Dragă pacientule,
Îţi scriu pentru prima oară. Îţi scriu
pentru a-ţi cere iertare, dar în special pentru a-ţi mulţumi. Te rog să mă ierţi pentru grabă şi răceală, pentru
improvizaţiile la care apelăm din lipsă de materiale, pentru că te simţi
obligat sau trebuie să plăteşti servicii de care ar trebui să te bucuri fără
nicio grijă. Te rog să mă ierţi pentru că nu sunteţi maximum doi în cameră,
pentru că nu ţi se schimbă aşternuturile zilnic, pentru că trebuie să-ţi cauţi
numele pe listele de aşteptare pentru terapii de care tu ai nevoie astăzi. Te
rog să mă ierţi pentru că uit că tu eşti inima întregului joc.
Pentru că eu nu îţi pot promite mare lucru
cu dreaptă inimă şi pentru că tu îmi oferi atât de multe, te rog să mă laşi să
îţi şi mulţumesc. Îţi mulţumesc
pentru privirea abătută şi secătuită care mă mobilizează şi mă face să-mi
îmbrac chipul cu un zâmbet larg. Îţi mulţumesc pentru oftat, doar aşa înţeleg că
trebuie să-ţi ascult nu doar povestea de care am eu nevoie, ci şi pe cealaltă,
a ta, unica ta poveste. Îţi mulţumesc pentru nu-urile cu care îi întâmpini pe
studenţi şi, implicit, sistemul medical universitar care distruge cu ignoranţă
calitatea procesului de învăţare prin sutele de tineri cărora le dă undă verde,
într-o zi de vară, la scurt timp după bacalaureat. Mă întreb câtor medici femei
le-ar plăcea să li se facă examenul clinic al sânului de o grupă de studenţi
sau câtor medici bărbaţi le-ar plăcea să li se palpeze orificiului inghinal
superficial în faţa a zeci de studenţi. Îţi mulţumesc pentru răbdarea cu care îţi
aştepţi rândul şi pentru stoicismul cu care înduri înţepăturile, sondajele,
efectele adverse; fără aceste două calităţi, noi (şi tot ce se sprijină pe
umerii noştri) am fi în scenariul unui banc sec. Îţi mulţumesc pentru că
întrebi, ceri explicaţii şi pui la îndoială, aşa îmi reaminteşti că ai
drepturi, că a mă purta de parcă toate astea ar fi doar nişte capricii e o
atitudine pe care nu trebuia să o preiau şi să o adaug la conduita mea medicală.
Îţi mulţumesc pentru reproşuri, ameninţări, plângeri oficiale – cele mai multe
sunt urmarea unei comunicări medic–pacient ineficiente. Poate că la un moment
dat managerii de spitale chiar îşi vor pune problema să investească în
resursele lor umane şi din alte puncte de vedere.
Da, medicii reţin nume exotice de
medicamente, mecanisme fiziopatologice labirintice, unii pot chiar să îţi spună
„de la uşă“ de ce suferi, dar pe cei mai mulţi, la abilităţi precum
comunicarea, negocierea, diplomaţia, îi bate şi o piatră. Îţi mulţumesc mai
ales pentru lecţiile de viaţă. Învăţ de la tine lucruri pe care nici cel mai
bun mentor nu le-ar putea sădi în mine, mă obligi să nu fiu altfel decât
profesionist şi nobil. Nu voi uita când mi-ai spus la sfârşitul
interogatoriului meu impersonal că am uitat să te întreb cel mai important
lucru – „Cum stau cu dragostea?“ sau când mi-ai spus cu o înţelepciune amară că
ai crescut doi copii, „pe fata mea şi pe boala asta nenorocită“ sau când m-ai ţinut
de mână şi mi-ai vorbit în latină şi în franceză, „iubirea e totul“.
Cu hotărârea ca sacră şi curată să îmi păstrez
arta şi să îmi conduc viaţa,
Un viitor medic
