Newsflash

Screeningul care nu salvează vieţi

de Prof. dr. Anthony B. MILLER - ian. 16 2015
Screeningul care nu salvează vieţi
Screeningul cancerului de sân a fost văzut mult timp ca unul dintre cele mai importante instrumente pentru reducerea mortalităţii provocate de această boală. De aceea, îndoielile apărute de curând privind eficienţa sa – accentuate de publicarea în acest an a rezultatelor la 25 de ani ale Studiului naţional canadian asupra screeningului cancer mamar – au venit ca un şoc. Cum e posibil ca screeningul cancerului de sân – care facilitează detectarea timpurie a bolii – să nu prevină decesele cauzate de acesta?
Pentru a înţelege limitările screeningului este nevoie, în primul rând, de înţelegerea procesului. Mai întâi, o mamografie este realizată la o femeie aparent sănătoasă, pentru a detecta boala nesuspectată. În cazul în care sunt observate anomalii, este efectuat un test de diagnostic pentru a confirma prezenţa bolii. Dacă rezultatele sunt pozitive, începe tratamentul.
Prima limitare a screeningului este evidentă: dacă diagnosticul eficient şi tratamentul nu sunt disponibile, screeningul nu poate avea niciun impact. Dar sunt mai multe aspecte ale problemei – în principiu, rămâne de văzut dacă screeningul îşi îndeplineşte până la urmă scopul principal de reducere a ratelor de mortalitate prin cancer la sân.
Au existat mai multe încercări de a evalua, prin studii observaţionale, impactul screeningului în populaţia generală. Dar astfel de studii, bazate pe comparaţii între grupuri necontrolate, tind să producă rezultate părtinitoare. Niciunul nu a documentat diferenţele la nivelul tratamentului. Şi mai important, niciunul nu a identificat o reducere a cancerului la sân în stadiu avansat în grupurile evaluate, un aspect necesar pentru a confirma eficienţa screeningului.
Pentru că studiile observaţionale produceau rezultate necorespunzătoare, oamenii de ştiinţă s-au orientat spre o procedură dezvoltată cu ani în urmă pentru a evalua noile medicamente pentru tuberculoză: trialurile de screening randomizate. Astfel de cercetări încep cu selectarea femeilor la risc de a dezvolta cancer mamar şi continuă cu randomizarea lor pentru a beneficia sau nu de screening. Indiferent de grupul din care face parte, fiecare femeie care dezvoltă cancer mamar este tratată cât mai bine cu putinţă, planurile de tratament fiind cât mai asemănătoare pentru participantele la trial (dar luând în considerare stadiul bolii la diagnostic). Cercetătorii monitorizează mulţi ani evoluţia pacientelor, pentru a compara ratele mortalităţii în cele două grupuri.
În America de Nord, unde, din raţiuni etice, randomizarea presupune consimţământ informat, doar două astfel de cercetări au fost realizate. Prima a fost făcută în New York, în anii ’60, cu mamografii şi examinări ale sânului realizate anual pentru femeile din grupul de screening. A doua, Studiul naţional canadian de screening al cancerului mamar, care a început în anii ’80, a folosit tot examinări şi mamografii anuale pentru grupul de screening. Dar, în grupul de control, femeile cu vârste între 50 şi 59 de ani au beneficiat, la rândul lor, de o examinare clinică a sânilor în fiecare an, iar la femeile din grupul de vârstă 40–49 s-a făcut o singură examinare a sânilor. În Europa, un studiu a început în Marea Britanie în anii ’70, folosind tot examinarea clinică a sânilor şi mamografia pentru grupul de screening. Un studiu britanic mai recent, realizat pe femei cu vârsta cuprinsă între 39 şi 41 de ani, a folosit doar mamografie, cum s-a întâmplat şi cu cel mai mare dintre ele: un studiu suedez realizat în două judeţe. Deşi rezultatele studiului au fost inconsistente, concluzia este clară: screeningul cancerului mamar nu reduce mortalitatea.
Studiile care arătau o reducere semnificativă a mortalităţii sunt mai vechi şi alţi factori au compromis rezultatele. De exemplu, este vorba de un studiu realizat în două judeţe din Suedia, în care randomizarea s-a făcut pe clustere ale grupurilor populaţionale, nefiind confirmată comparabilitatea femeilor din grupul de screening, respectiv cel de control. În plus, studiul s-a desfăşurat înainte ca tratamentele moderne ale cancerului mamar să fie disponibile la scară largă.
Studii mai recente, precum cel întreprins în Marea Britanie, au înregistrat cel mult un beneficiu nesemnificativ al screeningului. Rezultatele de urmărire după 25 de ani a studiului naţional de screening realizat în Canada – care pot fi considerate datele cele mai de încredere, pentru că femeile au fost atent caracterizate potrivit factorilor de risc şi au avut acces la cele mai avansate tratamente – sunt şi mai incriminatorii. Pe lângă faptul că nu indică niciun beneficiu al screeningului prin mamografie, studiul canadian a subliniat un dezavantaj major al practicii: supradiagnosticarea. 22% din femeile din grupul de screening au fost supradiagnosticate, ceea ce înseamnă că au fost identificate cancere care, altfel, nu ar fi fost detectabile clinic în timpul vieţii pacientei. Adunând şi cancerele in situ, procentul ajunge la 50%.
Supradiagnosticarea nu poate fi evitată cu teste de diagnostic bune. Adevărata problemă este că se ajunge la supratratare, neexistând teste sigure pentru a diferenţia leziunile observabile de cele care necesită cu adevărat intervenţie medicală.
Multe dintre femeile care cred că vieţile lor au fost salvate datorită screeningului prin mamografie aveau de fapt cancere IDLE – leziuni indolente de origine epitelială (în original: indolent lesions of epithelial origin) – care nu ar fi avansat suficient de mult înainte ca ele să fi murit din alte cauze. Între timp, cancerele foarte agresive, cu şansele cele mai mari să se dovedească fatale, tind să se prezinte sub forma cancerelor „de interval”“, care apar între screeninguri. În cazurile cu cele mai mari şanse de fatalitate, screeningul periodic nu face (aproape) nicio diferenţă.
Eforturile de a dezvolta noi teste de screening, mai sensibile, ar putea face astfel mai mult rău decât bine, pentru că ele cresc rata supradiagnosticării, fără a aduce o ameliorare a rezultatelor la femeile cu cancere agresive. Pacientele cu cancer mamar au nevoie, de fapt, de teste care să identifice riscul real prezentat de boală, precum şi de noi tratamente, care să poată salva vieţi. A venit momentul să recunoaştem că screeningul cancerului mamar nu salvează vieţi – şi să ne concentrăm pe strategii care vor face asta.

 

© Project Syndicate, 2014, www.project-syndicate.org

Traducere din limba engleză de Alexandra Nistoroiu

Anthony B. Miller este profesor emerit la Şcoala de sănătate publică Dalla Lana a Universităţii din Toronto.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe