Dacă ai făcut facultatea de medicină în România, nu se poate să nu fi fost martorul replicilor sarcastice ale profesorilor sau îndrumătorilor tăi. Adesea se prezintă ca o a doua natură în medicină. Întrebarea este:
    – la ce ajută?
    1. Crește stima de sine a medicului. Atunci când pacienții sunt zgârciți în a-i oferi medicului recunoașterea pe care o așteaptă și motive de a fi mândru de ceea ce face, medicii se servesc singuri. Dotați cu o inteligență care depășește cu mult media, pe teren propriu, fără suferința și îngrijorările celui care îi stă în față, medicului îi este facil să joace discreta carte a sarcasmului finuț. În mintea medicului, sarcasmul pune cumva lucrurile în ordine, arată lui și lumii, încă o dată, cine este șeful.Îl binedispune. Pe el și pe cei din jur. Nu ar face-o dacă asta l-ar determina să se simtă prost! În mod cert, un om inteligent nu ar face asta. Iar pe-asta cu inteligența tocmai ce am lămurit-o mai devreme.
    2. Ascute mintea. O face cu pacienții care, în viziunea lui, o merită. Aceștia greșesc cumva și, cu sau fără voia lor, calcă pe bătăturile medicului, pe alocuri mult prea sensibilizate. Adeseori, pe bună dreptate. Adeseori, el chiar crede că pacientul este mult prea prost să înțeleagă. Adeseori, are și dreptate. Așa își menține ascuțită puterea minții. Îi ține în priză creativitatea. E un joc după reguli proprii pe nisipurile mișcătoare ale psihicului unor, mult prea deseori, vulnerabili și neajutorați. Dar îl ține în mișcare.
    – la ce încurcă?
    1. Pacienții or fi ei mai puțin inteligenți, dar nu sunt lipsiți de simțire. Nu trebuie să înțeleagă pe de-a-ntregul magnitudinea și subtilitatea cinismului la care sunt expuși ca să își dea seama cât de mult ei nu contează pentru profesionistul pe care îl au în față. Și ce-i cu asta? Mai nimic, atâta doar că își pierd încrederea. Și fără ea, întreg demersul medical este lipsit de obiect. Nu va fi compliant la recomandări și astfel și-au pierdut amândoi vremea și resursele. Și parcă medicina pentru care te-ai pregătit era despre altceva.
    2. E imposibil să fii un om bun și cinic în același timp. De ce ți-ai propune să nu fii un om bun acum? Cum stabilești când ești un om bun și când nu? O bătaie de cap inutilă în cel mai bun caz și păguboasă în restul. Mai ales când mai sunt și martori, poftiți sau nu. Aparținători, colegi sau studenți precum cel sau cea care erai și tu odată.
    3. Oamenii care se prind nu uită. Umilința este între simțirile cel mai greu de trecut cu vederea. La primul semn că lucrurile merg prost, este primul lucru care revine în memoria victimei. Și-atunci procese, neplăceri, urâțenii. Mai mult de jumătate din procesele de malpraxis își au rădăcinile în astfel de sentimente ireconciliabile. (Restul, în foamea după bani.)
    Doar o altă problemă de conștiință? Pune singur în propria-ți balanță. O sugestie: în orice situație, nu face uz de sarcasm. La muncă, acasă sau oriunde.