste mecanisme, nu doar pentru că e frumusețe în ele, ci pentru că tot ele ne vor face să ne întrebăm cât de siguri suntem pe definițiile a ceea ce este și ce nu este patologic.

 

Medicii celor uitați

 

   Oamenii de la țară sunt mereu bine” spune o bunică, purtând o năframă în jurul capului. „Așa spuneți toți”, glumește asistenta. Un venerabil domn, la vreo 80 de ani, îi spune unei doctorițe că el crede că siberienii – ca el însuși – sunt extratereștri, lăsați pe Pământ în cadrul unui experiment: „Aveți apă, aveți plantele astea, hai să vedem dacă supraviețuiți!”. Siberian Floating Hospital, filmul regizoarei Tatyana Soboleva, este despre medicii care îi vizitează o dată pe an pe acești extratereștri.
   Din mai până în septembrie, an de an, un spital plutitor traversează asprul nord al Siberiei, aducând promisiunea asistenței medicale în cele mai izolate dintre comunitățile rurale. Majoritatea echipei medicale este formată din femei necăsătorite sau divorțate. Femei nu foarte fericite, fiindcă, după cum spune Elena, medic ORL: „Femeile fericite nu și-ar părăsi casele pentru un timp așa îndelungat”. Salariile din cabinetele și spitalele rusești terestre sunt foarte mici, așa că multe iau decizia de a lucra pe „spitalul plutitor” pentru a le oferi mai multe copiilor pe care îi lasă acasă șase luni din an.
   Siberia nordică e un teritoriu cu mlaștini și taiga imposibil de traversat. E iarnă jumătate din an. Drumurile terestre sunt practic inexistente, singura cale de acces este pe apă, în sezonul cald. După ce râul îngheață, la localnici nu mai ajunge niciun medic. Spitalele rămase din perioada sovietică sunt închise, iar doctorii au plecat.
   Medicina pe care o practică cei 20 de medici de pe vapor aduce mult cu medicina de război, nu doar cu cea rurală. Zi de zi trebuie să examineze, să trateze și să consilieze zeci de pacienți. Nu există răgaz, soluțiile trebuie să fie eficiente și rapide. Pe navă condițiile sunt ale unui cantonament aspru. Când nu văd pacienți, trebuie să curețe peștele pescuit pentru bucătăria vasului. Toată lumea trebuie să pună umărul. Pentru localnici, întâlnirea cu medicii de pe vapor este singura șansă de a accesa îngrijiri medicale, dar și singurul punct de contact cu exteriorul. Pentru medici, aventura – în care de obicei pornesc din rațiuni financiare – devine nu de puține ori adictivă.

 

Alice locuiește aici

 

   Alice are ochi albaștri imenși, dar inerți, părul negru, cu breton, 60 de centimetri în înălțime și nu se poate mișca. Alice are trei prietene foarte bune, octogenare. Alice e un robot cu chip de păpușă. Un prototip de care-droid, creat de cercetătorii dintr-un laborator olandez pentru a răspunde personalizat nevoilor de îngrijire ale persoanelor vârstnice singuratice. În 2024 vor fi de două ori mai multe persoane peste 80 de ani decât sunt astăzi. Trei sferturi dintre acestea vor avea nevoie de o formă de îngrijire la domiciliu.
    Documentarul lui Sander Burger explorează nu doar minunea tehnologică, pe care programatorii o perfecționează, observând interacțiunile lui Alice cu cele trei paciente, ci și impactul real pe care îl poate avea grija, chiar și într-o formă automatizată. Alice Cares este filmul care o să te facă să îți suni bunica sau mama. Robotul le amintește femeilor să-și ia medicamentele și să facă mișcare, oferă informații despre codurile poștale și prognoza meteo. O femeie o invită pe Alice să urmărească un meci de fotbal, alta îi arată albumele de familie. Alice e cu­rioasă și pune întrebări. În cele din urmă, lui Alice chiar îi pasă. Întrebarea este: ar trebui să lăsăm asta pe seama unui robot?
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe